 |
| Sacred Heart of Jesus – by Joseph Fanelli |
Era într-o zi a anului 1685,
într-o localitate franceză, Paray le Monial. Sora Peronne Rosalia de Frage
citea cu voce tare, în reflectorul mănăstirii, un jurnal intim al lui Claudiu La Colombière , un iezuit,
mort cu trei ani mai înainte în faimă de sfinţenie. Călugăriţele vizitandine
ascultau mâncând. În acelaşi timp erau foarte atente. Jurnalul citit de sora Rosalie
Peronne suna astfel:
Am recunoscut că Dumnezeu voia ca eu să-i
slujesc… în ceea ce priveşte devoţiunea pe care el a sugerat-o unei persoane
căreia i se comunica cu multă confidenţă. Acea persoană se afla în faţa Preasfântului
Sacrament şi Dumnezeu o umplea cu harurile abundente ale iubirii sale. Ea dorind
să răspundă cu iubire la iubire, Dumnezeu îi spuse: „Cea mai mare iubire pe
care tu poţi să mi-o dai este să faci ceea ce de atâtea ori ţi-am cerut”. Şi,
descoperindu-i inima sa, continuă: „Iată acea inimă care a iubit atât de mult
pe oameni şi care nu a cruţat nimic până la a se consuma pentru a le arăta cât
îi iubea. Şi, ca recunoştinţă, nu am primit din partea celor mai mulţi dintre
ei decât nerecunoştinţă… Dar ceea ce simt mai mult e că sunt inimi consacrate
mie care se comportă în acest mod”.
Numele persoanei nu era indicat. Însă
Claudiu La Colombière
– autorul jurnalului – a fost confesorul mănăstirii. Printre călugăriţe se afla
una care se înroşi şi-şi plecă ochii în farfurie în semn de mare tulburare: era
sora Margareta Maria Alacoque. Ea era „persoana” de care vorbea părintele
Claudiu. De ea s-a slujit Dumnezeu pentru „relansarea” devoţiunii Inimii
Preasfinte.
(Chinez Isidor, Spiritualitatea Inimii lui Isus, anul VI [30.05.1983]).
---------------------------------
Devoţiunea către Preasfânta Inimă
a lui Isus exista din secolele XI-XII, dar nu a luat avânt decât cu sf. Jean
Eudes (1601-1680) care a făcut-o publică, i-a compus un oficiu şi i-a fixat o
sărbătoare.
Dar „învăţăcelul iubit al
Preasfintei Inimi”, cum a numit-o Isus însuşi, a fost sf. Margareta Maria
Alacoque (1647-1690), o călugăriţă vizitandină din Paray-le-Monial, care a avut
între anii 1673-1675 numeroase viziuni în care Isus i-a cerut să fie cinstit
sub imaginea inimii Sale de carne, spunându-i: „Priveşte Inima Care i-a iubit
atât de mult pe oameni... În loc de recunoştinţă primesc din partea celor mai
mulţi doar nerecunoştinţă”. Isus i-a încredinţat dorinţa sa arzătoare de a fi
iubit de oameni şi planul său de a-şi arăta Inima cu toate comorile ei de iubire
şi milă, sfinţire şi mântuire.
Devoţiunea este în esenţă una
reparatorie faţă de suferinţa de moarte pe care i-au cauzat-o Mântuitorului
toate păcatele lumii. De aceea, Isus ne invită la Sfânta Împărtăşanie deasă,
mai ales în prima vineri din lună. Sf. Margareta Maria se ruga, inspirată de
Isus, cu faţa la pământ, de la ora unsprezece până la miezul nopţii, o oră de
adoraţie în joia dinaintea fiecărei prime vineri din lună în amintirea nopţii
când apostolii l-au părăsit în grădina Gheţimani. Tot Isus este cel care a
fixat data sărbătorii: în prima vineri de după sărbătoarea „Trupului Domnului”
(Corpus Christi).
Cel care a îndrumat-o pe sf.
Margareta Maria ca părinte spiritual a fost sf. Claudiu de la Colombiere, din
Societatea lui Isus, indicat vizionarei de însuşi Mântuitorul pentru această
delicată şi importantă misiune. Atât el cât şi confraţii săi iezuiţi au devenit
promotori zeloşi ai devoţiunii. În 1856 papa Pius al IX-lea fixează Preasfânta
Inimă a lui Isus ca sărbătoare a întregii Biserici, iar în 11 iunie 1899 Leon
al XIII-lea consacră solemn toată omenirea Preasfintei Inimi.
(sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu