miercuri, 25 mai 2016

† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde] (C): Trupul lui Cristos dat pentru noi toți… [joi, 26 mai 2016]

Evanghelia Luca 9,11b-17: În acel timp, Isus a primit mulţimile şi le-a vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu vindecându-i pe bolnavi. Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!” El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!” Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!” Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi. Atunci, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulţimii. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucăţile de pâine douăsprezece coşuri.

Omilie
 
Euharistia, care ne unește împreună ne fiecare duminică, îşi are rădăcinile în Vechiul Testament şi prinde un sens nou în Noul Testament. Este ceea ce am văzut ascultând texte biblice din această zi. În prima lectură, am auzit un pasaj din cartea Genezei. Cu această relatare, suntem la începutul primei alianțe. Abraham, părintele credincioşilor, a manifestat supunere față de Dumnezeu. El a purtat victorii. Şi astăzi îl vedem iniţiat de Melchisedec, regele din Ierusalim, care aduce cult Dumnezeului celui Preaînalt cu pâine şi vin. Primește binecuvântarea lui Melchisedec. Oferirea de zeciuiala preotului celui Preaînalt este semn acceptării cultului „asemenea lui Melchisedec”.
 
În momentul în care Isus intră în Ierusalim se pregăteşte încheierea unei noi alianțe. El realizează preoţia „după orânduirea lui Melchisedec”, adică cu pâine şi vin. Îl binecuvântează pe Dumnezeu. Aduce binecuvântare tuturor celor care celebrează cult cu credinţă. Dar în Euharistie există doar pâine și vin. Prin Cuvântul lui Cristos, aceste elemente au devenit Trupul şi Sângele său. Acest nou cult este împlinirea a ceea ce nu era decât o prefigurare. Ofranda necesară merge dincolo de simpla renunțare la bunuri materiale. Acum este darul de sine însuși.
 
În a doua lectură, sfântul Paul ne transmite ceea ce el a primit. Se adresează unei comunități divizate. El le reaminteşte că, dacă Cristos a murit, a murit pentru toți. Trebuie să tragem concluzii: nu ne putem întâlni pentru cina Domnului fără să fim atenți unii față de alții; prin urmare trebuie să ne verificăm înainte de a mânca din această pâinea și a bea din acest potir. Pentru acest motiv înainte de a ne împărtăşi, spunem: „Doamne, nu sunt vrednic să te primesc...”.
 
Evanghelia ne pregăteşte pentru Euharistie. Evenimentul despre care ne este relatat se petrece în seara unei zile obositoare. Ucenicii văd că mulțimii îi este foame; ei se gândesc că ar fi mai bine să le dea drumul acasă. Dar Isus nu-i ascultă; se adresează celor doisprezece, zicându-le: „Dați-le voi să mănânce!” Și astfel este relatarea înmulțirii pâinilor. I-au adus cinci pâini şi doi peşti. Cu aceasta va sătura mulțimile.
 
Această Evanghelie este un anunț de ce va fi Euharistia. Găsim gesturile lui Isus în seara zilei de Joia Sfântă: „Luând pâinile şi peştii, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat…” Iată, patru verbe pe care le găsim în fiecare Euharistie. Ne aduce pâine şi vin, rod al pământului şi muncii oamenilor. Noi recunoaştem că totul vine de la Dumnezeu.  Nu suntem proprietarii acestor bunuri care ne-au fost dăruite. Noi suntem niște simpli administratori. Aceste bogații ne sunt încredinţate pentru binele tuturor.
 
Să nu uităm: când ne-am adunat pentru Euharistie, nu suntem singuri în fața Domnului. Toate rugăciunile folosesc „noi”: „Noi te rugăm... noi îți oferim...”. Suntem cu alții, care au foame după pâine, foame de iubire, foame după tandreţe şi libertate. Ei sunt cu mine şi nu pot să-i ignorez. Iubirea lui Cristos cuprinde în inima lui întreaga omenire şi fiecare persoană în parte. Fiecare liturghie este celebrată pentru întreaga omenire şi pentru fiecare persoană.
Cu toate acestea, este în tradiţia Bisericii de a adăuga o intenție particulară pentru care preotul celebrează Euharistia. Toți pot să ceară ca o liturghie să se celebreze pentru astfel de intenţii; noi ne rugăm pentru „mulțime” și mai ales pentru cei care ne-au fost recomandați. A cere să fie celebrată o liturghie este așadar a intra în rugăciunea lui Isus şi a Bisericii; este a încredinţa infinitei iubiri a lui Dumnezeu o intenţie care-mi este dragă; putem să cerem să se celebreze o liturghie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, prezentându-i o cerere la care ţine mult. Putem de asemenea să-i încredințăm pe răposații noștri deoarece iubirea lui Cristos îi eliberează. Toate aceste intenţii speciale vin să se adauge la rugăciunea Bisericii întregi. Acestea sunt prezentate Domnului, care și-a dat Trupul său şi a vărsat sângele său pentru noi şi pentru mulțime.
 
Euharistia este o hrană oferită tuturor. Aceasta se înţelege când preotul prezintă hostia spunând: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii...”. Aceste cuvinte nu se adresează numai acestei adunări prezente în biserică, ci și în lumea întreagă. Domnul prezent în mijlocul nostru ne cere să se dăruiască nouă tuturor.
 
Dacă noi ne adunăm în biserica, este deci a răspunde la invitaţia Domnului. Iubirea noastră pentru el ne conduce la adorație. În unele biserici se organizează în fața ostensorului. Astăzi ostensorul suntem noi: suntem creați de Dumnezeu pentru a prezenta pe Fiul său întregii lumi.  Prin urmare, să fim demni, pe plan extern şi intern, de această prezenţă.
 
În această zi să ne rugăm, Domnului: Pâinea Cuvântul tău şi a Trupului tău să fie o hrană care să ne permită să devenim semne de speranţă pentru această lume care are nevoie cu adevărat. Rămâi cu noi, Doamne, ca să fim martori și mesagerii iubirii tale. Amin.
 
(pr. Jean Compazieu [2016]; traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu