Restul pe masă



Masa tăcerii

de Constantin Brâncuși

 

Am o deprindere monstruoasă aproape —

Nu-mi place să fiu datoare nimănui.
Doctorului care mă vindecă îi trimit flori,
Pentru sănătate garoafe
Şi suntem chit.
Ospătarului îi las restul pe masă,
Celui care îmi face-un cadou îi fac unul mai mare,
Celui care-mi surâde-i surâd,
Celui care-mi rânjeşte-i surâd.
Închei toate socotelile în felul acesta,
Rămânând deasupra,
Tăind toate punţile
Şi, câteodată,
Mă cuprinde-o dorinţă nebună
Să fiu recunoscătoare cuiva,
Să mă târăsc în genunchi mulţumind,
Să strig: „Nu sunt vrednică
Nici dându-mi viaţa să înapoiez bunătate atâta!”
Dar în urma mea totu-i plătit.

 (Ana Blandiana, La cules îngeri I, Editura Liternet 2003, p. 20).