luni, 10 august 2015

Sfântul Laurențiu a fost slujitorul sângelui sfânt al lui Cristos (10 aug.)


 
Astăzi, Biserica din Roma celebrează ziua triumfului lui Laurenţiu, ziua în care el a respins lumea Celui Rău. A strivit-o atunci când se înverşuna cu ură împotriva lui şi a dispreţuit-o atunci când îl ademenea cu linguşirile sale. Şi într-un caz, şi în celălalt, el l-a învins pe Satana care ridica persecuţia împotriva lui. Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui Cristos, şi-a vărsat sângele. Fericitul apostol Ioan a expus în mod clar misterul Cinei Domnului, spunând: După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi (1In 3,16).
 
Fraţilor, sfântul Laurenţiu a înţeles toate acestea. Le-a înţeles şi le-a pus în practică. Cu adevărat s-a achitat de ceea ce primise la această masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa.
 
Fraţilor, şi noi, dacă iubim cu adevărat, să imităm. Nu am putea să dăm în schimb un rod mai gustos al iubirii noastre decât prin imitarea lui Cristos, care a pătimit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să mergem pe urmele sale (1Pt 2,21). Cu această frază se pare că apostolul Petru aproape că a voit să spună că Cristos a pătimit numai pentru cei care merg pe urmele sale şi că pătimirea lui Cristos este de folos numai celor care îl urmează. Sfinţii martiri l-au urmat până la vărsarea sângelui, până la asemănarea cu el în pătimire. L-au urmat martirii, dar nu numai ei. De fapt, după ce ei au trecut, puntea nu a fost tăiată; nici nu a secat izvorul, după ce au băut ei.
 
Fraţilor, frumoasa grădină a Domnului are nu numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie, violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea proprie: Cristos a pătimit pentru toţi. Despre el s-a scris pe bună dreptate: El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (1Tim 2,4).
 
Aşadar, să încercăm să înţelegem în ce mod, în afară de vărsarea sângelui, în afară de încercarea pătimirii, trebuie să-l urmeze creştinul pe Cristos. Apostolul, vorbind despre Cristos Domnul, spune: Deşi din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu. Ce desăvârşire! S-a despuiat pe sine însuşi, luând chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor; s-a umilit pe sine (Fil 2,7-8). Ce umilinţă!
 
Cristos s-a umilit: iată, creştinule, exemplul care trebuie imitat. Cristos s-a făcut ascultător: tu de ce te umfli de mândrie? După ce a parcurs toate gradele acestei înjosiri, după ce a învins moartea, Cristos s-a înălţat la cer: să-l urmăm. Să-l ascultăm pe Apostolul care spune: Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu (Col 3,1).
 
 
(Din Predicile sfântului Augustin, episcop (Pred. 304, 1-4: PL 38, 1395-1397).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu