 |
| Sfânta Clara - de J. Benlliure |
Din Scrisoarea către fericita
Agneza din Praga a sfintei Clara, fecioară. (Edit. I. Omaechevarria, Escritos
de Santa Clara, Madrid 1970, 339-341).
Desigur, fericit cel care poate
să fie părtaş la ospăţul sfânt, în aşa fel încât să adere cu toate sentimentele
inimii la Cristos, a cărui frumuseţe o admiră fără încetare toate cetele
fericite ale cerurilor, a cărui tandreţe emoţionează inimile, a cărui
contemplare aduce mângâiere, a cărui bunătate satură, a cărui blândeţe
recreează, a cărui amintire luminează cu delicateţe, la parfumul căruia morţii
recapătă viaţa şi a cărui vedere îi va face fericiţi pe toţi locuitorii
Ierusalimului ceresc. Deoarece această viziune este strălucire a gloriei
veşnice, reflex al luminii veşnice, o oglindă fără pată (Înţ 7,26),
priveşte în fiecare zi în această oglindă, regină, mireasă a lui Isus
Cristos. Contemplă continuu în ea chipul tău, pentru a te împodobi astfel în
întregime în interior şi în exterior, pentru a te îmbrăca şi a te împodobi cu
haine frumos colorate şi brodate, pentru a te înfrumuseţa cu flori şi cu
hainele tuturor virtuţilor, aşa cum se potriveşte fiicei şi miresei preacurate
a marelui Rege. În această oglindă străluceşte fericita sărăcie, sfânta
umilinţă şi dragostea de nespus. Contemplă oglinda în toate părţile şi vei
vedea toate acestea.
Înainte de toate, vezi începutul
acestei oglinzi şi vei vedea sărăcia celui care este pus într-o iesle şi
acoperit cu scutece sărace. O, minunată umilinţă, o, admirabilă sărăcie! Regele
îngerilor, Stăpânul cerului şi al pământului este aşezat într-o iesle! În
centrul oglinzii vei observa umilinţa, fericita sărăcie şi nenumăratele trude şi
suferinţe pe care el le-a îndurat pentru răscumpărarea neamului omenesc. La
capătul aceleiaşi oglinzi vei putea contempla inefabila dragoste datorită
căreia a voit să pătimească pe lemnul crucii şi să moară pe el cu o moarte care
este cea mai umilitoare dintre toate. De aceea, aceeaşi oglindă, pusă pe lemnul
crucii, îi avertiza pe trecători să ia în considerare aceste lucruri, spunând: Voi
toţi, care treceţi pe cale, priviţi cu atenţie şi vedeţi dacă mai este
vreo durere asemănătoare cu durerea mea! (Lam 1,12). Aşadar,
să-i răspundem lui, care strigă şi plânge, cu un singur glas şi un singur suflet:
Să-ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu (Lam
3,20). Făcând aşa, te vei aprinde de o iubire tot mai puternică, o, regină
a Regelui ceresc!
În afară de aceasta, contemplă
desfătările sale de nespus, bogăţiile şi onorurile veşnice, suspină cu dorinţă arzătoare
şi iubire a inimii şi exclamă: Atrage-mă la tine, să alergăm la
parfumul aromelor tale (Ct 1,3 Vg), o, Mire ceresc. Voi alerga, nici
nu mă voi opri până când nu mă vei duce în locuinţa ta, până când stânga ta nu
va sta sub capul meu şi dreapta ta nu mă va cuprinde cu iubire şi nu mă va
săruta dulce gura ta (cf. Ct 2,4.6). În contemplarea acestor lucruri,
aminteşte-ţi de mine, mama ta, ştiind că eu am scris – şi nu se poate şterge – amintirea
ta pe tablele inimii mele, considerându-te cea mai dragă dintre toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu