† Preasfânta Treime (B): Trimişi să arate tuturor iubirea (omilie)

Preasfânta Treime (1738-1739)
by Luca Rossetti da Orta, fresco. 
(St. Gaudenzio Church at Ivrea, Torino, Italia)

Evanghelia Matei 28,16-20: Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”.

 

Omilie

 

„Când l-au văzut, s-au aruncat la pământ, deşi unii dintre ei erau în îndoială. Isus s-a apropiat de ei şi le-a spus aceste cuvinte: Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

 

Evanghelistul Matei încheie evanghelia sa cu aceste cuvinte ale lui Isus foarte solemne: sunt cuvinte care definesc Biserica şi misiunea sa. Lui Isus „i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ”: această „domnie universală” este rădăcina din care izvorăşte universalitatea misiunii. Acest întreg discur al lui Isus este dominat de ideea de plinătate şi de universalitate: adjectivul „tot” apare de patru ori (toată puterea, toate popoarele, tot ce v-am poruncit, toate zilele). A face ucenici dintre toate popoarele nu înseamnă, în mod necesar, că toţi trebuie să se convertească. Ceea ce este important este ca poporul lui Dumnezeu să fie format „dintre toate neamurile”: cel puţin o minoritate, dar dintre toate popoarele.

 

Scopul misiunii este „să facă ucenici”. Expresia este bogată de toată semnificaţia pe care „ucenicul” o are în evanghelie. Ucenicii trebuie să înveţe: dar nu sunt învăţători, rămân ucenici. Nu învaţă ceva ce este al lor, dar numai „tot ceea ce el le-a poruncit”. Este o învăţătură, aşadar, în cea mai absolută fidelitate şi dependenţă: se naşte dintr-o ascultare şi din a fi ucenici.

 

„Voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor”: aceasta este afirmaţia cu care Matei încheie evanghelia. Domnul înviat nu a plecat, dar a rămas. Promisiunea pe care numele lui Isus o includea („Emanuel, Dumnezeu cu noi”) este menţinută. Numele lui Dumnezeu continuă să fie „iată-mă”. Dar punctul pe care liturgia îl subliniază în mod deosebit este un altul. Ucenicul nu este botezat în numele lui Isus, şi nici în numele lui Dumnezeu: este botezat „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

 

Existenţa creştină începe – şi se dezvoltă – în numele lui, adică în relaţie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul. „În numele” nu înseamnă doar „cu autoritatea lui”, dar „în comuniune cu”. Împărţit în numele sfintei Treimi, botezul ne introduce în dialogul de iubire dintre Persoanele divine.

 

Fragmentul lui Matei ne ajută să devenim conştienţi despre concepţia creştină de Dumnezeu: un Dumnezeu care este iubire şi dialog, nu numai pentru că ne iubeşte şi dialoghează, dar pentru că în sine însuşi este un dialog de iubire. Dar aceasta nu reînnoieşte numai concepţia noastră despre Dumnezeu, ci şi adevărul despre noi înşine. Dacă Biblia repetă că trebuie să trăim în iubire, în dialog şi în comuniune, este pentru că ştie că suntem cu toţii „chipul lui Dumnezeu”. A-l întâlni pe Dumnezeu, a face experienţa lui Dumnezeu, a vorbi despre Dumnezeu, a-l preamări pe Dumnezeu, toate acestea înseamnă – pentru un creştin care ştie că Dumnezeu este Tată, Fiu şi Duh – a trăi într-o constantă dimensiune de iubire, de dialog şi de dăruire.

 

Sfânta Treime este un mister cu adevărat plin de lumină: descoperindu-ni-l pe Dumnezeu, ne-a descoperit cine suntem noi.

(pr. Bruno Maggioni [11.06.2006]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=7411).