Poveste de Crăciun de Paolo Coelho

 

O veche şi cunoscută legendă povesteşte că în mândrele păduri de odinioară ale Libanului s-au născut trei cedri. După cum ştie toată lumea, cedrii au nevoie de mult timp ca să crească şi acei copaci au petrecut veacuri îndelungi cugetând la viaţă, la moarte, la natură, la oameni.

Au fost de faţă la sosirea unei expediţii din Israel, trimise de către Solomon, iar mai apoi au văzut pământul acoperit de sânge în timpul bătăliilor cu asirienii. I-au cunoscut pe Iezabel şi pe profetul Ilie, duşmani de moarte. Au fost martori la născocirea alfabetului şi-au fost uluiţi de caravanele care treceau, cu poveri de pânzeturi colorate.

Într-o bună zi s-au hotărât să discute despre viitor.

– După toate cîte le-am văzut – zise primul cedru –, vreau să fiu prefăcut în tronul celui mai puternic împărat de pe pământ.

– Mie mi-ar plăcea să fac parte din ceva care să preschimbe pentru totdeauna Răul în Bine –, comentă cel de-al doilea.

– În ce mă priveşte, aş vrea ca oamenii, ori de câte ori mă vor privi, să se gândească la Dumnezeu – a fost răspunsul celui de-al treilea.

S-a mai scurs o vreme şi s-au ivit nişte tăietori de lemne. Cedrii au fost tăiaţi şi încărcaţi pe o corabie ca să fie duşi departe.

Fiecare dintre copacii aceia avea o dorinţă, dar realitatea nu întreabă niciodată ce-ar avea de făcut cu visele; primul a slujit la construirea unui adăpost pentru vite, iar prisoasele i-au fost folosite ca să proptească fânul. Al doilea copac a devenit o masă foarte simplă care a fost vândută apoi unui negustor de mobile. Întrucât lemnul celui de-al treilea copac nu şi-a găsit cumpărători, a fost tăiat şi stivuit în depozitul unui mare oraş.

Nefericiţi, ei se tânguiau: „Lemnul nostru era frumos, dar nici unul nu şi-a găsit ceva frumos ca folosinţă”.

S-a mai scurs o vreme şi, într-o noapte spuzită de stele, o pereche care nu-şi putuse găsi nici un loc unde să se oploşească, s-a hotărât să-şi petreacă noaptea în staulul ce fusese construit din lemnul primului copac. Femeia striga în durerile facerii şi în cele din urmă a născut chiar acolo, aşezându-şi pruncul în fânul şi printre lemnele care-l sprijineau.

În aceeaşi clipă, primul cedru a înţeles că visul îi fusese împlinit: acolo era cel mai mare dintre toţi împăraţii pământului.

 

Pâine Vieții - de Corbert Gauthier

Ani de zile după aceea, într-o casă modestă, mai mulţi bărbaţi s-au aşezat în jurul unei mese care fusese făcută din lemnul celui de-al doilea cedru. Unul din ei, înainte de-a începe ceilalţi să mănânce, a spus câteva cuvinte despre pâinea şi vinul pe care le avea în faţă.

Şi cel de-al doilea cedru a înţeles în aceeaşi clipă că el susţinea nu doar un pahar şi o bucată de pâine, ci legământul dintre om şi dumnezeire.

 

 

A doua zi, au fost scoşi doi dulapi din cel de-al treilea cedru şi aşezaţi sub formă de cruce. Au proptit-o într-o fundătură şi după câteva ceasuri au adus un bărbat crunt rănit şi l-au pironit pe lemnul ei. Îngrozit, cedrul îşi plângea moştenirea barbară pe care i-o lăsase viaţa.

Nu trecuseră nici trei zile, şi cel de-al treilea copac şi-a înţeles totuşi menirea: bărbatul care fusese bătut în cuie pe el era acum Lumina care lumina totul. Crucea înjghebată din lemnul lui nu mai era un simbol al torturii, ci se preschimbase într-un semn de victorie.

Cum se întâmplă totdeauna cu visele, cei trei cedri din Liban şi-au văzut împlinindu-li-se soarta dorită –, dar nu aşa cum îşi închipuiseră ei că avea să fie.

(Dintr-un volum în curs de apariţie
la Editura Humanitas;
Poveste de Crăciun de Paolo Coelho [de Pavel Cuilă]; sursă:

http://www.romlit.ro/paolo_coelho_-_poveste_de_crciun).