duminică, 7 decembrie 2014

† Neprihănita Zămislire a preasfintei Fecioare Maria: Drumul spre Fiul (omilie)


 
Evanghelia Luca 1,26-38: În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: “Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: “Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria a spus către înger: “Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: “Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria a spus: “Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a plecat de la ea.


Omilie
 
„Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu” (Lc 1,37). Biserica celebrează Adventul Mariei, timp îndrăgostit de ascultarea Cuvântului. Printre primii martori ai aşteptării: Isaia profetul, Iosif soţul, Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre cei născuţi din femeie. Diferite drumuri, aceeaşi speranţă a întâlnirii cu Domnul, în timp ce noi devenim, datorită mărturiei lor, păstrătorii speranţei lor, gata să o lansăm prietenilor noştri de călătorie.
 
A trăi Crăciunul înseamnă a răspunde lui Dumnezeu care vine în Cristos, aşa cum a făcut profetul Isaia, oferind glasul său adevărului care trebuia vestit, aşa cum a făcut Iosif, lăsând ca visele sale să devină visul lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Ioan Botezătorul, care s-a făcut pe sine înaintemergătorul său, până la martiriu. Mai mult decât toţi, Maria, care în „da”-ul ei a curpins „da”-ul întregii omeniri şi, abandonându-se voinţei Tatălui, a făcut din sânul său ţărmul mântuirii. A te abandona voinţei lui Dumnezeu nu este uşor, nu totdeauna potirul îţi este dat ca să ciocneşti şi să faci urări, durerea este moştenirea care te priveşte. Am vrea să putem conjuga credinţa cu abandonarea în mâinile unei fiinţei mai puternice, pentru a învinge mizeriile noastre: dacă mă rog, dacă celebrez, dacă proclam, atunci îmi este datorată predilecţia. Nimic nu ar trebui să mi se întâmple, nici durere, nici suferinţă.
 
Maria, în prima zi în mintea Creatorului, aleasă pentru a fi Mamă, oferă speranţei, cu trupul său, posibilitatea ca Fiul său să devină trup. În timpul Adventului, timpul Mariei, vine îngerul cu anunţul său, intră în istoria vieţii sale şi în istoria omenirii, în umilinţa şi fragilitatea sa, şi îi încredinţează o promisiune: Domnul se va naşte din tine şi vei fi plină de har. Ar părea că se spune că nu vei avea nici o greutate. Şi totuşi... copila nu cunoaşte bărbat! Promisiunea nu exclude drumul suferinţei, privilegiul nu şterge parcursul uman al transformării.
 
Ce relaţie este atunci între puterea lui Dumnezeu şi condiţia umană? Ce înseamnă a face voinţa sa, dacă apoi ne aflăm în voinţa după o lume care calcă în picioare drumul nostru? Nimic nu este imposibil lui Dumnezeu, dar rămâne durerea. Prin ochii Mariei, în istoria sa, parcurgem drumul care ne conduce la Fiul promis. Pentru ca lacrimile noastre să fie şterse pentru totdeauna la „da-ul” lui Dumnezeu în favoarea vieţii noastre este necesar a spune „da”.  „Iată, slujitoarea, iată, sunt gata să fac voinţa ta”.
Maria riscă cu „da”-ul său, riscă izolare din cauza absurdului pe care îl povesteşte. Însărcinată, fără bărbat, riscă excluderea din grupul său social, riscă uciderea cu pietre, pentru că legea prevede aceasta. Riscă, ştiind să rişte, dar îl iubeşte pe Domnul său, şi cu toată că teama sa este oferită ca dar mesajului divin, ştie că numai încredinţându-se lui toate neamurile o vor numi fericită. Aceea pe care păcatul nu a atins-o niciodată, se abandonează celui care este mai puternic. Icoană a credinţei care crede, care nu pune obstacole adevărului, care nu exclude suferinţa, ştie că cel care spune „urmează-mă” nu o va lăsa singură în timpul drumului.
Nimic nu este imposibil lui Dumnezeu. Şi când nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu credinţa este aceea care îţi cere să rişti. Maria este Neprihănită pentru că este fără pată, este Fecioara ascultării, pentru că spune „da”. Este prima între toate femeile care surprinde o posibilitate extraordinară: Dumnezeu este de partea noastră, totdeauna, oricum. Este prima dintre toţi care spune un „da” care lasă spaţiu venirii lui Dumnezeu în viaţă. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. „Domnul este cu tine!” Să ne aruncăm în braţele lui Dumnezeu întotdeauna. Ziua începe să apară, ziua învierii va sosi repede.
 
(pr. Gennaro Matino [08.12.2008]; trad. pr. Isidor Chinez).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu