† Duminica a 33-a de peste an: Curajul iubirii (omilie)



Plata (1630-1635) - de Georges de La Tour, olio su tela

Evanghelia Matei 25,14-30: Tot la fel, un om, fiind gata de plecare într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredinţat bunurile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria pricepere. Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci. La fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi. Dar cel care primise unul, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său. După mult timp a venit stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont. Venind cel care primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi spunând: «Stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!» Venind apoi cel cu doi talanţi a spus: «Stăpâne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!» În sfârşit a venit şi cel care primise un talant şi a zis: «Stăpâne, ştiam că eşti un om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat şi, pentru că m-am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!». Dar stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău şi leneş! Ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat. Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la întoarcerea mea, aş fi retras ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi! Pentru că oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are. Iar pe servitorul netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor».

 

 

Omilie

 

„Talanţii” (contrar a ceea ce se spune adesea) nu sunt darurile şi capacităţile (inteligenţa sau altceva) pe care Dumnezeu le-a dat fiecăruia. Sunt mai degrabă responsabilităţile pe care suntem chemaţi să ni le asumăm. De fapt parabola relatează că stăpânul a dat „unuia cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria pricepere”.

 

Primii doi servitori sunt imaginea hărniciei şi a angajării: investesc ceea ce le-a fost încredinţat şi dau înapoi dublu de cât au primit; de aceea sunt numiţi „buni şi credincioşi”. Al treilea în schimb este leneş, pasiv: nu investeşte, nu-şi asumă riscuri, dar se limitează să „păstreze”, şi deci este definit „rău şi leneş” şi „bun de nimic”. Contrastul este aşadar între hărnicie şi lene.

 

În economia parabolei, însă, este clar că atenţia trebuie să cadă mai ales asupra comportamentului slujitorului rău.

 

Slujitorul leneş are o idee a sa de Dumnezeu, aceea despre un stăpân aspru care seceră unde n-a semănat şi adună acolo unde nu a împrăştiat. Într-o astfel de concepţie despre Dumnezeu există loc numai pentru teamă şi respectarea cu scrupulozitate a ceea ce este prescris: numic mai mult şi nimic mai puţin. Servitorul nu intenţionează să rişte, şi pune la sigur banul, crezându-se drept atunci când poate să dea înapoi stăpânului cât a primit. Se consideră fără datorii: „Mi-a fost teamă, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ: iată, ai ce este al tău!”

 

Dar este o reacţie greşită. Cel care ascultă parabola este invitat de Isus să schimbe perspectiva. Nu perspectiva unei ascultări meschine şi a fricii, dar perspectiva iubirii, care este fără calcule (nu se limitează să recunoască ceea ce a primit), dar şi fără frică.

 

Slujitorul din parabolă a rămas paralizat de teama că trebuie să dea cont. Frica l-a paralizat şi l-a făcut să demisioneze, fiind incapabil să-şi asume vreun risc. Şi astfel a devenit un birocrat fără a întreprinde ceva.

 

Parabola, aşadar, are scopul să ne facă să înţelegem adevărata natură a raportului dintre Dumnezeu şi om. Această relaţie este cu totul contrară fricii şi temerii servile. Ucenicul lui Isus trebuie să se mişte într-un raport de iubire, din care pot să iasă curajul, generozitatea, libertatea, chiar curajul de a accepta riscurile necesare.

 

(pr. Bruno Maggioni [13.11.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5579).