 |
| Cristos dă lui Petru cheile Bisericii de Peter Paul Rubens |
Evanghelia – Matei 16,13-20: În acel timp, venind în părţile
Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: “Cine spun oamenii că
este Fiul Omului?” Ei i-au răspuns: “Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii
că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre profeţi”. Isus i-a
întrebat: “Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” Luând cuvântul, Simon Petru a
zis: “Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” La rândul său, Isus, luând
cuvântul, i-a spus: “Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi
sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi spun:
Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea Celui Rău
nu o va birui. Ție îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: orice vei lega pe
pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat
şi în ceruri”. Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că el este
Cristos.
Omilie
În episodul povestit de Matei (Mt 16,13-20) Isus este cel care
ia iniţiativa de a-i întreba pe ucenici cu privire la propria persoană: „Ce
gândeşte lumea despre Fiul Omului? Iar voi, cine spuneţi că sunt eu?” Pentru a
răspunde la întrebare, lumea face apel la figuri cunoscute în trecut: Ioan
Botezătorul, Ilie, Ieremia, un profet. Cu aceasta lumea surprinde într-un
oarecare mod măreţia lui Isus, dar nu surprinde profunda sa originalitate.
Nu putem spune cine este Isus recurgând la scheme
interpretative deja cunoscute. Petru merge dincolo de mulţime, şi exprimă cu
absolută claritate mesianitatea şi filiaţiunea divină a lui Isus. Matei are
grijă să noteze că această credinţă nu vine de la „sânge şi carne”, dar de la
Tatăl. Este un dar. Numai lumina care vine de la Dumnezeu este în stare să facă
înţeles misterul profund al lui Isus. În mod surprinzător, însă, şi credinţa
lui Petru nu este completă încă, aşa cum apare în mod clar dacă citim câteva
rânduri care urmează după aceea, dar pe care liturgia de astăzi le sare. Vor fi
prezentate duminica următoare.
A spune că Isus este Fiul lui Dumnezeu este încă ceva
incomplet, chiar ceva care poate da loc la neînţelegere şi echivocuri. Crucea
este aceea care îndepărtează orice posibilitate de greşeală. Şi de aceea Isus
„le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că el este Cristos”.
Fragmentul pe care l-am citit nu este numai interesat de
figura lui Isus, dar şi de Biserică. Şi ne spune înainte de toate că Biserica
aparţine lui Cristos: „Biserica mea”. Şi îi subliniază stabilitatea perenă:
Biserica este ca o casă construită pe stâncă, chiar dacă aparent se sprijină pe
fragilitatea oamenilor: „porţile iadului nu o vor birui”. O stabilitate sigură,
dar chinuită. Mai este sugerat că în interiorul Bisericii se vor găsi totdeauna
păcătoşi: de aceea comunitatea are nevoie de „a lega şi a dezlega”: continuă
păcatul şi de aceea trebuie în continuu iertat.
Rolul lui Petru în Biserică este descris făcând apel la trei
metafore: stâncă, chei, a lega şi a dezlega. Împreună aceste trei metafore
ilustrează foarte bine funcţia lui Petru. Este stânca ce ţine în picioare o
casă. Şi are o autoritate deplină: „lui îi sunt încredinţate cheile”. Şi poate
opri sau permite, poate separa şi ierta. Să nu uităm totuşi că autoritatea lui
Petru este vicarie. Petru este imaginea unul Altul, a lui Cristos, care este
adevăratul Stăpân al Bisericii. Dar, tocmai pentru că este imagine a lui
Cristos, autoritatea lui Petru este deplină şi indiscutabilă, chiar sustrasă
sfinţeniei sale personale.
(don Bruno Maggioni [21.08.2005]; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4785).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu