 |
| Cristos și femeia cananiancă - de Mattia Preti |
Evanghelia – Matei
15,21-28: În acel timp, Isus s-a retras în ţinutul Tirului şi al Sidonului. Atunci
o femeie canaaneană din acel ţinut a venit la el şi a început să strige:
"Fie-ţi milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită
îngrozitor de diavol". Dar el nu i-a răspuns nici un cuvânt. Ucenicii au
venit la el şi l-au rugat: "Împlineşte-i dorinţa, căci strigă mereu în
urma noastră!" Isus a răspuns: "Nu sunt trimis decât la oile pierdute
ale casei lui Israel!" Dar ea a venit, s-a prosternat în faţa lui, zicând:
"Doamne, ajută-mă!" El a răspuns: "Nu-i drept să iei pâinea copiilor
şi s-o arunci căţeilor". Atunci ea a replicat: "Da, Doamne, dar şi
căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor". Isus i-a
răspuns: "Femeie, mare este credinţa ta! Să ţi se împlinească
dorinţa!" Şi în acelaşi ceas fiica ei s-a vindecat.
OMILIE
Fragmentul evanghelic din această duminică (Mt 15,21-28)
reia încă o dată tema credinţei indicându-ne câteva din caracteristicile sale
fundamentale. Este vorba, înainte de toate, de o credinţă pe care o putem
indica mai bine cu termenul de încredere. Nu o credinţă intelectuală,
teoretică, ce are ca obiect doctrina, dar o credinţă existenţială, care are ca
obiect iubirea de Dumnezeu şi ajutorul său.
Într-o situaţie concretă, precisă, de neajuns, o femeie
cananeană se îndreaptă spre Isus, sigură că este ajutată. Credinţa sa este
insistentă, curajoasă, umilă, mai puternică decât refuzul aparent. Credinţa
trebuie să fie în acelaşi timp sigură şi răbdătoare. Nu trebuie să se lase
descurajată nici de tăcerea lui Dumnezeu: „nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Dar
episodul cananeencii nu dezvoltă numai tema credinţei, subliniindu-i umilinţa
şi răbdarea, dar şi tema universalităţii. Aceasta este poate tema mai
interesantă, pe care o subliniază Matei în faţa unei comunităţi tentate să se
închidă şi să pună stăpânire pe prezenţa lui Dumnezeu: Dumnezeu este aici şi nu
acolo, tot binele este aici şi tot răul acolo.
Femeia din Canaan este o străină, o păgână. Isus afirmă că a
venit în primul rând pentru Israel, dar apoi salvează o străină: un gest
prefigurativ. Evanghelia este deschisă şi păgânilor. Şi este mai mult: nu numai
că este deschisă păgânilor, dar adesea se află mai multă credinţă în mijlocul
lor decât în interiorul comunităţilor creştine. Este un gând acesta, care în
evanghelia lui Matei revine cu o frecvenţă surpinzătoare: magii vin de departe
să-l caute pe Isus, în timp ce Irod şi locuitorii Ierusalimului îl refuză;
Dumnezeu poate face fii ai lui Abraham şi din pietre; centurionul păgân are mai
multă credinţă decât israeliţii; locuitorii din Ninive şi regina din Sud sunt
mai disponibili decât „această generaţie”.
Să ne întoarcem la acest episod. Jocul de întrebări şi de
răspunsuri dintre Isus şi femeie arată locul pe care păgânii îl ocupă în planul
lui Dumnezeu. Fiii sunt evreii, căţeii sunt păgânii. Isus justifică refuzul său
făcând referinţă la planul lui Dumnezeu, ca şi cum acest plan i-ar cuprinde mai
întâi pe iudei şi doar numai după aceea pe păgâni. Aşa se gândea în realitate.
Dar femeia reia imaginea lui Isus şi o dezvoltă răsturnând-o. Nu refuză
prioritatea Israelului, însă aminteşte că şi păgânii au un loc. Există moduri
diferite de a înţelege prioritatea.
Şi iubirea lui Dumnezeu poate avea priorităţile sale, dar
este vorba totdeauna de priorităţi care nu separă şi nu exclud. Dacă fiii sunt
primii, aceasta nu e pentru a-i exclude pe alţii, dar pentru a face loc şi
altora. Şi aşa prin cuvântul unei femei păgâne prioritatea, de care se mândrea
Israelul, este lărgită şi purificată. Iar Isus recunoaşte şi actualizează, ca
şi cum acea femeie păgână l-ar fi iluminat într-un anumit sens. Şi de la păgâni
poate veni un cuvânt de adevăr.
(pr. Bruno Maggioni [14.08.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4760).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu