 |
| Mâna lui Dumnezeu de Rodin |
Moartea în ea însăşi nu
este bună, dar actul de a muri reflectă marea demnitate a omului; este dinamism
(starea morţii reflectă nemişcarea infernului), este plină de speranţă, se
realizează într-o despuiere completă, şi de aici îşi are „începutul bucuriei
sale” şi este la
bunul plac al „dulcii milostiviri a Bunului Dumnezeu”, intră în cele din urmă,
fără mască, în viaţa „adevărată”.
„De ce oare
vremea copilăriei noastre ni se înfăţişează atât de suavă, atât de radioasă? Un
copil are suferinţele lui ca toată lumea, şi, în fond, el e atât de dezarmat în
faţa durerii, a bolilor! Anii copilăriei şi cei ai bătrâneţelor adânci ar
trebui să fie cele două mari încercări ale omului. Dar din sentimentul propriei
sale neputinţe copilul scoate, cu umilinţă, principiul însuşi al bucuriei sale”
(G. Bernanos, Journal, OR,
1045).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu