 |
| Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu |
Evanghelia – Matei 10,26-33: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi:
“Nu vă temeţi de oameni, căci nimic nu este acoperit care să nu fie scos la
iveală şi nimic ascuns care să nu fie făcut cunoscut. Ceea ce vă spun la
întuneric, vestiţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche, predicaţi de pe
acoperişuri. Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide
sufletul. Temeţi-vă mai curând de acela care poate să piardă şi sufletul şi
trupul în Gheenă. Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi totuşi nici una
dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi
firele de păr de pe cap vă sunt numărate. Deci nu vă temeţi: voi valoraţi mai
mult decât toate vrăbiile din lume. Dacă cineva dă mărturie despre mine
înaintea oamenilor, şi eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care
este în ceruri; şi pe cel care mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi
eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri”.
Omilie
„În ceea ce vă priveşte pe voi, toate firele de păr de pe
cap vă sunt numărate. Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe
vrăbii”.
Lumea l-a urât pe Cristos şi continuă să-l urască în ucenicii
săi. Motivele urii sale sunt totdeauna acelaşi, rațiuni pe care lumea caută să
le ascundă în spatele unor pretexte false: ordinea religioasă şi civilă, binele
comun. Dar adevărata religie este totdeauna alta: „din cauza numelui lui Isus”. Vestirea ucenicului este o vestire care nelinişteşte
lumea. Cristos a venit ca să irumpă în liniştea lumii. Lumea iubeşte numai ceea
ce este al său, adică ceea ce nu tulbură pacea sa şi nu demască pretextele
sale. Lumea urăşte pe ucenicii lui Cristos – pe cei adevăraţi – pentru că
existenţa lor provoacă punându-i întrebări.
Evanghelia din această duminică invită ucenicul să aibă
curaj. Expresia „nu vă temeţi” revine
de trei ori şi marchează întreaga pericopă. Şi sunt indicate câteva forme în
care curajul trebuie să se manifeste în mod concret: curajul în persecuţie,
curajul de a vorbi clar, curajul de a nu se ruşina niciodată de Cristos în faţa
oamenilor. Iar la formele de curaj se adaugă motive care trebuie să-l susţină:
siguranţa că suntem în mâinile Tatălui şi, chiar, certitudinea că oamenii nu
pot face nimic ca să ne ia adevărata viaţă. Este un curaj – aşa cum se vede –
care vine din credinţă şi din libertate: condiţia este de a-l iubi pe Cristos
mai presus de toate. Numai aşa ucenicul este liber de sine însuşi, şi nu mai
are nimic de apărat, aşa încât nu mai este şantajabil.
Să-mi fie îngăduită o insistenţă. Frica este un sentiment
pe care îl simte fiecare om. În general frica provine din pericolele externe,
de la calomnie sau de la violenţă, dar dacă poate intra în inima omului
tulburându-l este numai pentru că acolo găseşte un punct de sprijin. Frica
pătrunde în adânc dacă suntem şantajabili, dacă ceva este mai important pentru
noi decât cauza lui Isus. Şi acest ceva poate fi viaţa, chiar dacă, cel mai
adesea, ne este frică pentru mult mai puţin. Dar acum că Domnul a înviat nu mai
este nici un motiv de a ne mai fi teamă. Chiar şi moartea este învinsă: de ce
să-mi fie atunci frică? Nici forţa păcatului, care este atât de profundă. Ne
spune Paul în lectura a doua: „Dacă prin
greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu
şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă
asupra celor mulţi” (Rom 5,15).
Păcatul este mare şi invadator, pare să domine orice lucru, dar harul lui
Dumnezeu este mai puternic chiar decât păcatul.
(don Bruno Maggioni [19.06.2008]; trad. pr. Isidor Chinez;
sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4478).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu