miercuri, 28 mai 2014

† Înălțarea Domnului: Chemaţi să dea mărturie în lume (omilie)


Evanghelia - Matei 28,16-20: În acel timp, cei unsprezece apostoli au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Isus să meargă. Când l-au văzut, s-au aruncat la pământ, deşi unii dintre ei erau în îndoială. Isus s-a apropiat de ei şi le-a spus aceste cuvinte: “Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin”.


Omilie
 
Luca în Faptele Apostolilor povesteşte adevăratul fapt al Înălţării într-un singur rând: „A fost înălţat şi un nor l-a ascuns privirii lor” (Fap 1,9). Preferă să se oprească asupra ucenicilor, care îl întreabă pe Domnul: „Acesta este timpul în care vei restaura împărăţia lui Israel?” Isus îi ceartă. Timpul este în mâinile lui Dumnezeu. Şi această certitudine trebuie să le ajungă: restul este curiozitate neglijabilă. Important este un alt lucru: „Îmi veţi fi martori la Ierusalim... până la marginile pământului”. Datoria ucenicilor este de a mărturisi peste tot pe Domnul lor. Nu sunt popoarele cele care sosesc la Ierusalim, dar sunt ucenicii aceia care sunt trimişi la popoare. Şi nu există margini, locuri interzise, popoare sau oameni cărora Domnul nu trebuie să le fie mărturisit.
 
Şi o a doua atitudine a ucenicilor este criticată: „Bărbaţi din Galileea, de ce staţi şi priviţi la cer?” Ucenicii privesc în sus, şi în schimb sunt invitaţi să privească pământul, mulţimea. Aşteptarea Domnului nu trebuie trăită separându-se, în închidere într-o comunitate de oameni aleşi, dar în lume.
 
Şi astfel ajungem la fragmentul evanghelic. „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18): prin aceste cuvinte Isus afirmă domnia sa universală. El este Domnul a toate şi a tuturor, şi de aceea trebuie vestit tuturor şi pretutindeni.
 
A spune Isus este „Domnul a toate” înseamnă a afirma, cu alte cuvinte, că el dă sens tuturor lucrurilor. „Mergeţi şi faceţi ucenici”: misiunea presupune o însărcinare. Nu se vesteşte Isus în numele său propriu, cu atât mai puţin se vestesc gândurile proprii, ci numai „tot ceea ce el a poruncit”. Ucenicul trebuie să vestească în cea mai absolută fidelitate. Vestirea sa trebuie să vină din ascultare.
 
Misiunea cere o „plecare”: mergeţi. Ucenicul nu aşteaptă ca lumea să se apropie: el este cel care merge înaintea mulţimii. „Faceţi ucenici la toate popoarele”: expresia este plină de toată semnificaţia pe care o are „ucenicul” în evanghelie. Nu este vorba doar de a oferi un mesaj, ci de a instaura o relaţie. Ucenicul se leagă de persoana Învăţătorului şi se angajează să împărtăşească proiectul său de viaţă. „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul timpului”: aceasta este marea promisiune, care dă ucenicului puterea de a-şi desfăşura misiunea. Creştinul nu se încrede în sine însuşi, în propria credinţă sau în propriile capacităţi, dar în prezenţa Domnului.

(Don Bruno Maggioni [08-05-2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu