luni, 10 martie 2014

Patru feluri greșite de a ne spovedi



 
Sunt patru feluri greșite de a te spovedi. În primul rând, atunci când te spovedești ca să te descarci și să te ușurezi, mai mult decât ca să-i fii pe plac lui Dumnezeu și să te unești cu el. În acest fel de mărturisiri există și pericolul de a amesteca defectele celorlalți cu ale noastre, ceea ce trebuie să evităm mereu.

 
În al doilea rând, atunci când exagerezi unele greșeli prin cuvintele tale frumoase, iar despre altele care sunt grave vorbești în așa fel încât vor părea foarte mici.

 
Procedând astfel, nu-i vei dezvălui confesorului starea sufletului tău.

 
A treia greșeală e să te spovedești cu atâta finețe și cu atâtea precauții, încât în loc să te acuzi de fapt te scuzi. Acest obicei face mult rău.

 
Ce-a de-a patra greșeală este să-ți exagerezi greșelile. Dintr-una mică faci una mare.


Toate aceste greșeli sunt foarte mari. Aș vrea să spuneți simplu și direct lucrurile, așa cum sunt. Trebuie să mergem la spovadă doar pentru a ne uni cu Dumnezeu, cu o adevărată ură pentru păcatele noastre și cu o voință fermă și integră de a ne corecta, ajutați de harul său.

 
(Sf. Francisc de Sales, Ultimele convorbiri spirituale; sursa: http://manastireasfantafamilie.wordpress.com/2014/03/05/patru-feluri-gresite-de-a-ne-spovedi/).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu