Luca 12,49-53 - În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 49 "Am venit să aduc foc pe pământ şi cât aş vrea ca el să fie deja aprins! 50 Trebuie să primesc un botez, şi cât mă apasă aşteptarea împlinirii lui! 51 Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nu, ci mai degrabă dezbinarea. 52 Căci de acum încolo cinci persoane din aceeaşi familie vor fi dezbinate: trei împotriva a două şi două împotriva a trei; 53 se vor dezbina tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei".
Omilie
În fragmentul evanghelic din Luca 12,49-57 sunt afirmaţii
ale lui Isus care sunt în acelaşi timp şi importante şi neliniştitoare. Scopul
lor este de a indica creştinului cum să trăiască „în timpul prezent”, adică în
cadrul istoriei şi complexităţii sale.
Isus afirmă înainte de toate că a venit să aducă foc pe pământ (Lc 12,59): nu pacea, ci dezbinarea. Focul simbolizează tocmai dezbinarea dintre oameni, lupta pe care creştinul şi Biserica trebuie să o poarte. Venirea lui Isus se loveşte de tot ceea ce este duşman lui Dumnezeu şi-l obligă pe om să se pronunţe, pro sau contra. Lupta este atât de radicală încât pătrunde chiar în familii. Evanghelia nu poate fi subiect de compromis. Nu este neutrală. Tocmai propria pace trebuie să o pierzi ca să o slujeşti, nu invers.
Fidelitatea faţă de evanghelie nu cere doar curaj, ci şi capacitate de discernământ. Nu fără ironie Isus reproşează mulţimilor punându-le o întrebare: „Cum de ştiţi să interpretaţi cu exactitate semnele atmosferice (semnele timpului) şi nu ştiţi să interpretaţi acest timp, adică realităţile profunde şi decisive ale istoriei şi ale vieţii?” Este o întrebare serioasă, la care este necesar a răspunde. Conform lui Isus motivul acestei incongruenţe – capacitatea de a citi semnele atmosferice şi incapacitatea de a citi ceea ce este mai important – nu este ignoranţa, ci ipocrizia, adică o duplicitate interioară şi o distorsiune morală. Aceasta face omul orb chiar în faţa evenimentelor celor mai clare.
Care sunt atunci condiţiile pentru a şti să vezi? Luca foloseşte termenul dokimazein (”a discerne”), un verb care presupune în uzanţa neotestamentară câteva condiţii necesare: o referire la Cuvântul care luminează, luat drept criteriu de evaluare; o capacitate de actualizare, care depăşeşte referinţa literară şi mecanică la Cuvânt; în sfârşit, o curăţie interioară, o mare disponibilitate faţă de adevăr şi faţă de dreptate. În esenţă, Isus vrea să ne facă să înţelegem caracterul decisiv al prezentului, urgenţa deciziei şi imposibilitatea neutralităţii, prostia oricărei încercări de a amâna. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Şi precizează: există semne care se pot observa, semne clare pentru toţi, dar nu ajunge să le priveşti, este necesară coerenţa morală pentru a le înţelege. Isus vorbeşte despre „ipocrizie”, adică abilitatea de a nu privi semnele în simplitatea lor, fie că îţi plac fie că nu îţi plac, dar de a le complica citindu-le în lumina interesului tău sau a comodităţii tale. Isus adresează acest avertisment mulţimii, adică tuturor, creştini şi necreştini. Dar nu suntem în afara străzii dacă ne gândim în primul rând la ucenici şi la Biserică, ca să putem să ne distanţăm de tot ceea ce nu este a lui Cristos, să ne coste oricât ne-ar costa. (don Buno Maggioni [19/08/2007]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu