XIX TPA (C): Mica turmă a speranţei (omilie)



Fiţi gata, îmbrăcaţi
şi cu făcliile aprinse!

 

Luca 12,32-48 - În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ³² "Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa. ³³ Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană, faceţi-vă pungi care nu se învechesc, procuraţi-vă o comoară în ceruri, o comoară nesecată, de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade. ³⁴ Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. ³⁵ Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse; ³⁶ să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. ³⁷ Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi. ³⁸ Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei. ³⁹ Voi ştiţi prea bine: dacă stăpânul ar şti în care ceas vine hoţul, nu ar lăsa să-i spargă casa. ⁴⁰ Deci şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi". ⁴¹ Atunci Petru i-a zis: "Doamne, această poruncă o spui numai pentru noi, sau şi pentru toţi ceilalţi?" ⁴² Domnul i-a răspuns: "Cine este oare administratorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul îl va pune peste servitorii săi, ca să le împartă la timpul cuvenit porţia de mâncare? ⁴³ Fericit este acel servitor, pe care stăpânul, sosind, îl va găsi lucrând. ⁴⁴ Vă spun adevărul: îl va face administratorul întregii sale averi. ⁴⁵ Dar dacă acelaşi servitor şi-ar zice: «Stăpânul meu întârzie», şi ar începe să-i bată pe servitori şi pe servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete; ⁴⁶ stăpânul său va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu l-a prevăzut, îl va pedepsi cu asprime şi-l va pune printre cei infideli. ⁴⁷ Servitorul care, deşi a cunoscut voinţa stăpânului, n-a făcut nimic sau n-a împlinit această voinţă, va primi multe lovituri. ⁴⁸ Dar acela care, fără să-i cunoască voinţa, a făcut ceva vrednic de pedeapsă, va primi puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere".

 

 

Omilie

 

 

Subiectul spre care se îndreaptă fragmentul evanghelic de astăzi este „turma mică”: o turmă iubită de Dumnezeu, aleasă şi destinată Împărăţiei, dar mică. Această micime poate face să apară dubiul sau descurajarea în inima multora. Dar este o descurajare de care trebuie să se fugă: istoria mântuirii este reglementată de legea „restului lui Israel”, adică a micului grup de credincioşi adevăraţi în care se actualizează Împărăţia în folosul tuturor.

 

Mica turmă este invitată să nu se teamă. „Nu te teme”: veghere da, promptitudine şi angajare, dar toate într-un climat de mare încredere. Împărăţia este dăruită (i-a plăcut Tatălui să ne dea nouă Împărăţia), se bazează pe iubirea sa şi nu pe ceea ce facem noi: aşadar nici o nelinişte.

 

Mica turmă mai este invitată să împartă propriile bunuri: „vindeţi ce aveţi şi daţi de pomană”. Aceasta este bogăţia care nu scade niciodată, spre deosebire de acea posedare din ce în ce mai mult despre care ne-a vorbit parabola bogatului nesăbuit. În această direcţie trebuie să orientăm propria inimă: „Acolo unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră”.

 

Relatarea evanghelică urmează apoi cu un limbaj plin de imagini (vv. 35-40) al cărei semnificaţie este însă limpede. „Fiţi gata, încinşi şi cu candela aprinsă”. Imaginea candelei face să vină în minte parabola fecioarelor înţelepte şi nebune. Mijlocul încins aminteşte de muncitorii care ridicau şi încingeau marginile hainei pentru a nu-i împiedica la muncă, sau gestul celor care merg şi îşi ridică hainele pentru a merge mai bine. Se recomandă, aşadar acea atitudine peregrină şi de veghe care împiedică sedentarismul. Prea multe lucruri pot să ne obosească spiritul şi să ne facă sedentare, în dauna speranţei (care nu este doar aşteptarea a ceva de dincolo, dar şi capacitate de a transforma lucrurile de aici).

 

După scurta parabolă a stăpânului care se întoarce de la nuntă şi a Domnului care vine pe neaşteptate ca un hoţ, o a treia parabolă: administratorul fidel (vv. 41-48). Astfel tema vegherii este îmbogăţită de o nouă atitudine: fidelitatea în administrarea bunurilor stăpânului, simţul responsabilităţii. Care sunt bunurile stăpânului care trebuie administrate cu fidelitate şi cu responsabilitate? Textul nu o spune expres, dar putem să ne gândim la folosirea tuturor acelor bunuri (bogăţii, raporturi, totul) pe care Dumnezeu ni le-a pus în mâini şi care trebuie să fie administrate dar nu ţinute exclusiv pentru sine. Fidelitatea şi simţul responsabilităţii sunt cerute în proporţie cu cunoaşterea pe care o are fiecare despre stăpân: cu cât este mai mare cunoaşterea, cu atât mai mare este responsabilitatea. Adică fidelitatea şi responsabilitatea sunt mai ales cerute celor care cred, Bisericii. (don Bruno Maggioni [12.08.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).