Bernanos ne prezenta pe Satana sub chipul unui geambaş

 

 

Originalitatea lui Bernanos este de a ne prezenta pe Satana sub apariţia unui om pe care putem şi noi să-l întâlnim în viaţa noastră. Dacă marea forţă a diavolului este de a se face uitat în timpurile noastre, tactica lui Bernanos este exact de a ne provoca să-i recunoaştem existenţa printre noi a „Principelui acestei lumi”. În primul său roman, prezenţa Satanei este bine plasată în timp şi în spaţiu, este o prezenţă vizibilă, am putea spune chiar concretă, căci se întrupează luând chipul unui geambaş (maquignon). Abatele Donissan îl întâlneşte în timpul nopţii după ce a căutat îndelung drumul atunci când se întorcea în sat.

 

 

”Mi-a fost dat să te văd, pronunţa încet sfântul din Lumbres. Atât cât este posibil privirii omului, eu te văd. Te văd zdrobit de durerea ta, până la marginea nimicirii – care nu-ţi va fi acordată, o creatură supusă chinurilor! La acest ultim cuvânt, monstrul se rostogolea de sus în jos pe povârnişul drumului, şi se răsucea în noroi, tras de spasme oribile„ (Sous le soleil de Satan, OR, 179).

 

Autorul ne face să ascultăm împreună cu abatele Donissan râsul infernal al diavolului în faţa crucii al cărui ecou se va repercuta în râsul mamei devenită pe jumătate nebună în momentul în care nu a avut loc miracolul. De asemenea, în timp ce citim, suntem purtaţi în faţa dorinţei pe care o simte Satana de a se ascunde în inima unui om, de a sta acolo la cald, şi în acelaşi timp de a-l purta cu el în abisul său, de a cuprinde sufletele într-o îmbrăţişare carnală şi de a suferi la contactul cu partenerul său consacrat.

 

„Ai primit sărutul unui prieten, spune liniştit geambaşul, apăsând buzele sale pe dosul mâinii. Te-am umplut de mine, la rândul meu, tabernacol al lui Isus Cristos, dragă neghiobule! Nu te speria de aşa puţin: eu i-am sărutat pe alţii ca tine, mulţi alţii. Vrei să-ţi spun? Eu vă sărut pe toţi, treji sau adormiţi, morţi sau vii. Iată adevărul. Plăcerea mea este să fiu cu voi, mici oameni-dumnezei, aparte, creaturi atât de aparte! Vorbind deschis, vă părăsesc puţin. Voi mă purtaţi în trupul vostru obscur, pe mine, a cărui esenţă a fost lumina – în  [...]. Nimeni dintre voi nu-mi scapă. Aş recunoaşte după miros fiecare oaie din mica mea turmă” (Sous le soleil de Satan, OR, 174).

 

 

 „Mâinile voastre mi-au făcut destul rău... şi la fel fruntea voastră, ochii voştri şi gura voastră... Nu le-aş încălzi din nou niciodată: ele mi-au răcit de-a dreptul măduva, mi-au îngheţat oasele; sunt ungerile fără îndoială, mânjeala voastră sacră cu untdelemnuri consacrate – vrăjitorii” (Sous le soleil de Satan, OR, 169).