V Timpul Pascal (C): A iubi – singura poruncă (omilia)

Să vă iubiţi şi voi unii pe alţii

Evanghelia: Ioan 13,31-33a.34-35
³¹ După ce a ieşit Iuda, Isus a spus: "Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în el. ³² Iar dacă Dumnezeu a fost preamărit în el, Dumnezeu la rândul său îi va da propria mărire şi i-o va da curând. ^33a Copilaşii mei, încă puţin timp mai sunt cu voi. ³⁴ Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. ³⁵ Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii".

 

Omilia

 

Porunca pe care o dă Isus comunităţii sale (In 13,34-35) este la singular („o poruncă nouă”). Celelalte porunci nu sunt decât manifestarea unicei porunci care este iubirea. Porunca iubirii este numită de Ioan un dar (verbul a dai este prea slab, e mai bine de tradus cu a dărui). Ca o poruncă să fie un dar poate să pară paradoxal, dar este în conformitate cu tradiţia biblică: legea lui Dumnezeu este un dar, pentru că ea corespunde cu vocaţia cea mai profundă. Iubirea care se primeşte şi se dăruieşte este pentru om mişcare, viaţă, ieşire din închidere, din ură, din egoism şi din indiferenţă pentru a respira cu toţi plămânii.

 

Se citeşte în prima scrisoare a lui Ioan (3,14): „Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă, pentru că-i iubim pe fraţi, cine nu iubeşte rămâne în moarte”. A iubi pe fraţi este dovada decisivă că trăim.

 

Iubirea reciprocă îşi află în Isus modelul şi izvorul: „aşa cum eu v-am iubit pe voi”. Aşa cum spune porunca şi aceasta este măsura. Dar spune şi motivul: dacă putem să ne iubim între noi este pentru că el mai întâi ne-a iubit. „Aşa cum eu v-am iubit pe voi”, spune Isus. Noi ne-am aştepta: „așa fel şi voi să mă iubiţi pe mine”. Însă nu: „unii pe alţii”. În iubirea lui Isus iată, este o dimensiune de gratuitate pe care şi iubirea noastră trebuie să o aibă.

 

Iubirea lui Isus nu acaparează ucenicul. Dimpotrivă este un dinamism care îl poartă spre alţii. Iubindu-i pe fraţi se oferă ceea ce am primit de la Isus.

 

Iubirea dintre ucenici este o iubire care tinde la reciprocitate: „iubiţi-vă unii pe alţii” se repetă de mai multe ori. Dar dacă voim să se asemene cu iubirea lui Cristos trebuie să se nască din gratuitate. Şi trebuie să fie vorba despre o reciprocitate care se deschide universalităţii. „Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei”. O afirmaţie care o taie scurt în faţa oricărei eventuale tentaţii a comunităţii de a se închide în ea însăşi.

Iubirea creştină – tocmai atunci când i se subliniază reciprocitatea – nu încetează să fie deschisă. Porunca iubirii fraterne este definită de Isus „nouă”. Nu este vorba despre o noutate cronologică, ci de o noutate calitativă. Porunca iubirii este nouă aşa cum Isus este nou. Nouă pentru că deschide o lume care apare nouă şi reînnoită, care surprinde totdeauna: nou în aşa măsură încât este semnul care prefigurează ceruri „noi şi un pământ nou”. Nouă şi pentru că este semnul şi rodul lumii celei noi pe care a instaurat-o venirea lui Cristos. Iubirea pe care acum creştinii pot să o trăiască aparţine deja lumii reînnoite. Iubirea fraternă este noutatea vieţii lui Dumnezeu care irupe în lumea noastră veche renăscând-o. Şi este anticiparea vieţii viitoare la care aspirăm.

(Sursa: http://www.qumran2.net; mons. Bruno Maggioni [2007]; trad. pr. Isidor Chinez).