Sf. Toma de Aquino, preot și învățător



Sf. Toma de Aquino

Toma s-a născut spre sfârşitul anului 1225, în familia contelui de Aquino, în castelul Roccasecca. La vârsta de 18 ani, a intrat în Ordinul Predicatorilor al Sfântului Dominic; şi aceasta împotriva voinţei tatălui său şi a fraţilor săi, care au încercat chiar să-l răpească din mănăstire. Şi-a completat formaţia culturală la Colonia, la şcoala Sfântului Albert cel Mare şi la Paris. În centrul universitar parizian, a devenit docent în filozofie şi teologie; a mai predat la Orvieto, Roma, şi Neapole.

 

Liniştit şi tăcut (la Paris era poreclit „boul mut"), cu o constituţie de obez, fire contemplativă şi dăruit rugăciunii, respectuos faţă de toţi şi iubit de toţi, Toma era, mai presus de toate, un intelectual. Fără încetare cufundat în studiu, adesea pierdea noţiunea timpului şi a spaţiului.

 

Odată, pe când traversa marea într-o corabie, nu şi-a dat seama nici de furtuna teribilă ce se iscase, nici de legănarea primejdioasă a corăbiei, atât era de cufundat în lectură. Lecturile pe care le făcea nu au rămas sterile, nici nu au format un scop în sine. Deviza lui: „contemplata alis tradere" - „să împărtăşeşti altora rodul reflexiilor tale" s-a concretizat într-un număr mare de cărţi, realizate aproape în mod miraculos, dacă ţinem seama că moartea l-a cules încă tânăr, la vârsta de 48 de ani.

 

A murit în dimineaţa zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cisterciană din Fossanova, în drum spre Conciliul Ecumenic din Lyon, convocat de Papa Grigore al X-lea. Opera lui cea mai însemnată este Summa Theologica - „Enciclopedia teologiei", scrisă într-un stil simplu şi precis, cu o limpezime de cristal, susţinută de o extraordinară putere de sinteză. Când, în anul 1323, Papa Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinţilor, s-au găsit unii care să obiecteze că Toma nu a făcut minuni nici în viaţă, nici după moarte; Papa le-a răspuns cu o frază rămasă celebră: „câte propoziţii teologice a scris, tot atâtea minuni a săvârşit".

 Începând din secolul al XV-lea, a început să fie numit Doctor Angelicus - „Doctor îngeresc". Rolul fundamental pe care îl acordă inteligenţei nu se transformă într-un intelectualism abstract, scop în sine însuşi. Gândirea este condiţionată de iubire şi iubirea condiţionează gândirea. Dante, unul dintre primii tomişti, traduce astfel în poezie conceptul tomist de inteligenţă - beatitudine: „Lumină intelectuală plină de iubire - iubire de adevăr plină de bucurie...". Gândirea Sfântului Toma a fost timp de secole baza formării filozofice şi teologice a seminariştilor, şi în timpurile noastre a cunoscut o puternică înflorire prin opera Papei Leon al XIII-lea şi a filozofului francez Jocques Maritain. Mai mult decât marea „Summa", lucrările mai mici teologice, pastorale şi spirituale, rămân mereu actuale şi sunt în continuare retipărite.

 

Numele Toma, purtat şi de apostolul care şi-a meritat supranumele de „necredinciosul", este de origine ebraică şi înseamnă „geamănul". E posibil ca apostolul lui Isus să fi avut un frate geamăn, lucru pe atunci rar şi considerat semn divin; faptul i-a permis ca între apostoli să se definească cu acest calificativ. Nu este exclus ca acest nume să ne sugereze ideea că un creştin, prin botez ,devine frate geamăn al lui Cristos; un gând dătător de lumină şi curaj.