Chemați să-l urmăm pe Domnul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 iunie 2022)
Lecturi biblice: 1Regi 19,16b.19-21; Galateni 5,1.13-18; Evanghelia Luca 9,51-62; lecturi biblice
Omilie
Chemarea creștină, cu exigențele ei de libertate și detașare interioară după lucruri și oameni, este o propunere la toți cei care îl urmează pe Cristos. Prima lectură relatează despre chemarea profetului Elizeu, care este destinat să fie succesorul lui Ilie în Israel. Evanghelia prezintă întâlnirile ce au avut loc de-a lungul drumului spre Ierusalim: Isus cheamă și omul răspunde, îl urmează. A doua lectură descrie chemarea creştină ca un drum spre libertate: „pentru libertate ne-a eliberat Cristos!”
În lectura întâia (1Reg 19,16b.19-21) profetul Ilie (870-845 î.C.) îl alege pe Elizeu (845-800 î.C.) ca succesor al său în Regatul de Nord, în Israel. Elizeu este un agricultor înstărit: „el ara cu douăsprezece perechi de boi înaintea lui, iar el era cu a douăsprezecea pereche” (v. 19). Când Ilie trece pe lângă Elizeu își aruncă mantia peste umeri și îl introduce în slujirea profetică: Ilie a răspuns: „Mergi şi întoarce-te, căci ştii ce ţi-am făcut!” (v. 20). Gestul mantiei reprezintă transferul autorităţii de profet, pe care o va exercita pe deplin atunci când Ilie nu va mai fi. Nu se sustrage acestei investituri care îl consacră profet. Ilie îi cere să părăsească totul pentru a-l urma, îi permite, înainte de plecare, să meargă să-și salute părinții: „Lasă-mă să-i sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi voi veni după tine!” (v. 20). Faptă fără întoarcere căci folosind carnea pentru masă, gătind-o cu lemnele uneltelor de lucru, Elizeu demonstrează că a făcut o alegere radicală. Distrugând plugul și ucigând boii, subliniază că renunță la primul său statut. Elizeu „s-a ridicat, a mers după Ilie şi i-a slujit” (v. 21). Acceptă chemarea profetică încheind definitiv cu trecutul său. El părăsește totul: îi dă totul lui Dumnezeu – slujirea și disponibilitatea sa. Să facem la fel ca el!
În lectura a doua luată din Scrisoarea către Galateni (Gal 5,1.13-18), Paul subliniază libertatea interioară la care este chemat creștinul: „pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar, rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul sclaviei! […] Voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate” (v. 1.13). Ne face liberi, liber de tot! Dar nu pentru a face ce ne place: nu aceasta este libertatea! Libertatea este posibilitatea de a trăi iubindu-i pe toți. Libertatea este noua condiție a creștinului, este chemarea sa. Este libertate și iubire: „căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!»” (v. 14). Cristos, cu patima și moartea sa, ne-a eliberat nu numai de păcat. Domnul ne dă astfel posibilitatea de a fi în comuniune cu el. Această libertate duce la distrugerea egoismului omului și ne deschide spre iubirea către alții. De fapt, libertatea primită de la Cristos dă capacitatea de a duce la împlinire iubirea reciprocă și ne permite să ne punem în slujba celorlalți. Creștinii nu numai că au fost eliberați, ci sunt chemați la libertate: de aceea libertatea nu este doar un dar minunat, ci și un angajament: devenind liberi, se pune unul în slujba celuilalt în iubire. Din păcate, galatenii nu sunt pe această cale: „dacă voi vă muşcaţi şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă să nu vă nimiciţi unii pe alţii!” (v. 15). Ei ar vrea să practice legea, dar eșuează tocmai în porunca fundamentală și, făcând astfel, se distrug reciproc. Iubirea de aproapele este împlinirea legii: este acțiunea mântuitoare a Duhului Sfânt. Adevărata libertate duce la a-i iubi pe ceilalți fără constrângeri și fără măsură. Cei care sunt creștini știu să facă toate aceste lucruri și să le trăiască cu libertatea fiilor lui Dumnezeu, căci ne-a eliberat în iubirea sa ce se revărsată asupra altora.
Evanghelia după Luca (Lc 9,51-62) se deschide cu o notiție importantă: „când s-au împlinit zilele înălţării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim” (v. 51). Expresia literală este: cu „fața întărită” sau „învârtoșată”. Aici începe partea centrală a Evangheliei, în care Domnul își urmează calea spre orașul sfânt cu „hotărâre extremă”, adunându-și toate puterile pentru a face față greutăților care îl așteaptă. Este misterul ce se va împlini în Ierusalim. Samaritenii au refuzat trecerea pelerinilor evrei care mergeau la templu din Ierusalim pentru că ei nu recunoșteau acest sanctuar. Acest refuz îi oferă lui Isus o învățătură despre răbdare. Cristos îi face să înțeleagă că nu a venit să piardă timpul, ci să salveze oamenii și să respingă orice intoleranță. Discipolii acceptând cu răbdare respingerea samaritenilor; merg pe calea Domnului fără să o înțeleagă; mințile lor sunt pline de răzbunare și se folosesc de puterea lui Dumnezeu pentru propriul avantaj: cer foc din cer asupra samaritenilor. Iacob și Ioan intenționează să exploateze focul judecății pentru apărarea intereselor. Este tradusă într-o formă de condamnare și de răzbunare: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer să-i consume?” (v. 54). Când ne confruntăm cu răul lumii ne ridicăm vocea interioară și cerem foc din cer, uitând cu ușurință că drumul lui Isus este diferit de al nostru.
A doua parte a textului de astăzi este predicarea împărăției lui Dumnezeu ca o prima urgență. Pentru aceasta trebuie să renunți la toate bunurile și să te eliberezi de legăturile omenești. Pentru chemarea împărăției este necesară detașarea de lucruri, afecțiuni chiar cele mai legitime și valoroase, care nu trebuie să stea drept obstacol în calea noastră. Sunt necesare promptitudinea și părăsirea trecutului. Este necesar să fii cu ochii spre viitor și spre darul vieții.
Sunt trei personaje menționate de evanghelie și găsim trei moduri de a ne raporta la chemare. Primul caz. Omul se oferă spontan să-l urmeze pe Isus, fără a fi chemat: „te voi urma oriunde te vei duce” (v. 57). În realitate, nimeni nu-l poate urma pe Cristos de unul singur, din proprie iniţiativă, cu forţele sale. Nu știm ce s-a întâmplat cu acest om, nu știm nimic despre el. Isus nu îl „măgulește”. Aici este clar că Domnul este cel care „dictează” condițiile „urmării” sale. Nu noi decidem. El ne cheamă. Îi spune: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul” (v. 58). A-l urma înseamnă a împărtăși, a vesti împărăția lui Dumnezeu. Isus cere fiecărui discipol să-și dedice viața „necondiționat”: aceasta este „odihna” noastră. Cu el găsim puterea pentru drumul nostru!
Al doilea mod de a ne raporta la chemare. Aici avem cealaltă față a monedei. Nu poți să-l urmezi pe Cristos cu forțele proprii, dar dacă el cheamă, totul devine posibil. „Altuia i-a spus: «Urmează-mă!»” (v. 59). Chemarea Domnului are prioritate asupra tuturor, asupra părinților, a înmormântării celui mort: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!” (v. 59). Isus spune: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, dar tu, mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!” (v. 60). Asemenea radicalism nu poate fi cerut de nici o autoritate umană. Numai Dumnezeu are autoritate absolută. Vestirea împărăției este un imperativ divin. Oamenii sunt chemați să ia o poziţie imediată, indiferent de situaţia în care se găsesc. Înaintea prezenței lui Dumnezeu, totul devine în al doilea loc.
Un al treilea caz: „un altul i-a zis: «Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!»” (v. 61). A te întoarce înseamnă a regreta lucrurile lăsate în urmă și a dori să te întorci. Cristos este mereu în fața noastră. Cine vrea să-l urmeze nu trebuie să se uite înapoi, la lucrurile care sunt în spate, dar la ceea ce este în față.
Suntem dispuși să răspundem la cerințele Domnului din iubire față de el și să-l urmăm pe calea crucii!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu