pr. Isidor Chinez ora 8:00 (25 iulie 2021)
Lecturi: 2Regilor 4,42-44; Efeseni 4,1-6; Evanghelia Ioan 6,1-15; lecturi biblice
Omilie
În duminica aceasta tema liturgiei este legată de minunea înmulțirii pâinii. Prima lectură relatează una din minunile profetului Elizeu: tocmai înmulțirea pâinii. Evanghelia reia aceeași temă, istorisind înmulțirea pâinii ce se întâmpla pe malul celălalt al Mării Galileei, arătând prezența unui păstor care se îngrijește de turma sa. Lectura a doua insistă asupra primatului lui Dumnezeu: faptului că el este cel care acționează la împlinirea binelui, în unitatea și legătura păcii.
Prima lectură (2Re 4,42-44) prezentată episodul profetului Elizeu din secolul al VIII lea [mort pe la anul 790 î. C. și îngropat lângă Samaria] a înmulțirii pâinii. El a fost discipolului lui Ilie. Se relatează că un țăran intenționează să-l onoreze pe profetul Elizeu cu un dar deosebit: douăzeci de pâini de orz, din noua recoltă, căci în țară era foamete mare [cf. 2Rg 4,38]. Se lipsește de un aliment pentru a-l oferi profetului. Are o semnificație religioasă: este primul rod. Pâinile sunt oferite „omului lui Dumnezeu”. Primiția este manifestarea credinței printr-un gest adus lui Dumnezeu ca recunoașterea suveranității și generozității sale. Profetul nu le ține pentru el, dar îi poruncește servitorului: „Dă oamenilor să mănânce!” Este o întreagă comunitate: „o sută” (v. 43) de persoane! Pâinea se înmulțește și servește pentru a hrăni un grup de oameni săraci. Pâine era pentru douăzeci de oameni [cam 140 de grame pentru o pâine], nu pentru o sută! Dar, insistă Elizeu: „Dă oamenilor să mănânce! Căci aşa spune Domnul: «Vor mânca şi va mai rămâne»” (v. 43). Aceasta este proclamarea Cuvântului Domnului: „vor mânca și va mai rămâne” pentru alții. Cuvântul devine realitate. Pâinea devine hrană pentru cei săraci. Elizeu se bucura acolo de multă autoritate: oamenii umili îl cinstesc în mod deosebit oferindu-i ceva. Această minune are scopul să le reamintească evreilor că bunurile pământului – precum pâinea – sunt darul lui Dumnezeu și ca atare trebuie să fie primite cu mulțumire.
Scrisoarea către Efeseni continuă (Ef 4,1-6). Apostolul Paul îi îndeamnă pe efeseni să trăiască demn de chemarea lor pe care au primit-o: este vorba de unitate, în umilință și caritate. El le scrie dintr-o închisoare din Roma: „vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii” (v. 1-3). Evidențiază dinamica unei comunități în care toți interacționează unii cu alții pe baza unei credințe comune, depășind intereselor personale și punându-se în serviciul celuilalt. După de ce a insistat cu chemarea, Paul stăruie acum cu obligația să trăiască ca „fii ai luminii”: „este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre; este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi” (v. 4-6). O unică Biserică, un singurul Domn, privirea apostolului ajunge la unicul Dumnezeu, care este temelia fundamentală a unității. În cele din urmă, unitatea se bazează pe faptul că Dumnezeu locuiește în creștini. Este ceea ce trebuie să fie și în Biserica Efesenilor, și în Biserica noastră!
În Evanghelia după Ioan (In 6,1-15) se relatează prima înmulţire a pâinii. Domnul trece pe celălalt mal al lacului Genezaret sau Marea Galileei, însoţit mereu de discipolii săi, pe care îi implică în apostolat. Mii de oameni îl urmează: „o mulţime mare pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii” (v. 2). Este unul dintre marile „semne” relatate de Ioan. „Semne”, spune evanghelistul. Termenul semn apare de 17 ori. Semnul este important pentru sine însuși, dar mai ales pentru ceea ce vrea să indice. Primul semn a fost la nunta din Cana (In 2,11); al doilea semn este acela al vindecării fiului funcționarului regal care era pe moarte (In 4,54). Al șaptelea semn: apare înviatul la cei unsprezece (In 20,19-31). Ioan își încheie evanghelia sa cu referință la „alte semne” (In 20,30). Nu vorbește despre miracole sau minuni. Semnul este ceva care marchează, adică lasă amprenta în memoria oamenilor; te împinge să cauți să mergi mai departe. Isus devine semnul iubirii Tatălui; este „semnul” milostivirii lui Dumnezeu, al iubirii și al vieții sale.
Cuprins de compasiune, Domnul înmulțește pâinile și peștii pe care un băiat i-a avut cu el. Cu aceste pâini hrănește peste cinci mii de oameni. E datoria păstorului să se gândească la hrană. E una din minunile care a rămas imprimate în mintea apostolilor. Isus pregătește masa: sătura foamea omului. „Ridicându-şi ochii şi văzând că o mulţime mare venea după el, Isus i-a zis lui Filip: «De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?»” (v. 5). Filip este neîncrezător. „Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?” (v. 9). Această informație e dată de Andrei, fratele lui Simon Petru: de-a dreptul îndoielnică… Singurul Ioan scrie că erau pâini de orz – hrana săracilor – pentru a aminti minunea săvârșită de profetul Elizeu. Domnul le-a transmis să se așeze, căci era multă iarbă. „Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit fiecare” (v. 11). Aici avem verbul „a mulțumi” [eucharistéin] – după Ioan – care se substituie „binecuvântării” [eulogéin], prezente în ceilalți sinoptici [la Matei, Marcu și Luca]. Este singurul miracol povestit de toți cei patru evangheliști. Aceasta demonstrează importanța avută în cateheza bisericii primare…
Este descrisă înmulțirea pâinii și a peștilor. Apostolii văd cu ochii lor şi ating cu mâinile lor. Discipolii se apropie de Domnul, iau din mâinile lui porţii de pâine şi peşte, se duc şi le împart mulţimii şi, apoi, vin iarăși la Isus…
Și, după ce a făcut acest gest de generozitate față de cei care l-au urmat, Domnul se descoperă ușor de înțeles, dar mulțimea nu-l pricepe; vor să-l facă rege cu forţa. Dar el fuge din nou spre munte: „el singur” (v. 15)… Pentru Isus, a fi liber cu adevărat, este necesar să avem iubire care ne poartă să slujim. Cristos fuge pentru a nu fi exploatat de lenea oamenilor…
Și, cu Isus pe munte, să continuăm rugăciunea noastră: „Dă-ne-o nouă astăzi pâinea cea de toate zilele!” Cristos nu a vrut să deprecieze urgența nevoii de pâine. E relația afectivă și durabilă cu Domnul… Este „semnul” credinței noastre!
bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu