Mergi în urma mea, Satană! (1886-1984) - de Jacques Joseph Tissot (1830-1902); Brooklyn Museum of Art. New York, USA.
Înțelepciunea
crucii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (30 august 2020)
Lecturi: Ieremia 20,7-9; Romani 12,1-2; Evanghelia Matei 16,21-27; lecturiOmilie
Liturgia Cuvântului ne pune la noi
alegeri curajoase. După ce Isus la Cezarea lui Filip își dezvăluie identitatea
sa mesianică, cere înțelepciunea crucii. Prima lectură este un fragment
autobiografic din profetul Ieremia unde chemarea profetică este prezentată în
aspectele sale de conflict și persecuție. Credința este a ne lăsa seduși de
Domnul. Evanghelia ne invită să învățăm să luăm locul ce ne așteaptă, adică să
mergem „în spatele” lui Isus, nu în fața lui. Dacă ajungi în spatele Domnului
poți observa unde își pune Cristos picioarele, familiarizându-te cu modul de a
merge, și urmându-i chiar și atunci când el ia căi de tine neștiute, care nu se
poate proba. Este darul de sine iubirii lui Dumnezeu. A doua lectură reprezintă
înțelepciunea crucii în aspectul său de cult: Domnul așteaptă oferirea zilnică
a credincioșilor.
Profetul Ieremia (Ier 20,7-9) descrie experiența spirituală
de persecuție și durere copleșitoare a inimii pe care a trăit-o în toată viața
sa. Se întreabă cum a putut avea curajul să continue misiune?! El nu este
singur; numeroși profeții și, mai târziu, Isus însuși s-a confruntat cu astfel
de situații. Tânărul din Anatot își exercită slujirea timp de patruzeci de ani ce
a dus la dezastrul din Ierusalim înainte de exil și deportarea în Babilon (587
î.C.). Este trimis de Dumnezeu să urce la Ierusalim și să anunțe cuvântul său
preoților, poporului, oamenilor de curte, până și suveranului rege, pentru a se
converti. Domnul i-a dat o misiune dificilă. Îl trimite, iar el trebuie să meargă.
A încercat să se sustragă în repetate rânduri, dar întâietate este dorința sa de
a fi credincios alianței până la sfârșit. Profetul are impresia că Domnul își exercită
asupra lui presiunea intransigentă și convingătoare; experimentează suferința
și, în același timp, seducția. A strigat la Dumnezeu însoțit de plânsete și
amărăciune. Să ascultăm confesiunea dureroasă, strigătul de disperare, dar și
de încredințare: „M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu
putere şi ai fost mai puternic” (v. 7). În limba ebraică verbul [pātah] are sensul a fi cu sufletul
deschis, ia semnificația de „a seduce” prin promisiuni înșelătoare; de aceea
verbul include ideea unei constrângeri. Este de la latinescul „secum
ducere”, adică a conduce pe cineva
cu sine să-i vorbească în secret. Acesta este Ieremia! Se simte vibrarea
inimii rănitului atras de iubire: este ca un foc mistuitor, nu se poate
controla fiind atras de Dumnezeu. Glasul profetului freamătă de o amărăciune
aproape disperată. Domnul l-a „sedus” ca un neștiutor, incapabil, să consimtă
la planurile sale. Dramatică este trăirea profetului! În fond, este frământarea
sufletească puternică a misterului lui Dumnezeu în viața omului! Domnul pătrunde
viața umană și nu-i lasă nimic dacă îi este dat: „și eu m-am lăsat sedus”. Dumnezeu
manifestă iubirea sa prin seducție. Profetul plânge, dar nu îi ia locul altuia.
Cuvântul Domnului este „în inima mea ca un foc aprins” (v. 9). Iubirea lui
Dumnezeu este violentă, forţă, foc care nu contenește. Pentru cine ascultă
Cuvântul lui Dumnezeu devine alegere radicală chiar dacă este suferință! Chemarea
profetică i-a adus numai „ocară şi batjocură” devenind povoara vieții: „violenţă,
devastare!” (v. 8). Este dăruirea întregii existențe lui Dumnezeu până la
martiriul. Ieremia nu reușește să se elibereze de Domnul care l-a sedus!
Sfântul Paul îi invită creștinii din Roma (Rom 12,1-2) să se lase implicați de
evanghelia harului până la punctul de a renunța la sine și de a deveni capabili
să cunoască și să trăiască conform voinței lui Dumnezeu. Apostolul recomandă
creștinilor să nu se conformeze „mentalității secolului”. În limbajul Noului
Testament această expresie este calitativă, nu temporală. Este modul de gândire
considerat de toți ca fiind normal, prudent și sensibil. Această logică
pătrunde cu ușurință în mintea și în inimă oricărui om, fără să-și dea seama,
chiar creștinul ajunge să adapteze morala actuală. Este un
mecanism deviant și periculos. Morala, pentru Paul, decurge din credință! La
început gândea să salveze onoarea lui Dumnezeu persecutând creştinii; dar,
într-o zi, a fost surprins de Isus pe drumul Damascului, transformându-i întreaga
viață. Abandonând convingerile farisaice se „adaptează” la adevăratul Dumnezeu
care este iubire. „Vă îndemn […] pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi
trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este
cultul vostru spiritual” (v. 1). Adevăratul cult adus lui Dumnezeu consistă în
oferirea de noi înşine, împreună cu Cristos, care s-a dat pe sine pentru noi.
Este dăruirea vieții apostolului și a noastră Domnului!
Cu Evanghelia după Matei (Mt 16,21-27), Isus „a început să le arate discipolilor săi”
proiectul lui Dumnezeu care prevede un Mesia suferind și ucis. Suntem tot în Cezarea
lui Filip, unde Petru a mărturisit că Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Exact atunci
„Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim
şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să
fie ucis, iar a treia zi să învie” (v. 21). Planul nu corespundea așteptărilor
ucenicilor. „Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: «Să te
ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!»” (v. 22). Reacția
lui Petru – care, după răspunsul luminat din Evanghelia de duminica trecută –
revine acum discipolul obișnuit: ca iudeii, așteaptă pe Mesia victorios. Este
imposibil ca lucrurile pe care le-a spus Domnul să i se întâmple, tocmai pentru
că el este Mesia! Petru aștepta un Mesia care pretindea o putere mare prin care
să-i izgonească pe ocupanţii romani din ţară. Isus trebuie să aibă încredere
în puterea sa mesianică, trebuie să aibă succes spre gloria sa și a lui Israel!
Nimic din ce vede că spune Isus. Era convins că vorbind de moarte, răstoarnă
planurile sale. În alte cuvinte, vrea să-i spună: „Învăţătorule, vezi, nu exagera, altminteri toţi te lăsă!” Înţelegem
acum reacţia lui Petru! Refuză destinul tragic al unui Mesia suferind!
O spune clar. Dar Cristos îl mustră: „Mergi în urma mea, Satană […] pentru că
nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23). Cu
atitudinea sa sfârșește să devină „satana”, adică ceva care stă în cale; unul
care merge pe stradă și găsește un obstacol care îl împiedică a înainta. Acesta
este Satana! Înseamnă scandal, piedică, obstacol. Fără să știe, Petru joacă
rolul Satanei. Prin urmare, Isus îl pune „înapoi”, adică „în spate”, pentru că
el nu lasă să fie împiedicat de nimeni în împlinirea misiunii pe care Tatăl i-a
încredințat-o și pe care el o vede în mod clar. Te gândești la cele ale
oamenilor! Gândeşti lumeşte! Nu gândești la cele ale lui Dumnezeu! „Filosofia”
lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor. Gândurile Domnului sunt infinit de
distanțate de ale oamenilor (cf. Is
55,8-9)!…
„Atunci Isus a spus discipolilor
săi: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea
şi să mă urmeze!»” (v. 24). După ce Domnul a indicat lui Petru care îi este
locul său propriu [„mergi în urma mea”],
clarifică
pentru oricine vrea să fie discipolul său „locul”: a sta în spate. Dacă vrei
să-l urmezi, atunci trebuie să rămâi în urmă, nu în față. Să fii în urmă
înseamnă se mergi pe aceeași stradă. Pentru
acest motiv, este necesar să te negi pe tine însuți, adică mod nostru de a
gândi, de a vedea lucrurile, și de a lua propria cruce, așa cum a făcut-o el,
acceptând crucea lui Cristos, continuând în lume lucrarea sa mântuitoare. La
aceasta ați fost chemați! Putem schimba logica propriei existenţe: nu o
viaţă trăită în avantajul propriu, dar o viaţă trăită ca dăruire! Aceasta este
înțelepciunea crucii: dăruire – atât pentru Isus cât şi pentru discipolii săi…
bibliografia [anul A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net; Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu