sâmbătă, 30 mai 2020

† Coborârea Duhului Sfânt [Rusaliile]: Biserica este înzestrată cu Duhul iubirii [31 mai 2020]

 Biserica este înzestrată cu Duhul iubirii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 mai 2020)      
Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi

Omilie

Astăzi celebrăm marea sărbătoare a Rusaliilor: coborârea Duhului Sfânt. La evrei era o sărbătoare mare ce se petrecea în cinzecea zi după Paști: era Shavuot [Rusalii]. La Ierusalim era o mulţime de oameni veniți pentru a sărbători darul Legii [Torah în ebraică]. La Rusaliile este împlinirea Paștelui lui Cristos: Duhul Sfânt coboară asupra Bisericii care este plină de iubirea lui.

În prima lectură sfântul Luca descrie venirea Duhului Sfânt (Fap 2,1-11): în dimineața zilei de Rusalii, la orele nouă. În Ierusalim erau parţi, mezi, elamiţi, mesopotamieni, iudei, capadocieni, asiatici, egipteni, romani, greci, arabi – practic era reprezentanții întregului pământ – chemați brusc de „un vuiet puternic” în fața unei case – era Cenacolul – din care ieșeau oameni ce vorbeau de Isus din Nazaret, răstignit, ucis, dar înviat de Dumnezeu. Vorbeau cu entuziasm, parcă erau beți. Mare surpriza a mulțimii erau că fiecare aude în propria limbă, de acasă. Toți înțeleg. Mulțimea însă nu știa că acești oameni au fost cuprinși de „limbi de foc”, că „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (v. 4): este darul promis de Isus înviat. Simbolizează acțiunea directă a lui Dumnezeu: vântul, cutremurul, focul, limbile. Devine clar că Duhul cheamă Biserica la unitate și universalitate. Duhul nu are o singură limbă, nu se leagă de o anumită cultură, ci se exprimă prin toate limbile. Cu venirea Duhului la Rusalii se naște comunitatea creștină care răstoarnă istoria Babelului care voind să ajungă până la Dumnezeu prin forță, prin cucerire și nu printr-un dar (cf. Gen 11,1-9). La turnul Babel oamenii cu aceeași limbă nu se înțelegeau, în schimb, la Rusalii, oamenii din diferite limbi se întâlnesc și se înțeleg. Acele limbi de foc evocă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai, încheierea Alianței prin Lege – este Torah. Sunt descrise imagini cosmice grandioase cu fulgere, tunete și nori. La Rusalii este darul Duhului Sfânt: „toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (v. 4). Din experienţa Duhului se desprinde un semn particular, pe care îl notează Luca, spunând că „au început să vorbească în limbi”. Limbile Bisericii sunt foarte multe dar, cu toate acestea, se mărturisește acelaşi adevăr, aceeași singură credinţă în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Este botezul Bisericii. Duhul încredințează unificarea Bisericii, în libertate, în jurul lui Dumnezeu. Este misiunea pe care Duhul le-o dă apostolilor şi ne-o dă nouă fiecăruia.



În lectura a doua (1Cor 12,3b-7.12-13), apostolul Paul amintește despre rolul Duhului Sfânt în mijlocul comunității din Corint: acei ucenici care erau atât de dezbinați, certăreți, incapabili să se iubească devin un singur trup. Acolo unde Duhul pătrunde, persoanele primesc Duhul lui Cristos cel înviat, fie greci sau iudei, ele devin parte din unicul trup al lui Cristos care este Biserica. Corintul clocotea după „gustul” extazelor, a transelor… Nu-s ușor de distins între autosugestia și fenomenele păgâne… Când erau păgâni „mergeau la idoli ca și cum ar fi fost mânați” (1Cor 12,2). Paul vrea ca Corintienii să nu trăiască în ignoranță față de darurile Duhului Sfânt. Există un criteriu pentru a aprecia darurile [carismele] Duhului Sfânt pe care le înșiră într-un catalog vrednic de luat în seamă în experiența eclezială. Există un unic criteriu al autenticității și validității darului: mărturisirea credinței în dumnezeirea lui Isus. Duhul Sfânt e cel care ne face să-l recunoaştem în Cristos pe „Domnul” [Kyrios în greaca] şi ne face să rostim mărturisirea de credinţă a întregii Biserici: „nimeni nu poate să spună «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt” (v. 3). Ne spune Paul că este vorba tocmai de cuvântul şi lucrarea Duhului Sfânt. La rădăcina tuturor darurilor există un singur Duh, un singur Domn, un singur Dumnezeu; a fi iudeu sau grec, sclav sau om liber, nu contează; de acum un singur lucru contează: botezul nostru în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Nimeni nu este creștin de unul singur, prin el însuși; suntem creștini întrucât aparținem unui trup, acela a lui Cristos care este Biserica înzestrată de Duhului Sfânt cu darurile sale.



Evanghelia (In 20,19-23) ne duce înapoi în seara zilei de Paşti [cu cinzeci de zile mai devreme] când discipolii rămân închiși de frica iudeilor. Atunci le-a apărut Domnul înviat. Primele cuvinte nu sunt reproșuri pentru fuga lor de pe Calvar ci o dorinţă de pace: „Pace vouă!” Le-a arătat mâinile şi coasta, semnul jertfei lui Isus pentru „oile sale”. El „le-a zis din nou: «Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi». Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (v. 21-22). Cristos suflă peste discipoli și dă, ca și Dumnezeu [Adonai], o viață nouă, animată de Spiritul divin. Gestul suflării peste apostoli evocă evenimentul primordial al creaţiei când Duhul plutea peste ape; gestul amintește despre crearea omului când Dumnezeu a suflat peste Adam suflu de viaţă. Isus suflă Duhul creator peste ucenici ca să devină Biserică [în ebraică qahal, comunitate]. Evanghelistul Ioan preia aici imaginea relatării creaţiei (cf. Gen 2,7); este imaginea simbolică a „suflării”. „Suflul” lui Dumnezeu este viaţă. Isus „a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (v. 22). Duhul înnoieşte inima omului făcând din el o făptură nouă. Acum Domnul suflă și în sufletul nostru suflare nouă de viaţă şi în felul acesta ne primeşte în familia lui Dumnezeu.



„Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute!” (v. 23). Evanghelia stabilește legătura între Duh și iertarea păcatelor. Iertarea prin jertfa lui Cristos – prin rănile lui ați fost mântuiți: este darul milostivirii. Dar Duhul Sfânt creează armonia, pacea între oameni, înnoind în noi viaţa prin iertare şi reconciliere. Prin „suflul” său Isus inaugurează noua creație, renașterea omului și, deci, iartă păcatele. Acum bucuria pascală și mântuirea ajung la fiecare om prin intermediul apostolilor prin Duhul Sfânt.

A existat în Evul Mediu, la Paris, o mare abaţie a sfântului Victor ai căror călugări trăiau după Regula sfântului Augustin. În anul 1142 murea unul dintre ei – Hugo de saint Victoire – despre care şi astăzi mai amintesc cărţile de teologie când vorbesc despre definiţia persoanei şi despre căsătorie. Moartea lui este descrisă de unul dintre ucenici. „În ziua morții sale, am mers să-l văd, dimineaţă, degrabă. M-a întrebat dacă suntem singuri. Spunându-i că da, suntem singuri, mi-a zis: «Ai celebrat astăzi sfânta Liturghie?» «Sigur», i-am răspuns. «Atunci, vino lângă mine şi suflă-mi în faţă în formă de cruce ca să-l primesc pe Duhul Sfânt». I-am suflat aşa cum mi-a cerut. După câteva momente a intrat în agonie. L-am auzit spunând cu o voce abia perceptibilă: «L-am primit… el va conduce sufletul meu!»” (cf. Murret C., Historie general de l'Eglise, vol. IV, 377).

Zilnic, la sfânta Liturghie îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să sfinţească darurile pâinii şi vinului cu „roua” Duhului Sfânt ca ele să devină pentru noi Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne unească pe toţi prin sfintele daruri, prin Euharistie. Acum să ne rugăm cu sfântul Isidor din Sevillia: „Duhule Sfânt, iată-ne prosternați la picioarele tale. Vino și ne luminează!” Vino Duhule Preasfânt, luminează inimile credincioșilor tăi și aprinde în ele focul iubirii tale!

bibliografia [anul A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu