 |
| „Isuse, eu cred în tine!” |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (19 aprilie 2020)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan
20,19-31; lecturiOmilie
În această duminică – a opta zi a
sfintelor Paști – accentul nu este pus pe cei botezați, care depuneau hainele albe
(domenica in albis) îmbrăcate în
vigilia pascală, dar pe milostivirea divină. Astăzi celebrăm duminica „divinei
îndurări”. Isus adresează cererea sfintei Faustina ca în duminica după Paște să
fie închinată infinitei milostiviri cu care el ne-a iubit și ne-a răscumpărat. Cristos
a cerut să picteze o imagine a sa în care să se scrie: „Isuse, eu cred în tine!”
[în anul 1935]. La 30 aprilie 2000, cu ocazia canonizării sorei Faustina, papa
Ioan Paul al II-a a hotărât instituirea sărbătorii divinei îndurări: „Este important să înțelegem întreg mesajul
care ne vine de la cuvântul lui Dumnezeu în aceasta a doua duminică a Paștelui,
care de acum înainte, în toata Biserica, vă primi numele de Duminica Milostivirii Divine”.
Îndurarea este forţa care pune o limită răului. „Aveţi încredere – ne spune
papa – în milostivirea divină!” Deveniţi oameni ai îndurării! Milostivirea este
haina de lumină pe care însuși Cristos ne-a dat-o la botez. Trebuie să trăim ca
frații inspirați de credință în prezența Domnului Înviat care cu victoria sa pascală
manifestă pe deplin biruința milostivirii lui Dumnezeu asupra păcatului omului.
Duceți lumii vestea milostivirii Domnului.
Timp de șase săptămâni de la
Paști prima lectură este din Faptele
Apostolilor scrisă de sfântul Luca în care se prezintă viața Bisericii de
la începuturi. Astăzi (Fap 2,42-47) ni
se înfățișează un tablou al comunității primare din Ierusalim în care toți
formau „o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4,12). Acesta este spiritul ce animă primele comunități
creștine! Luca e martorul unei comunităţi care a primit milostivirea din
partea Domnului. Paștele este evenimentul decisiv al credinței. Viața
creştinilor este transformată și e susţinută de patru stâlpi: „în zilele
acelea, fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea
fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (v. 42). Mai întâi este
învăţătura sau predica apostolilor pe care o urmăresc cu perseverență; urmează koinonia adică unirea fraternă sau
caritate, ce se manifestă în împărțirea bunurilor; apoi frângerea pâinii: face
aluzie la Euharistie – memorialul Paștelui lui Cristos, ce este izvor şi culme
a vieții creștine; în ultimul rând este rugăciune în case dar și la templul. Luca
menționează prezenţa minunilor şi a semnelor prin „mâinile apostolilor” care
provoacă un sentiment de teamă în toți oamenii care sunt recunoscuți ca purtători
al Cuvântului şi prezenţei lui Dumnezeu. Comunitatea creștină, prin
mărturisirea ei de credință în înviere, menține în comun bunurile posedate,
frecventând învățătura apostolilor și participând la „frângerea pâinii” adică
la Euharistie. Iată, un bun exemplu propus pentru milioanele de creștini
răspândiți în lumea întreagă ca să dobândim înflăcărarea spirituală.
A doua lectură este din scrisoarea
sfântului Petru (1Pt 1,3-9) ce se
afla la Roma în închisoare înainte de martiriul său sub Nero după incendierea
Romei la anul 64. Destinatarii erau creștinii din Asia Mică [Turcia actuală].
Conține indicații practice: cum trăim credința în ambientul ostil din timpul
său. Această scrisoare se potrivește bine cu timpul pascal. Ne amintește
fundamentul credinței noastre – învierea lui Cristos – și ne sugerează modul în
care putem trăi noua viață: „ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui
Isus Cristos din morţi” (v. 3). Este un imn baptismal antic în care este
cântată bucuria credinciosului față de puterea vieții de credință pentru binecuvântarea
Domnului care „ne-a renăscut” în apa botezului. E o binecuvântare centrată pe
milostivire: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus
Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin
învierea lui Isus Cristos din morţi” (v. 3). Este imnul baptismal antic în care este cântată
bucuria credinciosului față de puterea vieții de credință pentru binecuvântarea
Domnului care „ne-a renăscut” în apa botezului. E o binecuvântare centrată pe
milostivire: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus
Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin
învierea lui Isus Cristos din morţi” (v. 3). Sfântul Petru îi încurajează pe
creștinii din timpul său, supuși la tot felul de încercări, să aducă roade de
credință și speranță. El ne invită să-l lăudăm pe Dumnezeu „în marea sa
îndurare” (v. 3). Milostivirea lui Dumnezeu este promisă la toți; dar nu fără încercări.
Este verificată calitatea credinţei: noi, cei care „îl iubim fără să-l fi
văzut; fără a-l vedea, dar crezând în el” (v. 8). Această afirmație ne leagă de
Evanghelie în care citim experiența apostolului Toma în care Cristos îi spune:
„Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”
(In 20,29). Suntem plini de bucurie
profundă că credem fiind iubiți de Domnul, în milostivirea sa. Este o speranță
vie! Aceasta este învierea: triumful speranței! A descoperi că Isus înviat este
în mine, în cea mai mare solitudine, în sărăcie, suferință, mizerie, neliniște,
în temerile și disperările mele – al descoperi prezent aici pe Cristos ce
restituie speranța!
Evanghelia după Ioan (In
20,19-31) armonizează tema milostivirii. Ni-l prezintă pe Isus care apare
apostolilor în ziua învierii, seara. Îl găsim pe înviat în faţa ucenicilor care l-au
abandonat. Nu le face reproșuri! Dimpotrivă, se întâlnește cu ei pentru a le dărui
pacea: „Pace vouă!” Shalom! Este pace învierii, pacea milostivirii care iartă pe cei
păcătoși. Are pentru ei o privire milostivă. Pacea este darul pascal al lui
Cristos cel înviat. Le arată semnul răstignirii şi lovitura de lance în inima
sa. Rănile pe care el le arată nu sunt un reproş, ci sunt semnul iubirii sale.
Contemplând rănile, noi înțelegem mai bine cât de mult ne iubeşte dăruindu-ne
bucuria și transmițându-ne iertarea sa!
Evanghelia ne relatează un lucru
de necrezut: Isus dă oamenilor care-l abandonaseră misiunea de a ierta:
„Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate!”
(v. 22-23). Este darul extraordinar al iubirii milostive! Sunt trimiși de acela
pe care îl trădaseră! Ori, iată, că în ciuda trădării lor, Isus își pune încrederea
până la dăruirea slujirii iertării. Cu aceste cuvinte, Cristos dă Bisericii
sale puterea de a ierta păcatele. Demonstrează că ştie cine suntem noi. Dar are
încrederea deplină că le poate învinge pentru totdeauna şi le poate ierta în
milostivirea infinită a lui Dumnezeu. Atunci Biserica nu este comunitatea unde
nu se păcătuieşte, dar comunitatea unde se iartă păcatul! Iubirea a învins!
Scriitorul Chesterton, întrebat despre motivul
convertirii sale la catolicism, a exclamat: „Mă fac catolic pentru a primi
iertarea păcatelor mele!” A înţeles bine ce este Biserica: un loc unde se
celebrează milostivirea lui Dumnezeu care iartă!
Iată că Toma un era cu ei.
Ceilalți discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Opt zile după înviere,
Isus se întâlnește cu apostolii și cu Toma. Acceptă proba ucenicului ezitant:
„Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta
mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” (v. 27). Credința este o cucerire
obositoare dar și sfâșietoare. Cu răbdare, Isus așteaptă să declare credința:
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v. 28). Este cea mai înaltă mărturisire de credință
din întreaga Evanghelie! Cel credincios a ajuns la lumina credinței! În acest
caz, Evanghelia poate să încheie: „Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că
Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui”
(v. 31). Este Evanghelia milostivirii lui Dumnezeu. Apostolii au răspuns la
chemarea lui Isus. Dar, noi suntem martorii milostivirii Domnului?!...
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu