 |
| Învierea lui Lazăr. |
Credem în
viață și înviere?
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (29 martie 2020)
Lecturi:Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan
11,3-7.17.20-27.33b-45 (forma
prescurtată); lecturi
Omilie
Pregătindu-ne pentru Paști este
un drum lung de credință pentru a ajunge să înțelegem că Isus este plinătatea
vieții. El este apa vie, lumina și cel care dă viață celui care crede în el. Suntem
în Evanghelia după Ioan și ajungem la
punctul culminant: redarea vieții lui Lazăr mort de patru zile și proclamarea
lui Cristos: „eu sunt învierea şi viaţa” (In
11,25). E un „semn” împlinit de Domnul pentru a revela identitatea sa de Fiul
lui Dumnezeu, venit în lume pentru a ne face fiii Tatălui, a ne mântui și a-și dărui viața pentru oameni. Textele biblice
ne ajută să descoperim că Dumnezeu este viață fără moarte și că el ne învie din
morți cu iubirea sa.
Profetul Ezechiel (Ez 37,12-14), în prima lectură, vestește
învierea poporului și întoarcerea în țara promisă: „«Iată, eu voi
deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre,
poporul meu, şi vă voi face să veniţi în pământul lui Israel!»” (v. 12).
Poporul israelit se află într-o mare nenorocire: căderea Ierusalimului și
deportarea poporului în exilul babilonic. Profetul intervine pentru a învigora
speranţa celor exilaţi. „Mâna Domnul a fost peste mine; m-a făcut să ies […] și
m-a pus să stau în mijlocul unei văi: era plină de oase” (Ez 37,1). Înţelege
că reprezintă starea de dezolare morală: o vale plină de oase de morți – este
semnul unei nenorociri, căci în gândirea ebraică mortul trebuie să fie îngropat
împreună cu părinții săi în mormântul familiei. Orice speranță este negată… Dar
Dumnezeu face ca acele oase seci, uscate și moarte să fie suflate de un Duh al
său: „Iată, eu fac să vină în voi un duh [o suflare] și veți trăi!” (Ez 37,5). Ezechiel orientează spre ideea
învierii trupului. Un popor nou, imens, viu, în picioare, gata pentru marea
întoarcere în țara lui Israel… „Voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi”. Numai
atunci „veţi cunoaşte că eu sunt Domnul” (v. 14). Este biruinţa vieţii asupra
morţii, învierea poporului lui Dumnezeu. Este semnul puterii Domnului care-și
iubește poporul și, după pedeapsă, trimite promisiune de mântuire. În acest
text biblic, avem deja o abordare a învierii. Dar printre oasele calcificate
sunt și ale noastre. Este istoria omenirii! Însă iubirea lui Dumnezeu este mai
presus de moarte: din cimitire va învia trupurile noastre!
Apostolul Paul prezintă, în Scrisoarea către Romani (Rom 8,8-11), viața în Duhul Sfânt ce ne
face să ieșim din influența cărnii și ne dă viața nouă, muritorilor, în
așteptarea învierii. Cu „carne”, apostolul nu înțelege trupul muritor al
oamenilor – trup fizic, biologic – ci trupul separat de Domnul cu păcatul, cu
viciile sale. Este viața trăită după „carne”: „cei care sunt în trup [carne] nu
pot să-i placă lui Dumnezeu” (v. 8). Duhul ne poartă spre o realitatea nouă
adusă creștinismului: este noua creație datorată Duhului lui Dumnezeu care este
și Duhul lui Cristos, cauză de justificare, făcând să moară păcatul în noi. În
trupul muritor, trece „Duhul care dă viață” și în fragilitatea păcătoasă intră
veșnicia eliberatoare, în slăbiciune intră puterea, în moarte intră viața.
Duhul dă viață, forță, permițând creștinului să poarte victoria asupra
păcatului, asupra morții și asupra „cărnii”. În botez trupul nostru a fost unit
[altoit] cu Duhul lui Cristos. „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus
Cristos din morţi locuieşte în voi […] [el, Duhul] va învia şi trupurile
voastre muritoare” (v. 11). Pentru Paul, creștinul, fiind carne sortită morții
datorită păcatului, primește botezul cu Spiritul lui Cristos: principiul de viață
și de înviere. Duhul face să înviem din
morți cu trupurile noastre muritoare, așa cum a înviat din mormânt Isus. Este
garanţia învierii! Este viața care învinge moartea! Suntem chemaţi să trăim sub
influenţa Duhului în trupurile noastre muritoare!
În Evanghelia după Ioan (In 11,1-45), Isus face un gest extraordinar – ieșirea
lui Lazăr din mormânt: „Lazăr, vino
afară!”, i-a poruncit. Cristos exprimă puterea asupra morţii. Scena se
petrece în Betania, un sat aproape de Ierusalim [cam la 3 km], în timpul
ultimei călătorii pe care o face Domnul. Discipolii ştiu că această urcare la
Ierusalim este drumul spre moarte. În ciuda neîncrederii lor, Isus vrea să-i
facă să înţeleagă că această cale se va sfârși într-o victoria asupra vieții.
În imediata apropiere a Paştelui,
Biserica ne invită să medităm asupra „semnului” învierii lui Lazăr. Evanghelia ne spune lucruri importante
despre atitudinea oamenilor în faţa morţii sau despre atitudinea lui Dumnezeu
față în față cu moartea.
Surorile lui Lazăr, Maria și
Marta, trimit să-l avertizeze pe Isus de boala lui Lazăr: „Doamne, iată, cel
care-ţi este prieten e bolnav!” (v. 3), fără să-i ceară să facă ceva. Cristos
se afla dincolo de Iordan unde botezase mai înainte Ioan (In 10,40). „Cum poate Isus să permită ca un prieten al său să
sufere şi să moară?” – această întrebare ieşită din inima prietenilor săi… Și
ne atinge şi pe noi… Când ajunge Cristos în Betania, prietenul său murise de
patru zile. Înmormântările aveau loc chiar în ziua morții. Marta, mergând să-l
întâmpine, îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici fratele meu nu ar fi murit!
Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da” (v.21-22).
Isus o invită să facă un pas mai departe. Reținem declaraţia solemnă a lui
Isus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va
trăi!” (v. 25). La care răspunde Marta: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti
Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume” (v. 27). Şi Maria aleargă
să-l întâmpine pe Isus şi, aruncându-se la picioarele, exclamă printre lacrimi:
„Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (v. 32). Văzând-o
pe ea plângând şi pe cei care o însoţeau, Isus freamătă de emoţie din cauza
nedreptăţii morţii, se tulbură şi izbucneşte în plâns. Plânsul lui Cristos este
plânsul lui Dumnezeu care plânge cu noi. Isus este uman; în fața durerii unei
persoane dragi se cutremură. De multe ori simte tulburarea răului care-i
desfigurează pe oameni. Durerea sa este semnul iubirii sale faţă de Lazăr, aşa
cum înţeleg şi cei de faţă. Isus l-a plâns pe Lazăr! Dumnezeu nu vrea moartea!
Toată Scriptura spune că Domnul vrea viaţa, libertatea şi fericirea poporului.
Isus merge la mormânt. El care
este viaţa, începe duelul cu moartea. Cristos împlinește acest „semn” pentru ca
Tatăl său să fie glorificat în persoana sa, discipolii să creadă în el. „Și-a
ridicat ochii şi a spus: «Tată, îţi mulţumesc pentru că m-ai ascultat!»” (v.
41). Atunci răsună cuvântul lui Cristos „cu glas puternic”: „Lazăr, vino afară!” Și Lazăr l-a ascultat.
Acesta este cuvântul Isus: „vino
afară!” Toți cei care cred când ies din fântâna baptismală îl ascultă și trec
la o viață noua. Învierea lui Lazăr are de a face celebrarea botezul. În ziua botezului,
scufundându-ne în apă, Biserica îi spune catehumenului: „Vino afară!”
Văzând cele întâmplate, mulţi
dintre iudeii care veniseră la Maria și Marta au crezut în el. După Isus,
întrebarea pusă omului nu este ieşirea din mormânt, ci de a trece de la moarte
la viaţă printr-o adeziune de credinţă. Ei „au crezut în el”… Și noi? Noi am
crezut în el – Isus Cristos – cel care este învierea și viața?...
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu