Un profet
în stil nou
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 decembrie 2019)
Lecturi: Isaia
35,1-6a.10; Iacob 5,7-10; Evanghelia Matei
11,2-11; lecturi
Omilie
Este timpul Adventului! „Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă! Domnul este aproape!” (Fil 4,4-5). „Bucurați-vă” în latinește gaudete. Este antifona de la intrarea la liturghie. Bucuraţi-vă de venirea
lui Isus în lume: prima venire cu două mii de ani în urmă şi a doua venire la
sfârşitul lumii. Între aceste două veniri este venirea lui Cristos prin
sacramente şi prin Cuvântul Scripturii. Tema bucuriei domină a treia duminică
din Advent pentru că Domnul e aproape cu mântuirea sa. Isus întâlneşte
omenirea pentru a-i da speranţă. Acum privirea se îndreaptă către Cristos, căci
timpul Domnului a sosit! În duminica „Bucuriei” textul din evanghelistul Matei ne dă să contemplăm figura lui Ioan Botezătorul ce
se află în închisoare și se întreabă dacă Isus este Mesia?!
Da, este un profet puternic ce se face slab, neputincios, un profet care știe
să transforme profeția sa într-un fel de a pune întrebări… Da, pentru că Ioan
Botezătorul rămâne chiar și în dubiu și în întrebări, profet!
Profetul Isaia din prima lectură (Is 35,1-6a.10) [Proto-Isaia din sec. VIII î.C. în capitolele
1-39] se adresează unui popor copleşit şi epuizat de patruzeci de ani de exil
și știe să citească dincolo de întunericul prezentului venirea unei lumi noi
care izbucnește în istorie și schimbă cursul poporului: „Întăriţi mâinile
slăbite şi îndreptaţi genunchii care se clatină! Spuneţi celor slabi de inimă:
«Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! […] El vine şi vă va
mântui»” (v. 3-4). Este un anunț de un timp luminos în care tristețea și
plânsul nu se vor atinge de popor, speranța și curajul sunt la ele acasă. Cântă întoarcerea lui
Israel în Palestina: „să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se
veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul!” (v. 1). Pustiul va înflori
din nou. „Va înflori şi se va veseli cu bucurie şi strigăt” (v. 2). Imaginea
unui drum prin deșert exprimă invitația la a spera. Oameni eliberați din exil
merg în pace. Experiența limitelor și suferințelor se schimbă în bucurie:
„atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa;
atunci şchiopul va sări ca un cerb” (v. 5-6). Pentru ce? Pentru că Domnul vine!
„I se vor da gloria Libanului, măreţia Caramelului” (v. 2). Termenul „glorie”
este cuvântul cheie din Biblie. Noi nu putem să-l vedem pe Dumnezeu, dar putem
vedea strălucirea gloriei. Marşul eliberării devine o procesiune comunitară
asemănătoare unui pelerinaj râvnit cu dor care-l ducea pe evreul evlavios de
pretutindeni spre Ierusalimul mult iubit. Prizonierii şi exilaţii vor putea să
se întoarcă acasă. Această întoarcere este prezentată ca o dezlănţuire de
bucurie. Deşertul existenţei umane este parcurs de un curent de viaţă şi de
bucurie molipsitoare. „O veselie fără de sfârşit va coborî asupra lor, bucuria
şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta” (v. 10).
Dumnezeu intervine ca să-i vindece şi să-i mântuiască. Trupurile slabe,
mutilate sunt cuprinse de transformarea radicală a speranței. Întreg pământul
şi locuitorii săi vor fi transfiguraţi.
În a doua lectură, sfântul Iacob
(Iac 5,7-10) se adresează evreilor
care trăiesc în diaspora (Iac 1,1) și
ne pune în aşteptarea venirii Domnului. Pentru comunitatea bisericii antice
venirea lui Cristos este întoarcerea sa finală și stabilirea dreptății. În așteptare
se impun niște sfaturi: fiți răbdători și nu vă plângeți unii împotriva altora.
Lasă sentința lui Dumnezeu căci „judecătorul este la ușă” (v. 9). În timpul
Adventului Biserica trebuie să-și alimenteze răbdarea, pentru că Isus este la ușă,
chiar dacă întârzie să apară. „Fiţi îndelung răbdători până la venirea
Domnului!” (v. 7). Citează un exemplu: „Iată că agricultorul aşteaptă rodul
preţios al pământului având răbdare ca să primească ploaia timpurie şi cea
târzie!” (v. 7). Așteptarea este lungă: după însămânţare, e de așteptat multe
luni până la recoltă. Toată iarna ţăranul nu vede nimic sau vede foarte puţin.
Aparent. Însă iarna trecând, viaţa se schimbă. Plugarul vede în verdeaţă viaţă
şi viitorul unei existenţe. Astăzi sfântul Iacob li se adresează celor umili:
„Aşteptând venirea Domnului, aveţi răbdare”. Mai presus de toate, nu dispera
căci „Domnul este aproape”. Dacă secerişul întârzie, ai răbdare. „Luaţi-i ca
exemplu de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe profeţii” (v. 10). „Răbdarea
profeţilor”: ei au înţeles şi au simţit că „venirea Domnului este aproape” (v.
8). Este la fel pentru noi: toată viaţa ne pregătim pentru întâlnirea cu Isus.
 |
| Închisoarea Macheronte [acum în Iordania]. |
În Evanghelie (Mt 11,2-11) Ioan Botezătorul este în închisoare
de la Macheronte [acum în Iordania], situată la nord-est de Marea Moartă: o
închisoare barbară construită într-un loc oribil. Este încarcerat pentru că a deranjat autorităţile locului. În
închisoarea trebuie să reflecteze. Anunţase venirea lui Mesia. L-a arătat
oamenilor că este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. A sperat un
Mesia triumfător care să-l elibereze pe Israel. Va judeca pe cei răi. Ioan
Botezătorul este văzut ca o persoană care-i place să judece tăind pomul care nu
face rod. Unde-i toporul ascuțit? Unde-i focul să-i ardă pe corupți? Iată
imaginea despre Mesia: se manifestă prin zdrobirea celui ce face rău… Auzind de
faptele lui Cristos, Ioan este uluit şi nedumerit. Nu corespundea deloc cu ceea
ce el prevedea. Află că Isus nu este atât de dur, nu manifestă atitudinea unui
judecător neînduplecat. Nu anunţă foc din cer împotriva celor răi. El se
amestecă cu mulţimile; se poartă cu îngăduinţă, cu milă față de ele; primeşte
pe vameşi şi păcătoşi; este înţelegător cu toţi. Este o stare de nelinişte şi
descumpănire în Ioan. Alături de semnele care coincideau, sunt și semne care
dezorientează. Ioan se miră că invitația lui Dumnezeu nu răvășește întreaga
țară. Aşa că trimite la el ucenici credincioşi ca să-l întrebe în cea mai
importantă problemă: „Tu eşti sau ne-am înșelat?” Tu ești? Dacă trebuie aștept
încă, nu voi renunța, voi continua să aștept…
Răspunsul lui Isus nu este o afirmație cu caracter declarativ, nu se
pronunță cu „da” sau „nu”, a lua sau a lăsa. El nu a îndoctrinat pe niciunul. Răspunsul
lui Cristos este derutant: răul se diminuează, deci Împărăția lui Dumnezeu se
apropie! Îi trimite pe ucenicii lui Ioan la cuvântul lui Dumnezeu. El citează
liber pe Isaia, cum a făcut-o în sinagoga din Nazaret (Lc 4,21): „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi
surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună!” (v. 5).
Priviţi şi vedeţi: faptele vorbesc. Ioan aștepta de la Isus rezultate vizibile
și rapide. Îi lipsea răbdarea… În închisoare, a avut parte de încercarea
credinţei şi care, limpezindu-se, îl apropia mai mult de inima lui Dumnezeu. Dubiu
nu ia nimic din măreția lui Ioan și stima pe care i-o poartă Isus.
Cristos este total diferit de
Ioan Botezătorul și riscă să zăpăcească pe ucenici dacă nu chiar pe Ioan însuși. Este
un profet de stil nou: „și fericit este cel care nu se scandalizează de mine”
(v. 6). Cristos şochează mai ales pe oamenii fără abatere, pe farisei; îi
derutează prin moartea sa pe cruce. Ascultându-l pe Isus descoperim şi noi pe
acest Dumnezeu. Pentru a înţelege această logică a Domnului va trebui să
răsturnăm schemele mintale dobândite de demult chiar şi de la oamenii bisericii,
aşa zişii „credincioşi”. Isus rezervă o fericire evanghelică: „fericiţi cei
care nu se scandalizează de mine”, de stilul meu, de atitudinea mea, de viaţa
mea.
Ioan
Botezătorul s-a limpezit… s-a convertit… Este timpul adevărului, al verificării
pentru a scurta distanţa dintre noi şi Dumnezeu, dintre egoism şi iubire.
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989]; Compazieu J.
(http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu