Ce atitudine trebuie să avem înaintea suferinței și a morții?

Crucea nu este doar un obiect artistic pentru a decora saloane şi restaurante din Freiburg, dar este și semnul de transformare radicală a modul nostru de gândire, de simțire și de trăire. Moartea lui Isus pe cruce a schimbat totul. Care este reacția umană cea mai spontană în fața suferinței și a morții?

În contul meu, aș fi putut instinctiv să împiedic, să evit, să neg, să fug, să stau deoparte și să ignor suferința și moartea. Este o reacţie care indică faptul că aceste două realităţi nu sunt de acord cu programul nostru de viaţă. Pentru majoritatea oamenilor aceștia sunt cei doi dușmani ai vieții. Se pare cu adevărat că este injust să existe – și ne simțim obligați să încercăm într-un mod sau în altul – să ținem sub control cât mai bine posibil; dacă apoi nu reușim imediat, înseamnă că depunem efort pentru a face mai bine data viitoare.

Există bolnavi care înțeleg destul de puțin din boala lor, și adesea mor fără a mai gândi serios la moarte. Anul trecut mi-a murit un prieten de cancer. Înainte cu șase luni era deja evident că nu mai trăia mult. Îi făceau multe injecții, perfuzii și lucruri de genul acesta care dădeau impresia că se voiește să-l țină în viață cu toate costurile. Nu vreau să spun că îi fac rău încercând să-l vindece: vreau să spun că mai degrabă se ocupa atât de mult timp să-l țină în viață că nu îi rămânea nimic pentru a-l pregăti la moarte. Nu facem mult să-i amintim, adică să-i asociem la viața noastră interioară.

Foarte diferit era atitudinea lui Isus față de suferință și moarte. El, de fapt, privea aceste realități în față și cu ochii deschiși. Într-adevăr, toată viața sa a fost o conștiincioasă pregătire la moarte. Isus nu exaltă suferința și moartea ca și cum ar fi de dorit, dar vorbește despre lucruri care nu trebuie respinse, evitate sau ignorate.  

(H. J. M. NOUWEN, Lettere a un giovane sulla vita spirituale, Brescia, Queriniana 2008, 26-29; trad. Isidor Chinez).