 |
| Tatăl nostru - by James Tissot |
Evanghelia Luca 11,1-13: În
acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul
dintre discipolii săi i-a spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum Ioan
i-a învăţat pe discipolii lui”. Atunci le-a zis: „Când
vă rugaţi, spuneţi: «Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta!
Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele şi iartă-ne
păcatele noastre pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte; şi nu ne duce în
ispită!»” Apoi le-a spus: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi
merge la el la miezul nopţii şi-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie şi nu am ce să-i
pun înainte!», dacă celălalt dinăuntru, răspunzând, îi zice: «Nu
mă deranja; uşa este deja închisă şi copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă
scol să-ţi dau», vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea
pentru că îi este prieten, pentru insistenţa lui se va scula şi-i va da ceea ce
are nevoie. De aceea şi eu vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi
şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere
primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide.
Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un
şarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri
bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul
Sfânt celor care i-l cer?”
Omilie
Lecturile biblice din această
duminică se prezintă ca o şcoală de rugăciune. La început avem mijlocirea lui
Abraham pentru locuitorii Sodomei. Din cauza păcatelor lor, au primit o pedeapsă
bine meritată. Această discuţie dintre Abraham şi Dumnezeu se prezintă ca o tocmeală
orientală: se porneşte de la 50 şi scade până la 10. Abraham se străduieşte să
facă ceea ce este bun în viaţa oamenilor; el crede că cei drepți vor salva
lumea. Mijlocirea lor are mai multă greutate pentru soarta omenirii decât are răul.
Abraham se încrede în dreptatea lui Dumnezeu care merge până la cruțarea
vinovatului până la al face cizelându-l nevinovat.
Oraşul Sodoma este prezentat ca
cel mai rău dintre toate păcatele. Dar când te uiţi atent, vezi bine că răul este
încă acolo. În fiecare zi, ziare, radioul şi televiziunea ne aduc cele mai noi știri
din politică, crimă şi perversiune. Atunci, ce e de făcut? Ispita mare ar fi să
ne tânguim despre această lume stricată. Dar Abraham ne învață pentru schimbarea
privirii. În mijlocul tuturor acestor perversități, mai este și un drept. Generozitatea
lor ne aminteşte că nimic nu este definitiv pierdut.
Ca și Abraham, suntem invitați să
stăm în prezența Domnului. Misiunea comunităţilor creştine este tocmai de a
interveni pentru această lume pe care Dumnezeu a iubit-o aşa de mult. Dacă îi vom
iubi pe alţii ca și creştini, vom trebui să-i purtăm în rugăciune înaintea
Domnului. Această rugăciune îi va ajuta să-și schimba viața. Ca și Abraham,
suntem siguri că mica rămăşiţă de credincioşi poate salva mulțimea de oameni.
Din păcate, în tocmeala cu
Dumnezeu, Abraham nu a mers suficient de departe. El s-a oprit la zece drepţi.
Dar, iată, că apostolul Paul ne aduce o
veste bună: rămâne un drept – este însuși Isus. Prin patima, moartea şi
învierea sa, oferă mântuire întregii omeniri; soarta noastră este legată de Isus
Cristos: el a înviat; suntem chemaţi la înviere. Suntem creştini botezați: noi
credem că puterea lui Dumnezeu este în viețile noastre. Cristos este prezentat
ca singurul drept care nu obosește
niciodată să dea milostivire.
Evanghelia aduce cu sine încă mai
departe spre învățarea rugăciunii. Este Isus însuşi care ne dă exemplu. El se
roagă adesea mult timp. I se întâmplă să
petreacă nopţi întregi în rugăciune. Astăzi, el vrea să-i unească pe toți în rugăciunea
sa. Acest lucru este important deoarece el ne permite să intrăm într-o relație
totdeauna mai puternică şi totdeauna mai profundă cu Dumnezeu. Adesea se spune
persoanelor în vârstă: „Atâta timp cât te poţi ruga, nu sunteți inutili pe
acest pământ”. Este adevărat, lumea noastră are o mare nevoie de rugăciunea
tuturor.
În rugăciunea pe care Isus ne-a
învăţat-o, toate sunt în relaţie cu Dumnezeu şi cu alţii. El ne învaţă la
rândul nostru să ne îndreptăm spre el ca spre un Tată plin de tandrețe. Primele
cereri ne spun că trebuie să ne preocupe împărăția lui Dumnezeu, gloria şi
voința sa. Ceea ce este cel mai important: „sfințească-se numele tău...”. În
viaţa şi în lumea noastră să fie manifestată sfințenia lui Dumnezeu. Prin
aceste cereri ne exprimăm recunoştinţa noastră față de Tatăl care ne umple cu
iubirea sa. Răspunsul nostru trebuie să fie aceleia a unei iubiri care
urmăreşte triumful împărăției sale.
A doua parte a „Tatălui nostru” privește
la nevoile noastre şi cele ale lumii noastre. Cu încrederea să cerem lui
Dumnezeu pâine ce avem nevoie de fiecare zi. Ne gândim desigur la hrana
materială necesară pentru a trăi. Dar sfântul Ciprian ne aminteşte că pâinea
cea mai esenţială este Euharistia. Ne dorim ca creştinii adesea mâncând pâinea
aceasta să fie transpuși de Cristos. Trebuie să dorim ca și creștinii să se
hrănească adesea din pâinea aceasta pentru ca să fie transformați de Cristos. Aici
se găsesc toate lumina şi puterea harului său.
„Ne iartă greşelile noastre...”.
Dumnezeu se arată ca Tatăl când iertarea sa ne eliberează inimile noastre şi ne
face să revenim la viață. Şi dacă cerem iertare, este pentru că noi înşine am
învăţat să iertăm pe fraţii noştri. „Nu ne duce în ispită...”. Această ispită
este cea a disperării, atunci când ne gândim că Dumnezeu ne abandonează. Isus
ne învaţă să ne îndreptăm spre Tatăl pentru a-i cere să ne elibereze de acest
rău care caută să ne distrugă.
În rugăciune vom găsi adevărata
bucurie. Prin ea găsim curajul de a iubi așa cum Isus iubește şi cu el. Ea va
face viaţa noastră vrednică de Dumnezeu și rodnică. Da, Doamne, învață-ne să ne
rugăm. Învaţă-ne să ne întoarcem spre Tatăl nostru cu încredere și perseveranță.
Amin.
(pr. Jean Compazieu [2013]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu