 |
| Urmarea lui Isus - de James Tissot |
Evanghelia Luca 9,51-62: În acel timp, când s-au împlinit zilele înălţării
sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim şi
a trimis soli înaintea sa. Şi, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor
ca să pregătească pentru el. Însă nu l-au primit pentru că se
îndrepta spre Ierusalim. Văzând aceasta, discipolii Iacob şi Ioan
i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer să-i
consume?” Dar, întorcându-se, el i-a mustrat.
Şi au mers într-un alt sat. În timp ce mergeau pe drum, cineva
i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. Dar Isus i-a
răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu
are unde-şi rezema capul”. Altuia i-a spus: „Urmează-mă!” Acela a
răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!” Dar el i-a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, dar tu, mergi şi
vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!” Un altul i-a zis: „Doamne, te
voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din
casa mea!” Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug şi
priveşte înapoi nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu”.
Omilie
Lecturile biblice de această duminică
ne vorbesc despre chemarea Domnului și răspunsul dat de către om. Aceste chemări
ajung la sfârşitul anului şcolar şi pastoral. Majoritatea dintre noi simt mai
degrabă nevoie să răsufle şi să uite responsabilităţile și grijile lor. Ei cred
că acum, probabil, nu este momentul potrivit pentru a chema la construirea unei
misiunii. Dar liturgia din această duminică ne invită să vedem lucrurile într-un
mod diferit. Avem invitație să ne angajăm pentru drum. Dumnezeul nostru nu ia
concediu. El continuă să angajeze şi apelul său este pentru toți, fără
excepţie.
Domnul ne întâlnește în centrul
activităţilor noastre. Elizeu este la lucru pe câmp şi aproape a terminat de
arat. Discipolii lui Isus erau la pescuit sau la biroul vamal. Paul era în
drumul spre Damasc pentru a lua prizonieri pe creştini; în acea zi, l-a
întâlnit pe Isus şi viaţa sa a fost cu totul răvășită. Unul fiecare a părăsit
totul pentru a răspunde la chemarea Domnului.
Dar acela care a fost total credincios
Tatălui până la sfârşit, a fost însuși Isus. El ar fi putut evita pătimirea şi
moartea ascunzându-se în Galileea. Dar Evanghelia ne spune că el luă cu
hotărâre drumul spre Ierusalim. El merge ca un sărac dedat la capriciile oamenilor
care pot să-l accepte sau să-l respingă. El se abandonează total la voinţa Tatălui
său. Oricine vrea să-l urmeze trebuie să accepte sărăcia pe care el a ales-o.
Aceste chemări ale lui Dumnezeu
sunt totdeauna actualizate, chiar şi în timpul vacanţelor. Dumnezeu nu încetează
niciodată să angajeze copii, tineri și adulți. El ne invită pe toți să-l urmăm
şi să-l ascultăm. Apoi ne trimite pe toți ca misionari. El are încredere asupra
fiecăruia dintre noi pentru a da mărturie de iubirea sa asupra fiecăruia care
nu știe acest lucru. Această lume atât de departe de Dumnezeu are nevoie de
creştini convinși care nu se tem a afirma de credinţa lor. Ca și Bernadeta de
la Lourdes: noi nu suntem responsabili pentru a vă face să credeți, dar să vă spunem.
Principalul lucru este a aceluia care se află în inima celui care se află pe
drumul nostru.
Răspunsul nostru la chemare a lui
Dumnezeu presupune o mare disponibilitate. Uneori răspundem: „Nu avem timp...
Am alte lucruri de făcut în acest moment... Mai târziu, când mă voi pensiona,
am mai mult timp...” Dacă aşteptăm să nu facem nimic, nu vom fi niciodată disponibili
la chemarea lui Dumnezeu. Lecturile biblice din această duminică ne invită
pentru a auzi din nou. Şi în Evanghelie, Cristos ne recomandă de a ne elibera de
toate aceste obstacole care ne abat de la el.
Sfântul Paul ne spune în felul
său: dacă Cristos ne-a eliberat, suntem cu adevărat liberi. Avem ceea ce ne face
sclavi: este ataşamentul faţă de bogăţiile acestei lumi. Dar Domnul este
capabil să ne vină să ne caute foarte departe şi foarte jos. Vom găsi numeroase
mărturii ale oamenilor pe care el i-a eliberat de iad, de droguri şi de violenţă.
Această chemare la libertate este oferită la toată lumea.
Dacă Domnul ne cheamă la o
renunțare, nu este ca să ne priveze, dar pentru a ne umple de un bine superior.
Ceea ce vrea pentru noi este să ne elibereze pentru a iubi. Sfântul Augustin a
spus: „Iubește și fă ce vrei”. Da,
desigur, cu condiţia să urmăm pe Cristos: urmându-l atunci când el refuză să-i
pedepsească pe samariteni care îl resping, urmându-l atunci când se roagă Tatălui
său pe cruce pentru asasinii săi, urmându-l atunci când el își dă viaţa sa
pentru noi şi pentru lumea întreagă.
Un ultim punct: această chemare
pentru a părăsi totul pentru a merge acolo unde Dumnezeu ne cheamă nu este
rezervată preoților sau super-activiştilor. Acesta se adresează tuturor celor
botezații, oricare ar fi situaţia lor. Biserica are nevoie de toți pentru a
anunţa vestea cea bună în lume, mai ales pentru cei care sunt fără speranţă. Este
necesară oricând, în acest context al violenţei repetate. Dumnezeu iubește
această lume aşa cum este. El contează pe noi pentru a o spune celor care nu o
ştiu. Este urgent ca vestea buna a Evangheliei să întâlnească pe unul fiecare
în situația sa.
În fiecare duminică, Cristos se
alătură comunităţilor noastre reunite în numele său. El vine să hrănească credinţa,
speranța şi dragostea noastră. Numai el are cuvintele vieţii veşnice. Să ne
rugăm pentru ca să ne dea putere şi curaj pentru această misiunea de el
încredințată. Să facă din noi martori credincioşi şi pasionați de iubirea care
este în el. Amin.
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6122-homelie-du-13eme-dimanche-du-temps-ordinaire-3/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu