 |
| Pregătiți calea Domnului... |
Evanghelia Luca
3,1-6: În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când
Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip,
fratele său, tetrarh al ţinutului Itureii şi Trahonitidei, iar Lisania, tetrarh
al Abilenei, pe timpul arhiereilor Anna şi Caiafa, cuvântul lui
Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. El a
venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre
iertarea păcatelor, aşa cum este scris în cartea cuvintelor lui
Isaia, profetul: „Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului,
faceţi drepte cărările lui! Orice vale va fi umplută şi orice
munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu
gropi vor fi netezite şi orice făptură va vedea mântuirea lui
Dumnezeu”.
Omilie
Toate citirile de Advent ne
anunța venirea Domnului. Noi nu adorăm un Dumnezeu îndepărtat, pierdut printre nori.
Acesta este Dumnezeul care vine. El a venit la Crăciun, vine în viața noastră
și se va întoarce la sfârșitul timpului. Cu el nimic nu poate fi la fel ca mai
înainte.
Prima lectură este o chemare la
bucurie și speranță: „Dezbracă haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi
îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu pentru totdeauna!” Spunând
aceasta, profetul vorbește unui oraș a cărui situație este dezastruoasă. Azi,
situația Ierusalimului este fără îndoială strălucitoare și plină de înflorire.
Dar rămâne marcată de numeroase conflicte. Istoria lui este sfântă, dar făcută
din necredincioși față de Dumnezeu. Locuitorii săi adoră pe același Tatăl în
cer, dar se ceartă până la ură pe persoana Fiului său. Pelerinii acolo
realizează o adevărată creștere a națiunilor, dar turismul învinge prea des ducând
convertire.
Aici într-un climat de tristețe găsim
o chemare la speranță și bucurie. Este anunțată mântuirea lui Dumnezeu: „Dumnezeu
va arăta la tot ce este sub cer strălucirea ta”… „Dumnezeu va conduce pe Israel cu bucurie în
lumina gloriei sale”. Trebuie să primim acest cuvânt ca o veste bună. Dumnezeu anunță
minunile pe care vrea să le realizeze. Este important pentru lumea noastră de
astăzi așa de încercată de violență, de nedreptate și de ură. Adventul este timpul
venirii lui Dumnezeu. Nu este momentul de a rămâne prosternați în mizerie și
tristețe. Dumnezeu este acolo pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Și în a doua lectură, sfântul Paul
ne spune în mod precis că mântuirea tuturor oamenilor este realizată de Isus
Cristos. Apostolul ne invită să avem încredere. El laudă pe Filipeni pentru colaborarea
lor la răspândirea Evangheliei: „Din moment ce Dumnezeu așa a început munca sa în
voi, eu am încredere că va continua până la sfârșit…” Dumnezeu a început lucrarea
sa în voi... Nu voi ați avut inițiativa. De la început este lucrarea lui
Dumnezeu; și noi toți suntem asociați. Se cere de la noi, nu de a munci „pentru”
Domnul, dar să lucreze la locul de muncă „al” Domnului. Principalul lucru de făcut
este în inima fiecăruia și el vrea să ne asociem cu toții.
Evanghelia ne aduce într-o anumită
perioadă a istoriei: în momentul când crudul Pilat din Pont era guvernatorul
roman al Iudeii. Cei mai mulți oameni erau înfruntați cu foametea și cu
sărăcia. Trebuie să lupți pentru a supraviețui. Și este exact acolo intervine Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu s-a adresat lui Ioan. Dumnezeu intervine chemând oamenii.
Și când oamenii aud această chemare, se poate face lucruri mari cu ei.
Cuvântul lui Dumnezeu a fost
adresat lui Ioan „în pustiu”; pentru a auzi, trebuie să ascultăm. Acesta este
motivul pentru care Ioan se duce în pustiu. În tăcere începem să ascultăm.
Acesta este și motivul pentru care bisericile noastre trebuie să fie locuri de tăcere
și de reculegere (mai ales înainte de liturghie); Dumnezeu cere doar să
vorbească în inima fiecăruia dintre noi.
Evanghelia ne spune că Ioan vestea
botezul convertirii. Trebuie tradus bine: „el striga că este nevoie de un salt pentru
o răsturnare completă”; purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu nu este un om mic,
liniștit; este un „difuzor” împins la maximum. Această convertire la care ne
cheamă, este într-adevăr o schimbare a întregii noastre vieți. Aceasta este de
a arunca în apă toată viața noastră anterioară pentru a se îneca și a face să moară;
atunci se va renaște „omul nou”.
Aceasta convertire pentru
iertarea păcatelor este oferită tuturor. Dar nu poate deveni eficientă dacă nu
o primim în mod liber. Nu este în primul rând o trecere de la viciu la virtute;
este mai ales o trecere de la fatalism la a spera, de la îndoială la credința, de
la încolăcire în sine însuși la deschidere spre alții. Speranța creștină este
să credem că Dumnezeu e la lucru. Chiar și atunci când totul merge rău el e
acolo. El este în inima oamenilor. Avem semne de gesturi de devotament și de solidaritate
unul față de celălalt. Mă gândesc la persoanele grijulii care au terminat munca
pe 13 noiembrie (în ziua atacului de la Paris); s-au întors pentru a-i salva
răniții în urma atacului. Prin ei Dumnezeu este aici. Iubirea sa este mai
puternică decât ura. Va triumfa salvând lumea.
Această chemare la speranță ne
este adresată nouă care ne plângem asupra evenimentelor. Ne invită să citim
istoria sau diverse fapte de credință și de speranță. În acest timp de Advent
ne rugăm: „Scoate-ne din tristețea mizeriei și pentru că tot omul să vadă mântuirea
lui Dumnezeu: vino, Doamne Isuse!”
(pr. Jean
Compazieu [27.11.2015]; trad. pr. Isidor
Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5632-homelie-du-2eme-dimanche-de-lavent-4/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu