† Duminica a 6-a de peste an (B): Iubirea care nu exclude pe nimeni (omilie)



Isus vindecă un lepros

Evanghelia – Marcu 1,40-45: A venit la el un lepros, l-a rugat şi, îngenunchind, i-a spus: “Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: “Vreau, curăţă-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci, avertizându-l cu hotărâre, l-a trimis afară, spunându-i: “Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu jertfă pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei”. Însă el, după ce a ieşit, a început să spună tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri retrase. Şi veneau la el de pretutindeni.
 

 

Omilie

 

Evanghelia lui Marcu este o povestire a unei minuni şi sublinierile sale sunt cel putin trei.

 

Prima este că miracolul este legat de credinţă: presupune credinţa, presupune că omul devine conştient de situaţia sa (din care nu poate ieşi) şi se încredinţează puterii lui Isus („rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: «Dacă vrei, poţi să mă cureţi»”). Astfel miracolul devine o lecţie, dovada că mântuirea nu este lucrarea omului, ci darul lui Dumnezeu.

 

A doua subliniere este că miracolul nu este niciodată scop în el însuşi şi nu este niciodată numai în beneficiul celui vindecat: este un semn pentru toţi, o mărturie, ca în fragmentul de astăzi în care leprosul este vindecat şi trimis la preoţi pentru a le oferi posibilitatea de a-l cunoate pe Domnul („arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei”).

 

A treia subliniere este încă şi mai importantă: este vorba de vindecarea unui lepros. Pentru a înţelege noutarea revoluţionară pe care o reprezintă gestul lui Isus, trebuie citit un pasaj din cartea Leviticului (este prima lectură a liturghiei): „Leprosul [...] să aibă hainele sfâşiate şi să umble cu capul descoperit, să-şi acopere barba şi să strige: «Impur! Impur!»” (Lev 13,45-46). Leprosul este aşadar un om necurat, lovit de Dumnezeu din cauza unei impurităţi: el este unul care nu se atinge şi trebuie să trăiască în afara societăţii. Şi pe acest fundal al relatării evanghelice dobândeşte o semnificaţie precisă: Isus atinge unul care nu trebuie atins. Împărăţia lui Dumnezeu nu ţine cont de barierele dintre curat şi necurat: le depăşeşte. Nu există om care trebuie primit şi oameni care trebuie evitaţi, oameni apropiaţi şi oameni îndepărtaţi, oameni cu drepturi şi oameni fără drepturi. Toţi sunt iubiţi de Dumnezeu şi chemaţi iar practica evanghelică trebui – într-adevăr – să fie semnul acestei iubiri divine care nu face diferenţe.

 

Ultima observaţie este surprinzătoare: Isus se retrage în locuri pustii pentru a fugi de mulţime, dar în realitate mulţimea îl află şi aleargă la el din toate părţile. Isus face un miracol care îl arată ca Mesia, dar – ciudat – nu vrea ca acest lucru să se ştie. De ce? Pentru că există mereu riscul – şi evanghelia lui Marcu este conştientă de aceasta – de a înţelege greşit mesianitatea lui Isus, de a instrumentaliza persoana sa şi de a răsturna intenţiile. Isus trebuie vestit tuturor, este pentru toţi, dar nu este disponibil oricărei interpretări. Trebuie predicat tuturor, dar trebuie şi apărat în originalitatea şi în puritatea sa: se cere multă grijă şi multe precizări. Nu ajunge să vorbeşti despre Cristos, trebuie să vorbeşti bine despre el.

 

 

(pr. Bruno Maggioni  [12.02.2006]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=6377).