Spiritul copilăriei

 

De ce am ieşit din copilărie! Şi acum nu mai putem intra din nou decât urmându-i pe sfinţi cu un foarte mare efort. O, Paradis pierdut! (G. Bernanos).

 

Spiritul copilăriei este o temă esenţială în opera şi viaţa lui Bernanos. Este vorba desigur despre o temă evanghelică: „Dacă nu deveniţi asemenea copiilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Mt 18,3). Bernanos face deseori referinţă la acest cuvânt al lui Cristos. În ultima frază a prefaţei de la Grands Cimetières sous la lune, ne vorbeşte despre certitudinea sa profundă: „Partea lumii care mai poate fi răscumpărat nu aparţine decât copiilor, eroilor şi martirilor”. Lui Bernanos nu-i plac nici ipocriţii, nici laşii, nici cei prudenţi. „Nu deveniţi niciodată o mare persoană! – îi scria unei tinere brazilience. Există un complot al marilor personalităţi împotriva copilăriei, şi este suficient să citiţi Evanghelia pentru a vă da seama de aceasta”. Importanţă acordată copilăriei de către Bernanos nu este pentru dânsul doar o temă literară. În Brazilia îl vedem, de exemplu, preocupat de soarta micuţei copile a verişoarei sale, şi caută o şcoală unde să poată învăţa o meserie, ca s-o scoată din mediul pe care el îl consideră mai puţin de recomandat: în amintirea celor „două Mouchettes franceze” va voi să salveze „această Mouchette de la Croix-des-Âmes” (Scrisoarea din 29 martie 1943. Combat pour la liberté, 507. Mouchette este prenumele celor două personaje din Bernanos, doi copii cu un destin tragic. Despre Croix-des-Ames se poate vedea mai departe).

 

În cele din urmă, această visiune ciudată de care parohul de țară va fi recompensat într-o noapte dureroasă: o visiune a Fecioare-Copil: „Priveam mâinile sale. Adineauri le vedeam, adineauri nu le mai vedeam, și că durerea mea devenea excesivă, […], m-am prins de una dintre ele cu mâna mea. Era o mână de copil, de copil sărac, deja slăbite de muncă, de la spălătorie. […] M-am temut, ridicându-mi pleoapele să dau de un chip față de care să-ți pleci genunchiul. Am văzut-o. Era asemeni unui chip de copil, sau de tânără fată, fără stălucire. Era chipul tristeții” (Journal d'un curé de campagne, în Œuvres romanesques, éd. cit., p. 1197-1198).

 

Puțin mai departe, când preotul se trezi din perderea cunoștinței, se întâlni cu Seraphita, o întâlnire cu o copilărie rănită, care chinuie sufletul lui Bernanos. Și încă  un copil marcat de nenorocire va fi dedicat la Nouvelle histoire de Mouchette (1937), un an după Jurnalul unui preot de țară [Journal d'un curé de campagne] (n.r. a apărut în 1936).

 (Sursă: François de Saint-Cheron, Georges Bernanos, în http://www.adpf.asso.fr/adpf-publi/folio/textes/bermamps.rtf; trad. pr. Isidor Chinez).