† Duminica a 6-a a Paştelui: Acea iubire care nu ne lasă singuri (omilie)

Vălul Veronicăi (1580-1582) - de El Greco,
olio su tela, 51x66 cm, collezione privata

Evanghelia - Ioan 14,15-21: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ¹⁵ "Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, ¹⁶ iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna. ¹⁷ El este Duhul adevărului pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte; însă voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi pentru că este în voi. ¹⁸ Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. ¹⁹ Peste puţin timp, lumea nu mă va mai vedea; însă voi mă veţi vedea, pentru că eu sunt viu şi voi de asemenea veţi fi vii. ²⁰ În ziua aceea veţi recunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, că voi sunteţi în mine şi eu în voi. ²¹ Cine primeşte poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte; iar cine mă iubeşte pe mine va fi iubit de către Tatăl meu, şi-l voi iubi şi eu, şi mă voi arăta lui.

 

Omilie

 

Liturgia din duminica aceasta continuă lectura capitolului 14 din evanghelia lui Ioan, din care am citit deja prima parte duminica trecută. Tema este iubirea, aşa cum apare la început („dacă mă iubiţi...”) şi din concluzie („cine mă iubeşte pe mine va fi iubit de Tatăl meu şi-l voi iubi şi eu, şi mă voi arăta lui”).

 

Cred că ideile dominante din evanghelia de astăzi sunt două. Prima este că criteriul cel mai bun pentru a verifica realitatea iubirii lui Cristos este ascultarea de voinţa sa, adică respectarea poruncilor, care în Ioan se reduc la porunca iubirii fraterne. Iar a doua: practica iubirii este locul în care se arată Isus. Iubirea este epifania lui Dumnezeu, locul darului Duhului, al întâlnirii cu Sfânta Treime, al manifestării lui Isus. Înălţându-se la cer şi nemaifiind prezent în mod vizibil, Isus nu-i lasă singuri pe ucenicii săi, doar că este prezent într-un mod diferit de mai înainte. Cât priveşte iubirea, se subliniază concretizarea ei: nu cuvinte, nu idei, ci fapte. În concretizarea iubirii, a dăruirii de sine, se întâlneşte prezenţa Domnului.

Duhul Sfânt

 

În ceea ce priveşte Duhul, este afirmată o opoziţie dintre ucenici şi lume. Lumea nu este în stare să înţeleagă şi să primească Duhul. Manifestările Duhului sunt vizibile, şi totuşi lumea este incapabilă să-şi dea seama pentru că privirea sa vede numai ceea ce o interesează. Pentru a fi luminaţi de Duhul Sfânt trebuie să ieşim din noi înşine. Dar dacă este adevărat că lumea nu-l recunoaşte pe Duhul Sfânt, Isus subliniază că Duhul în schimb este înţeles de ucenici.

 

Prezenţa intimă şi spirituală a Duhului este noua prezenţă a lui Isus, este „actualitatea” lui Isus: „nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” (In 14,16). Şi datorită Duhului ucenicii vor înţelege realitatea profundă a lui Dumnezeu, a lui Isus şi a lor înşişi. Isus atrage atenţia, după aceea, că ucenicii vor fi urâţi de lume şi persecutaţi. Dar totodată îi asigură că ura lumii şi persecuţia vor fi ambientul în care se va manifesta mărturia Duhului şi a lor. În marele proces dintre Cristos şi lume, care se desfăşoară în istorie, Duhul dă mărturie în favoarea lui Isus. În faţa ostilităţii pe care o vor întâlni, ucenicii vor fi expuşi dubiului, scandalului şi descurajării. Duhul îl va apăra pe Isus în inima lor, îi va face siguri în neascultarea lor faţă de lume. Ucenicii vor avea nevoie de siguranţă: Duhul le-o va da.

 

(Don Bruno Maggioni [01.05.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4154).