XXVIII TPA (C): A ști să recunoști acțiunea lui Dumnezeu

Isus și cel vindecat
de lepră

Evanghelia: Luca 17,11-19 - În acel timp, ¹¹ îndreptându-se spre Ierusalim, Isus trecea prin ţinutul dinspre Samaria şi Galileea. ¹² Intrând într-un sat, l-au întâmpinat zece leproşi, care s-au oprit ¹³ şi i-au strigat de departe: "Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!" ¹⁴ Văzându-i, Isus le-a zis: "Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!" Pe când mergeau, au fost curăţaţi de lepră. ¹⁵ Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas tare; ¹⁶ s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Isus şi i-a mulţumit. Acesta era un samaritean. ¹⁷ Isus l-a întrebat: "Oare nu toţi cei zece au fost curăţaţi? Ceilalţi nouă unde sunt? ¹⁸ Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin? ¹⁹ Şi i-a zis: ridică-te şi mergi. Credinţa ta te-a vindecat".

OMILIE

Contrar mentalității răspândite în timpul său, mentalitatea care își avea rădăcinile în legislația din Levitic, Isus nu consideră leprosul ca un blestemat, ca un necurat: leprosul este iubit de Dumnezeu și este atins de mântuirea sa. Este deja o primă învățătură aceasta.

Dar imediat vine a doua: leproșii sunt trimiși la preoți chiar înainte de a fi vindecați: ”Abia i-a văzut că Isus le-a zis: mergeți și prezentați-vă preoților. Și în timp ce ei mergeau au fost vindecați” (Lc 17,14). Cu acest verset evanghelistul vrea fără îndoială să sublinieze credința și abandonarea plină de încredere a acelor leproși: au ascultat la prima vedere, înainte de a constata. Vindecarea ar fi consecința acestei încrederi totale. Este o învățătură importantă: acțiunea lui Dumnezeu cere totdeauna un ambient de încredințare plină de încredere.

Dar nici aceasta nu este învățătura pe care vrea să ne o trasmită cel mai mult Luca. Mișcare povestirii pune în lumină un alt aspect: cei zece leproși au fost vindecați, dar numai unul s-a întors să mulțumească, și era un străin, un samaritean. Acesta este punctul pe care Luca vrea să-l scoată în evidență: un samaritean îi pune în umbră pe iudei.

Nu este singura dată când Luca subliniază o astfel de temă: prima dată Isus s-a minunat de credința unui păgân, o credință care, în zadar, s-ar căuta în Israel (Lc 7,9); a doua oară Isus a prezentat un samaritean ca model de caritate, care știe să se ocupe de un rănit necunoscut (Lc 10,30). În relatarea de astăzi samariteanul vindecat este prezentat ca cel care a înțeles realitatea profundă a mântuirii: o mântuire gratuită, dar, în fața căruia trebuie să se nască gratitudinea. În plus samariteanul nu a înțeles doar gratuitatea mântuirii, dar și că în Isus i-a venit în întâmpinare împărăția lui Dumnezeu. A înțeles ceva din misterul lui Isus. Spre deosebire de profeți, simple instrumente în mâinile lui Dumnezeu, lui Isus poate și trebuie să i se mulțumească. Aici stă diferența dintre episodul vindecării lui Naaman Sirianul (prima lectură) și vindecarea samariteanului: Naaman nu trebuie să-i mulțumească profetului, dar să-l recunoască pe unicul Dumnezeu adevărat. Isus în schimb acceptă mulțumirea: el este mai mult decât un profet.

În acest punct suntem în stare să descoperim semnificația conclusivă a relatării: ”Ridică-te și mergi: credința ta te-a salvat” (Lc 17,19). Samariteanul deja fusese atins mai înainte de puterea lui Dumnezeu și vindecat împreună cu ceilalți nouă: dar numai acum este declarat ”înviat” (ridică-te, adică anastas) și ”salvat”. Vindecarea de lepră nu era mântuirea, ci semnul că trebuia să-și deschidă inima la credință, adică la a înțelege gratuitatea acțiunii lui Dumnezeu, făcută prezentă pentru noi în Isus: această înțelegere (și nu doar speranța încrezătoare în miracolul propriei vindecări) este credința (pistis) care salvează.  (don Bruno Maggioni [14.10.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).