miercuri, 29 mai 2013

† Trupul și Sângele Domnului (Joia Verde) (C) - omilie

 
Trupului şi Sângelui lui Cristos

Omilie

 
Celebrăm sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos, adică a lui Cristos, prezent în Euharistie. Vrem mereu să lăudăm, să iubim şi să simţim mai mult în toată importanţa sa Euharistia. Vrem să trăim din Euharistie, din această hrană este forţa celor slabi, care este mântuirea tuturor.
 
Cineva poate să facă efort să creadă în Euharistie, să adore o bucată de pâine. Dar noi nu adorăm o bucată de pâine, ci adorăm o prezenţă tainică a lui Dumnezeu: a acelui Dumnezeu care este liber şi puternic ca să se ascundă în orice semn, chiar cel mai umil. Ceea ce ne este suficient este a şti că Cristos a voit Euharistia: pe Cuvântul său se bazează toată încrederea noastră!
 
Şi în acea zi în care Isus la Cafarnaum a făcut marea promisiune a pâinii vieţii, a trupului său oferit ca hrană pentru viaţa lumii, întreaga mulţime de oameni, care a luat parte la miracolul înmulţirii pâinii şi a peştilor, a plecat plină de neîncredere. Însă Petru şi apostolii au spus: „Unde să mergem? Tu singur ai cuvintele vieţii veşnice!”
 
Isus a spus: Luaţi şi mâncaţi: acesta este Trupul meu. Faceţi aceasta în amintirea mea.
 
Scrie mons. Comastri: „Noi credem în Euharistie pentru că credem în Cristos: şi aşa cum nu ne ruşinăm să credem în Cristos, la fel nu ne ruşinăm să credem în Euharistie. Chiar atunci când apare vreun dubiu sau depunem efort să credem şi să ne încredem pe deplin, trebuie să ne gândim la generaţiile nesfârşite de bărbaţi şi femei care au iubit Euharistia şi au crezut din toată inima. Să ne gândim la primele comunităţi, care pline de entuziasm celebrau Liturghia în case. Să ne gândim la martirii din primele secole care ardeau de dorinţa de a primi sfânta Împărtăşanie. Dar să ne gândim şi la Francisc din Assisi, care tremurând s-a oprit în pragul preoţiei pentru că nu se considera vrednic să devină ministru al Euharistiei. Să ne gândim la Leonardo da Vinci care, departe de ţară, dorea întărirea Sacramentului; la Galileo Galilei, mare om de ştiinţă, care cădea în genunchi în faţa Euharistiei; la Pascal care la 39 de ani a primit Viaticul plângând de bucurie; la Gulielmo Marconi care petrecea ore în adoraţie în faţa Tabernacolului deloc preocupat că pierde timpul cercetărilor sale... Au crezut! Aceasta înseamnă că misterul Euharistiei are în Cristos motivaţia mai mult decât suficientă pentru a fie primit şi crezut de oameni, de toţi oamenii din toate timpurile” (Predicate la buona notizia, LDC).
 
Într-un mod cu totul mişcător scrie cardinalul Van Thuan, care a petrecut 13 ani în lagărele de concentrare din Vietnam: „Nu voi putea niciodată să exprim marea mea bucurie: în fiecare zi, cu trei picături de vin şi una de apă în palma mâinii, am celebrat Liturghia. Acesta era altarul meu şi aceasta era catedrala mea... Euharistia a devenit pentru mine şi pentru alţi creştini o prezenţă ascunsă şi încurajatoare în mijlocul tuturor greutăţilor. Isus în Euharistiei a fost adorat clandestin de creştinii care trăiau cu mine, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în închisorile din secolul XX”. Şi povesteşte că a reuşit să ţină aproape de sine, în marele pat comun, câţiva creştini, aşa încât seara, când începea să se facă linişte, el celebra Liturghia şi îi împărtăşea pe tovarăşii săi, care făceau să ajungă şi la alţi prizonieri, în timpul nopţii, punguliţe cu pâine consacrată, şi se rânduiau în ture de adoraţie. Trăiau astfel forţa unei iubiri mari faţă de alţii, aşa încât aveau loc şi convertiri. Afirmă: „În toate timpurile şi în mod special în timpurile de persecuţie, Euharistia a fost secretul vieţii creştinilor: hrană a martorilor, pâine a speranţei. Ca şi martirii din Abitene spuneau: Noi nu putem trăi fără duminică, fără celebrarea Euharistiei” (se poate vedea întreaga mărturie în cartea Testimoni della speranţa, pp. 166 ş.u.).
 
Aceasta invită pe fiecare din noi, acum în timp de libertate, să ne întrebăm: cum doresc şi trăiesc Liturghia, Comuniunea, adoraţia în faţa lui Isus prezent în Euharistie?
 
Mărturia celor persecutaţi şi a martirilor trebuie să ne facă mai curajoşi şi mai puternici în credinţă. Aşa cum profetul Ilie, obosit şi descurajat, cu o pâine miraculoasă a mers 40 de zile şi 40 de nopţi spre muntele lui Dumnezeu, şi noi cu pâinea Euharistiei putem să mergem cu tăria lui Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre până la întâlnirea deplină cu Domnul. „Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci şi pâinea pe care eu o voi da este Trupul meu pentru viaţa lumii”, ne asigură Isus. (Sursa: don Roberto Rossi [13-06-2004]; http://www.qumran2.net; trad. pr. Isidor Chinez).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu