Judecata din urmă

 

Prigonit ca o fiară prin smârcuri imunde,

cu găuri în tâmple, orbite afunde,
rupt ca un steag, cotropit de cangrenă,
sfâșiat de bice ca furu-n arenă,
în lanțuri, cu gloanțe ce carnea îmi scurmă,
așa voi sosi la Judecata din urmă!

Alb, vei străluci sub zăpezi boreale,

eu, vânăt de durere, voi sta înainte.
Rece vei fi sub varul gloriei Tale,
eu, cu durerea, fi-voi fierbinte.
Și glasul din genuni va răsuna de-odată:
- Hai, omule, vorbește! E Marea ta Judecată!

Atunci voi urca pe înaltele trepte

și-ngenunchiind sub abside,
cu zâmbet de sânge pe buze livide,
îți voi răspunde cu, trupul inert:
- Pentru toate rănile nedrepte,
Doamne, eu Te iert...

(Radu Gyr)