Să ne amintim cum
în scena creării omului de către Dumnezeu,
de pe cupola Capelei
Sixtine din Vatican,
Michelangelo l-a pictat pe Dumnezeu întinzându-se
pentru a
atinge mâna moale,
fără de viaţă a lui Adam.
În acea atingere creatoare,
dătătoare de viaţă,
vedem parcă cum viaţa ţâşneşte
din mâna lui Dumnezeu în
mâna lui Adam.
„Două mâini, una – întinsă și îndreptată spre actul unei atingeri dătătoare de viață, cealaltă – puțin strânsă și în așteptarea gestului creator, asemenea unei flori care așteaptă atingerea razelor de soare pantru a-și deschide petalele. Astfel a ilustrat Michelangelo Buonarotti scena creării lui Adam în renumita frescă din Capela Sixtină a Vaticanului. Degetul creator al lui Dumnezeu se întinde aproape atingând degetul fară viață al lui Adam. Liturgia umple golul rămas dintre cele două degete. Așa cum în metafora Capelei Sixtine întâlnim o mână creatoare și mântuitoare mereu întinsă spre noi, tot astfel istoria mântuirii reprezintă de fapt istoria mâinilor noastre ce primesc darul minunat al iubirii și al vieții de la Cristos, Mâna pe care Dumnezeu ne-a întins-o pentru veșnicie” (Iacobuț Daniel, Nobila frumusețe a artei de a celebra și a spațiului liturgic, Sapientia, Iași 2015, p. 7).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu