 |
| Nikolai Berdiaev (1874-1948) |
Nikolai Berdiaev a fost o inteligenţă strălucită, un spirit supraîncărcat
de gânduri a căror greutate făcea adeseori să i se poticnească limba. Am
învăţat încă de pe atunci să-l admir; dar el avea pe vremea aceea în ochii mei
un foarte grav defect: credea în Dumnezeu şi vorbea de El nu ca de o ipoteză ştiinţifică,
lucru demn de toată stima, ci ca şi cum ar exista cu adevărat, ceea ce după
mine rămânea de demonstrat. A recurge la Dumnezeu pentru a explica lumea şi
istoria mi se părea un subterfugiu nedemn de un filozof. Cum ni s-ar înfăţişa
un roman poliţist în care enigma clasică aasasinatului într-un spaţiu închis ar
fi artificial elucidată prin inventarea unei fiinţe supranaturale, capabile să
treacă prin zid? Astfel raţionam pe atunci şi de aceea lectura cărţii Un nou
ev mediu nu m-a impresionat deloc. Autorul era un scriitor religios.
Concluziile pe care le desprindea din credinţă în ceea ce priveşte marxismul,
Revoluţia rusă sau Revoluţia franceză nu mă interesau, nu puteau să mă atingă,
în acest spirit i-am răspuns lui Willemin, atunci când s-a arătat dornic să-mi
cunoască impresiile, că această carte „nu se discută”. Dumnezeu fiind în ea un
dat, restul urma de la sine; nici o discuţie nu rămânea posibilă.
El a înţeles, exact pe dos, că Berdiaev mă convinsese. S-a bucurat şi a
vrut să sărbătorim evenimentul cinând împreună, propunere care mă găsea
întotdeauna dispus s-o accept. Iubeam tovărăşia lui, agerimea lui de spirit,
capacitatea de a excela când era vorba de flaut, de medicină, de bucătăria
specifică ţinutului Lorraine sau de imitaţii comice; eram fericit – dacă nu-i
împărtăşeam ideile – să râd de aceleaşi lucruri în acelaşi timp cu el. Slaba
mea vocaţie pentru situaţiile clare sau frica de a-i strica buna dispoziţie
m-au făcut să n-am curajul să-i corectez eroarea; I-am lăsat să se bucure. Şi
apoi, mergeam să cinăm, aveam tot timpul, mă gândeam eu, să-l deziluzionez la
desert. Aceasta a fost memorabila neînţelegere despre care afirmam, cu câteva
pagini mai înainte, că se află la originea convertirii mele.
(André Frossard, Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, Editura Universal Dalsi 1993, trad. Alex. Ştefănescu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu