Aceasta este o seară de o măreţie incomparabilă. Cu ea
începem trei zile preasfinte: sunt zilele pătimirii şi învierii Domnului. Acest
triduum sacru constituie momentul cel
mai intens din scurgerea zilelor noastre, pentru că în aceste zile are loc
lucrarea de mântuire a noastră. Fiecare din aceste zile are propria sa
fizionomie: seara aceasta începe cu celebrarea instituirii Euharistiei.
1. „Domnul Isus, în
noaptea în care a fost trădat, a luat pâinea...” Cu aceste cuvinte,
apostolul Paul, fidel unei tradiţii primite de la Domnul însuşi, relatează ce
s-a întâmplat în acea seară, eveniment pe care îl celebrăm noi acum. Înainte
„de a trece din această lume la Tatăl”, celebrând cina pascală, Isus instituie
Euharistia: încredinţează definitiv ucenicilor săi trupul său oferit, sângele
său vărsat. Ni-l încredinţează ca să ne hrănească, sigilând astfel Alianţa nouă
şi veşnică.
Care este sensul acestei decizii, semnificaţia acestei
instituiri? Ne este descoperit în seara aceasta în două moduri: prin
prefigurarea profetică a mielului despre care ne vorbeşte prima lectură; prin
simbolismul spălării picioarelor de care ne vorbeşte evanghelia. Dar mai întâi
trebuie să ne oprim încă să medităm profund cuvintele apostolului, pentru că
ele ne spun ce este Euharistia.
Isus la ultima cină instituie „sacramentul” jertfei sale
pascale, punând la dispoziţia fiecărui om, prin ministerul apostolic, Trupul
său oferit ca jertfă şi Sângele său vărsat. Şi astfel, prin acest sacrament
sfânt, Isus ne face părtaşi într-un mod misterios dar real la moartea sa
răscumpărătoare, adică ne face parte din infinita iubire care s-a realizat
pentru totdeauna în această moarte şi înviere, introducându-ne în însăşi viaţa
divină. Euharistia, aşadar, nu se reduce la o simplă amintire sau la o
rugăciune făcută pentru a recupera în memoria noastră un eveniment închis în
trecutul său. Dimpotrivă. În virtutea puterii de transformare a Duhului Sfânt,
pâinea şi vinul, prezente pe altar, devin în mod real, cu adevărat, substanţial,
Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, celui care crede, îi este dată
posibilitatea de a se hrăni din omenitatea Domnului. În Euharistie tu mănânci –
ca să spunem aşa – chiar moartea sa, în sensul că această moarte a Domnului se
înscrie în profunzimile vieţii tale: devii cu adevărat părtaş la moartea
Domnului. Iată ce este Euharistia: este Cristos însuşi care, prin ministerul
sacerdotal, îi dăruieşte propriul Trup să-l mănânci şi Sângele său ca să-l bei,
ca să te facă părtaş de acel eveniment de mântuire definitivă care este moartea
sa glorioasă. „Participăm la Trupul şi Sângele lui Cristos cu cea mai mare
siguranţă de credinţă. Sub speciile pâinii îţi este dat trupul său şi sub
speciile vinului îţi este dat sângele său, pentru ca participând la trupul şi
sângele lui Cristos tu să devii un singur trup şi un singur sânge cu el. Noi
devenim purtători de Cristos. În timp ce trupul şi sângele său se răspândesc în
membrele noastre, devenim ceea ce spune sfântul Petru: părtaşi la natura
divină” (Sf. Ciril din Ierusalim, Cateheze,
XXII).
2. „Să ia din sângele
lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul de sus al uşii casei”. Lectura
profetica vorbindu-ne despre jertfirea mielului de către fiii lui Israel, ne
descoperă deja semnificaţia misterului euharistic. „În acea noapte eu voi
trece...” Aşadar, sângele mielului pus pe casa lor, eliberează pe fiii lui
Israel de devastare, şi după acea noapte ei vor putea să părăsească Egiptul
sclaviei lor. Acestea au fost scrise pentru credinţa noastră şi pentru
sfinţirea noastră.
Jertfa lui Cristos pe Cruce este aceea care ne salvează pe
noi astăzi; este sângele lui acela care ne eliberează: în această jertfă ajunge
să se desăvârşească planul milostiv al Tatălui.
Euharistia a fost instituită pentru ca fiecare dintre noi să
poată lua parte la acea jertfă. Sângele mielului pus pe uşorii casei a
împiedicat distrugerea celui care era în casă. Atunci când buzele tale sunt
udate de sângele lui Cristos, tu eşti salvat.
3. Dar gestul simbolic împlinit de Cristos şi relatat de
Evanghelie, acela al spălării picioarelor, ne spune care a fost intenţia
profundă care l-a mişcat pe Cristos să instituie Euharistia. Prin ea, fiecare
credincios dobândeşte, participă la actul de iubire care la făcut pe Domnul
să-şi dea viaţa. „V-am dat exemplu...” Nu este vorba doar de imitarea unui
model care se află în exteriorul nostru; nu este vorba în primul rând de o
angajare morală a noastră. Şezând la masa Domnului, cel credincios primeşte şi
asimilează dragostea lui Cristos, care s-a încredinţat tuturor oamenilor,
golindu-se de sine însuşi (cf. Fil
2,7) şi în ea atinge acel har care îl face capabil să iubească aşa cum a iubit
Cristos. În fiecare dintre noi Euharistia îşi atinge scopul ultim pentru care a
fost voită: ca să ne facă să locuim şi să trăim mereu în acea caritate care l-a
purtat pe Cristos să spele picioarele ucenicilor săi, adică să-şi dea viaţa
pentru noi. Atunci când se întâmplă aceasta, Euharistia a reuşit în mod
perfect.
Iată, fraţilor: în această seară celebrăm instituirea
minunată a acestui sacrament. El „are o triplă semnificaţie. Una în ceea ce
priveşte trecutul, întrucât este memoria pătimirii Domnului, care a fost un
adevărat sacrificiu; ... o a doua semnificaţie priveşte prezentul, adică
iubirea eclezială în care toţi oamenii au fost inseraţi în virtutea acestui
sacrament; ... o a treia semnificaţie priveşte viitorul: prefigurează bucuria
de Dumnezeu, care se va împlini în patrie” (S. Toma de Aquino, Suma Theologiae III, q. 73, 4c). (mons. Carlo Caffara; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu