Omilie - IV TPA [A]: Fericiți „săracii Domnului” [29 ianuarie 2017]

„Fericirile” - de Antonio Boatto (Boston).

Fericiți „săracii Domnului”

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (29 ianuarie 2017)

Lecturi: Sofonia 2,3; 3,12-13; 1Corinteni 1,26-31; Evanghelia Matei 5,1-12a. 

Să ne apropiem de Isus. El ne vorbește la această liturghie despre fericire pe care el vrea să ne-o dea și nouă. Evanghelia ne spune de opt „fericiri”. Lecționarul reunește trei fragmente, având în comun, sărăcia inimii, pe care Cristos le va glorifica în fericiri.

„Căutaţi-l pe Domnul, voi, toţi cei umili din ţară!” (v. 2,3). Este vestea pe care profetul Sofonia (Sof 2,3; 3,12-13) o adresează Israelului cufundat în letargie politică, socială și religioasă. Profetul şi-a desfăşurat misiunea la Ierusalim în timpul regelui Iosia (640-609 î.Cr.) – strănepotul lui Iezechia – în jurul anilor 640-630 înainte de Cristos, putând să pregătească reformele sociale și religioase pe care acesta le-a promulgat. Este anunțată ziua Domnului [jom ’Adonai] invitându-i la consolare, în primul rând, pe cei „umili ai pământului”, pe cei săraci care așteaptă mântuirea Domnului. „Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa!” (v. 2,3). Dacă ei împlinesc voința lui Dumnezeu și caută dreptatea lui, neîncrezându-se în ei înșiși, atunci ei vor fi la adăpost pentru ziua Domnului.  Neputând găsi sprijin în mijloacele umane, ei își pun toată încrederea în Dumnezeu. Atunci Dumnezeu îi va strânge împreună; vor trăi în dreptate şi adevăr. Ei sunt o minoritate, un rest: „restul lui Israel nu va mai face nedreptate, nu va mai spune minciuni şi nu se va mai găsi în gura lor o limbă înşelătoare” (v. 3,13). Sunt săracii lui Dumnezeu. Ei, tocmai lor le-a fost anunțat și promis un viitor de pace și de plinătate a vieții, căci sunt preferații Domnului. Acești săraci [anavim], săracii lui Yahvé, din cauza comportării lor, sunt exemple pentru întreaga comunitate a lui Israel. Se va naște o omenire nouă, total dedicat realizării planului de iubire pe care Dumnezeu vrea să-l realizeze cu omul pe pământ.   

Noi suntem o comunitate săracă – „săracii Domnului”? Doamne, păstrează Biserica ta lipsită de bogățiile acestei lumi…

În a doua lectură (1Cor 1,26-31), sfântul Paul se adresează creştinilor din Corint. În acest oraş, se găsesc o minoritate bogată de intelectuali şi comercianți, dar și o puternică majoritate de persoane care lucrează în port și de sclavi. Paul a rămas optsprezece luni pentru a face să se audă Evanghelia. Cei care s-au lăsat înflăcărați de vestea bună a Evangheliei sunt oameni săraci. Primii chemaţi au fost totdeauna cei mici, cei pe care lumea îi dispreţuieşte. Fericirile celebrează prioritatea harului lui Dumnezeu care îi alege pe cei săraci pentru a realiza planul său mântuiror. „Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (v. 28). Ei au înţeles că nu bani, nici știința, nici puterea nu pot să ne salveze, ci încrederea lor în iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru toți oamenii pot să mântuiască. Numai el îi poate salva.

Evanghelia fericirilor (Mt 5,1-12a) domină astăzi liturgia cuvântului, deschizând discursul lui Isus de pe munte. Începând de azi –  timp de şase duminici – vom asculta o parte fundamentală din Evanghelia după sfântului Matei: Predica de pe Munte. Aceasta este magna charta a creştinului: conţine orientări ale vieţii noastre în Cristos, după Cristos. Astăzi vom asculta începtul Predicii de pe Munte: „fericirile”.

Isus proclamă fericiţi nu pe cei bogaţi dar pe cei săraci, nu pe cei puternici dar pe cei umiliţi. Atunci când proclamă fericiţi pe cei umili şi săraci, Isus foloseşte limbajul pe care îl folosea Dumnezeu atunci când vorbea poporului său prin profeţi (ca de exemplu Sofonia, pe care l-am ascultat în prima lectură). Fericirile sunt răsturnarea totală a întregii logici umane. Isus spune: „Fericiţi cei săraci, fericiţi cei blânzi, fericiţi cei ce suferă, fericiţi cei curaţi cu inima, fericiți cei milostivi, fericiți cei persecutați...” Noi gândim exact invers: „Fericiţi cei bogaţi, fericiţi cei care au succes, faimă, putere; fericiţi cei puternici care ştiu să se facă respectaţi...” Această răsturnare de gândire este prea dur pentru noi, dar Isus le-a trăit el însuşi. Nu ne cere doar să-l imităm, ci să trăim cu el prin har. Dacă voim să fim într-adevăr discipolii lui Isus, trebuie să ne confruntăm cu aceste afirmaţii ale sale…

Cu puţin timp în urmă, o revistă pentru femei, dintre cele mai răspândite, le-a cerut cititoarelor sale să răspundă la această întrebare: „Care este condiţia esenţială pentru a fi fericiţi?” Răspunsurile erau foarte variate: sănătatea, iubirea, bogăţia, siguranţa, realizarea propriilor aspiraţii, o familie reuşită, un serviciu care să-ţi placă şi de succes... O cititoare a răspuns: „Fericirea nu depinde de condiţiile externe nouă, dar vine din interiorul nostru. Pentru mine fericirea este că l-am cunoscut pe Isus Cristos. M-am îndrăgostit de el, îl simt viu şi prezent în mine. Pacea şi bucuria inimii vin de la Dumnezeu”.

Sfântul Vasile a putut să comenteze: „Orice lupta pentru a trăi fericirile a fost iniţiată de însuși Domnul Isus Cristos, care ne-a fost exemplu”. Pentru Sfinții Părinți „sărac cu duhul”, nu este doar săracul material, ci tocmai atitudinea celui care nu crede că se salvează singur dar rămâne în așteptarea și încrederea în Domnul. Viitorul nu este al celor violenţi sau şmecheri, ci al celor săraci, blânzi, milostivi care se încred în Domnul.

---

 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---