Evanghelia – Ioan 10,1-10.
În acel timp, Isus a zis: 1 "Adevăr, adevăr vă spun: cine intră
în staulul oilor, dar nu pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ
şi un tâlhar. 2 Cine intră pe poartă, acela este păstorul oilor. 3
Acestuia portarul îi deschide, iar oile ascultă de glasul lui. El cheamă pe
nume fiecare dintre oile sale şi le conduce afară. 4 După ce le-a
condus afară pe toate oile sale, el merge înaintea lor şi oile merg după el,
căci cunosc glasul lui. 5 După un străin ele nu vor merge niciodată
şi vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinului". 6
Această pildă le-a spus-o Isus fariseilor, dar ei n-au înţeles ce voia să le
spună. 7 De aceea Isus le-a zis din nou: "Da, adevăr, adevăr vă
spun: Eu sunt poarta oilor. 8 Toţi câţi au venit înaintea mea sunt
hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta: dacă
cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi
păşunea. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu
am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin".
Omilie
Parabola păstorului (In
10,1-10) se mişcă pe fondalul foarte familiar al vieţii din Palestina.
Seara păstorii îşi duc turmele într-un ţarc pentru noapte. Acel loc foloseşte
de obicei pentru mai multe turme. Dimineaţa fiecare păstor strigă chemându-le
şi oile – care-i cunosc glasul – îl urmează.
Povestind această scenă familiară Isus subliniază înainte de
toate că el este păstorul cel adevărat pentru că – spre deosebire de mercenar –
nu vine să fure oile, dar să-şi dea viaţa. Falsul păstor se gândeşte la el
însuşi şi se foloseşte de oi, adevăratul păstor în schimb se gândeşte la oi şi
se dăruieşte pe sine însuşi. Caracteristica adevăratului păstor este dăruirea
de sine.
Dar mai este şi un al doilea gând: Isus este poarta
staulului. Aceasta dobândeşte două semnificaţii: una în direcţia capilor şi a
doua cu referinţă la credincioşi. Isus este poarta prin care trebuie să se
treacă pentru a fi păstori legitimi. Nimeni nu poate avea autoritate asupra
Bisericii sale dacă nu este legitimat de Isus. Şi, în al doilea rând, nimeni nu
este ucenic dacă nu trece prin Isus şi nu intră în comunitatea sa. Aşa cum se
vede, Isus este în centrul, atât al autorităţii care conduce în numele său, cât
şi a credincioşilor care în comuniune cu el pot aparţine cu adevărat poporului
lui Dumnezeu.
În fragmentul evangheliei de astăzi nu este descrisă numai
figura păstorului şi a apostolului, dar este descris şi comportamentul oilor.
Aici apare o a treia temă: urmarea. Urmarea este rodul unei chemări („El cheamă oile sale una câte una”).
Implică o apartenenţă (oile sunt ale sale)
şi se cere o ascultare („ascultă
glasul său”).
Chemarea, apartenenţa şi ascultarea constituie trăsăturile
comunităţii, care merge împreună cu Isus. Normal, aceasta cere refuzarea
oricărui alt păstor, şi a oricărui alt învăţător („pe străin însă nu îl urmează, dar fug de el”).
Mai există însă şi o altă trăsătură care este arătată ceva
mai jos. Isus-Păstorul nu trasează numai calea pentru turmă (merge înaintea
turmei), nici nu este numai cel care adună turma (care iubeşte oile sale), dar
este cel care – mergând înaintea turmei – se gândeşte la oile care nu aparţin
staulului. Astfel Petru: este păstorul Bisericii, dar gândul său este pentru
lumea întreagă. Funcţia sa este şi de a nu permite comunităţii creştine să se
închidă în ceea ce îi aparţine, să nu se înstrăineze de lume, să nu se
gândească numai la sine.
(Don Bruno Maggioni [17.04.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu