Oare a fost Cristos împărțit? (1Cor 1,13)

Mesajul IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București,

cu ocazia Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor 2014

Oare a fost Cristos împărțit? (1Cor 1,13)

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor reprezintă o ocazie potrivită de a ne exprima, prin credinţă şi prin rugăciune, dorinţa noastră sinceră de a reface unitatea Bisericii, atât de mult dorită de Mântuitorul nostru. În măsura în care dorim cu adevărat această unitate, textul sfintei Scripturi care ne este propus ca temă de reflecţie, ne ajută să regândim bazele acestei unităţi aşa cu a înţeles-o şi a propus-o sfântul apostol Paul Bisericii din Corint, Biserică ce trăia experienţa dureroasă a destrămării:

Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiți toți în armonie și să nu fie între voi dezbinări, ca să fiți desăvârșiți în același cuget și în aceeași simțire... Când între voi există invidie și ceartă, nu sunteți oare [oameni] de carne...? Când unul spune: „Eu sunt al lui Paul", iar altul: „Eu al lui Apolo", nu sunteți voi oameni? Oare a fost Cristos împărțit? Oare Paul a fost răstignit pentru voi, sau în numele lui Paul ați fost botezați?...

Potrivit acestui text, unitatea Bisericii se fondează în pătimirea lui Isus Cristos răstignit şi în participarea fiecărui credincios la moartea şi învierea Mântuitorului prin botezul pe care l-a primit. O astfel de participare spirituală şi sacramentală la moartea şi învierea lui Cristos ne adună pe toţi în unitatea Trupului Său mistic unde ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine" și nici capul picioarelor: „Nu am nevoie de voi" (1Cor 12,21). Dimpotrivă, cine se simte membru al acestui Trup al lui Cristos, va şti întotdeauna, ajutat de lumina Duhului Sfânt, să îşi armonizeze propriile particularităţi şi sensibilităţi la promovarea binelui comun.

Împărtăşind cu toţii acest crez, vă invit să profităm de acest moment de har pentru ca rugăciunea pe care o vom înălţa către Domnul nostru al tuturor să trezească în noi acel simţământ care ne face să ne simţim cu adevărat fraţi.

Cu binecuvântare,

Dr. Ioan ROBU

Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti

 

Pe drumul unităţii în credinţă

Scrisoare pastorală pentru
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor
18-25 ianuarie 2014

"Oare a fost Cristos împărţit?" (1Cor 1,17)

Sfinţiile voastre,
dragi fraţi şi surori în Cristos.

Anul acesta 2014, tocmai în aceste zile binecuvântate ale lunii ianuarie, când va avea loc tradiţionala Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, se împlinesc 50 de ani de la unul dintre cele mai semnificative evenimente ce a fost şi rămâne la baza parcursului mişcării ecumenice: întâlnirea şi îmbrăţişarea de la Ierusalim dintre cei doi mari ierarhi ai Bisericilor creştine, Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă - papa Paul al VI-lea, desăvârşitorul marelui Conciliu Ecumenic Vatican II, şi Atenagoras I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului - deschizătorii curajoşi ai unui drum frăţesc de apropiere din partea celor două Bisericii creştine surori spre atât de mult dorita şi aşteptata unitate în credinţă.

Acest fapt a fost amintit în ziua de 5 ianuarie 2014 de către papa Francisc, care a hotărât să marcheze evenimentul întâlnirii istorice printr-o vizită specială la Ierusalim, în zilele de 24-26 mai, în spirit de rugăciune, acolo unde cei doi mari ierarhi şi-au dat frăţeasca îmbrăţişare şi s-au rugat pentru unitate în credinţă, unitate atât de mult dorită de însuşi Mântuitorul, care, în cadrul discursului euharistic de la Cina cea de Taină, s-a rugat pentru ucenicii săi "ca toţi să fie una" (In 17,21), îndemnându-i să se iubească unii cu alţii, după cum el i-a iubit şi îi iubeşte (cf. In 15,9-17).

În această fericită şi remarcabilă aniversare, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor din Vatican împreună cu Comisia "Credinţă şi Constituţie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva ne invită la o perioadă de reflecţii, rugăciuni şi analize, sub titlul: "Oare a fost Cristos împărţit?" (cf. 1Cor 1,1-17).

Ne aflăm, aşadar, toţi cei care credem în Cristos şi dorim să facem parte din Biserica sa, în faţa unui program care răspunde dorinţei lui Cristos, "ca toţi să fie una": apropiindu-ne unii de alţii, dispuşi să dăm ascultare Învăţătorului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Dacă Domnul nostru Isus Cristos se roagă pentru noi, dacă el ne invită necontenit să ne rugăm (cf. Lc 18,1-9; cf. 1Tes 5,17), oare putem să rămânem reci sau să renunţăm la o asemenea dumnezeiască invitaţie, la un asemenea îndemn de a oferi rugăciuni şi cereri în Duh şi în orice timp? (cf. Ef 6,18). Este întrebarea şi invitaţia care au însoţit şi au străbătut întreaga istorie şi care răsună într-un chip deosebit în acest timp, când atâtea primejdii se abat asupra Bisericii şi a lumii.

În lectura tematică din acest an, luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,1-17, găsim strigătul profund al apostolului către cei din Corint, dar nu numai către ei, ci şi către noi, care trăim drama despărţirii şi a înstrăinării: Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări, ca să fiţi desăvârşiţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi simţire. De fapt, despre voi, fraţii mei, mi s-a adus la cunoştinţă, de către cei din [casa] Cloei, că între voi sunt certuri. Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice: "Eu sunt al lui Paul", "Eu sunt al lui Apolo", "Eu sunt al lui Chefa", "Eu sunt al lui Cristos". Oare a fost Cristos împărţit? Oare Paul a fost răstignit pentru voi sau în numele lui Paul aţi fost botezaţi?" (1Cor 1,10-13).

Aceste întrebări şi preocupări însoţesc necontenit conştiinţele oamenilor şi produc atâtea dureri, atâtea nelinişti şi chiar scandaluri. În faţa lor trebuie să descoperim că nu avem decât "un [singur] Domn, o [singură] credinţă, un [singur] botez, un [singur] Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi" (Ef 4,5-6).

Noi toţi, aşadar, suntem ai lui Cristos, căci el singur a murit pentru noi, el singur ne-a lăsat o cale a mântuirii, calea evangheliei. Şi, mai mult, el însuşi ne-a încredinţat unei mame iubitoare şi ocrotitoare, ne-a încredinţat preasfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, chiar atunci când se afla pe altarul crucii, ca ea să aibă grijă de noi şi să ne păstreze ca într-o familie unită. Tocmai acest adevăr şi această comoară comună trebuie să fie bucuria noastră, a creştinilor de pretutindeni, şi liantul ceresc care să ne ţină pe toţi în atmosfera aceleiaşi credinţe şi uniţi unii cu alţii în spirit şi adevăr.

În acest spirit de comuniune, cu întreaga Biserică din Occident şi Orient, cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu toţi episcopii şi ierarhii Bisericilor noastre, cu toţi fraţii şi surorile noastre în credinţă din ţară şi de peste hotare, ne unim, seară de seară, în bisericile şi capelele noastre, dar şi în familiile proprii şi îndreptăm spre ceruri o rugăciune comună, un strigăt fierbinte pentru unitate, după recomandările stabilite pentru această săptămână de rugăciune de către comisia organizatoare pentru acest an 2014.

La ceste clipe de meditaţii şi de rugăciuni sunt invitaţi şi aşteptaţi toţi cei de bunăvoinţă, astfel încât Cristos cel neîmpărţit să se roage cu noi, prin noi şi pentru noi, ca într-adevăr să ajungem, prin darul lui Dumnezeu, să fim una în credinţă şi în iubire (cf. In 17,21).

Cu părintească şi frăţească preţuire şi dragoste în Cristos,

Iaşi, 6 ianuarie 2014,
Epifania Domnului

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi