 |
| Adormirea Maicii Domnului - de Peter Paul Rubens. |
Maria în splendoarea
gloriei
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (15 august 2019)
Lecturi: Apocalips 11,19a;
12,1-6a.10ab; 1Corinteni
15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturiOmilie
Pentru a indica „moartea” Maicii Domnului la sfârșitul vieții sale
pământești se folosește „adormirea”. Nu se relatează în Noul Testament, dar se
află în credința Bisericii în Orient cât și Apus. A fost decretată de
împăratul bizantin Mauricius (582-602) pe 15 august. În secolul următor
sărbătoarea este introdusă şi la Roma de către papa Sergiu I (687-701). Este definită ca dogmă de credință în anul
1950 pe 1 noiembrie cu constituția apostolică Munificentissimus Deus a papei Pius al XII-lea: „Preacurata Fecioară Maria, Maica lui
Dumnezeu, după ce s-a terminat cursul vieții pământești, a fost ridicată în
gloria cerească cu sufletul și cu trupul” (Pius XII, Munificentissimus
Deus, AAS 42 [1950], 770).
În liturgia
de astăzi cartea Apocalips (Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab) ne relatează două semne care apar în cer: mai întâi
„o femeie îmbrăcată în soare […]; ea era însărcinată; striga în
chinurile naşterii, frământându-se să nască” (v. 1-2); „apoi a apărut un alt
semn în cer: iată, un dragon ca de foc, mare, având şapte capete şi zece
coarne” (v. 3). Este deci lupta dintre bine și rău: binele este reprezentat de
femeie; răul este reprezentat de balaur ce vrea să-i mănânce copilul nenăscut. Dar
fiul este „răpit la Dumnezeu şi la tronul său” (v. 5), în timp femeia este
salvată de intervenția divină. Este clar: referința la Maria, mama
răscumpărătorului. Salvarea lui Cristos este, deci, realizată. Apocalipsul confirmă: „s-a auzit un glas
puternic în cer spunând: «Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia
Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său»” (v. 10). Aceasta s-a întâmplat
datorită Mariei și „da”-ului său [Fie mie
după cuvântul tău!]. Este prezentată ca o femeie îmbrăcată în soare având
luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Apocalipsul
face referință la forțele răului care se dezlănțuie împotriva copilului încă
nenăscut. Dar Dumnezeu o ferește ducând-o într-un loc pregătit unde va da la
lumină Salvatorul lumii.
Este istoria omenirii în care Biserica va trebui să poarte în lume victoria
lui Isus. În misterul Adormirii Macii Domnului noi experimentăm victoria
asupra răului și a morții, în așteptarea definitivei lupte între Cristos și
Anticrist, unde moartea trupească va fi complet înlăturată și omul este unit cu
Isus la gloria cerească pentru totdeauna.
Maria a fost ridicată cu trupul
și sufletul la cer, fără să sufere corupția cărnii în mormânt. Pentru aceasta
Biserica pune în lectura a doua ceea ce Paul spunea corintienilor cu privire la
învierea morților (1Cor 15,20-27a): „Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii
celor adormiţi” (v. 20). Paul folosește aici o imagine sugestivă: pentru a-și
exprima recunoștința față de Dumnezeu, evreii îi ofereau primele roade ale
pământului de sărbătoarea Paștelui, iar la Rusalii două pâini dospite (Lev 23,9-14; 23,15-21). În fața
secerișului morții, Cristos devine „primul rod” al secerișului vieții.
Apostolul introduce ideea de cauzalitate: Cristos nu este doar un mort înviat,
ci este Cel Înviat din morți care cauzează învierea morților. „Toţi mor în
Adam, […] la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă” (v. 22). Se
realizează victoria definitivă a binelui în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu
unde moartea nu va mai fi. Dacă Isus este „primul rod” al celor înviați din
morţi, Maria este a doua şi cu înălțarea
la cer ne amintește de gloria și fericirea care ne așteaptă pe noi toți după
proba morții. Ceea ce s-a petrecut cu Maria, trebuie să se petreacă cu întreaga
Biserica, cu fiecare dintre noi.
În Evanghelia ni se amintește
motivul pentru care sfânta Fecioară Maria a fost înălțată la cer: Maica lui
Dumnezeu, după ce a primit vestea maternității divine din partea îngerului, s-a
dus în grabă la verișoara sa Elisabeta pentru a împărtăși propria bucurie cu
cineva care a fost în aceeași situație ca a ei. Împreună cu Elisabeta, Maria
izbucnește într-un cântec de bucurie: Magnificat
– „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”, pentru că a colaborat cu el la
acțiunea de răscumpărare a oamenilor. Această cântare adusă lui Dumnezeu este un
imn de credinţă şi de iubire care ţâşneşte din inima Mariei, căci sfânta
Fecioară este prima „mântuită” cu sufletul şi
trupul, fără să aştepte învierea de la „sfârșitul lumii”.
Textul este începutul Evangheliei după Luca (Lc 1,39-56). Planul de mântuire a început să se realizeze. În primul
rând este vestirea adusă lui Zaharia (Lc
1,5-25), care nu crede și rămâne mut. Urmează anunțarea Mariei, care crede și
primește pe Fiul Celui Preaînalt (Lc
1,26-38); apoi vizita Mariei la Elisabeta cu cântecul „Magnificat”– este textul
de astăzi.
Înştiinţată de înger, „ridicându-se,
Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda” (v. 39)
pentru a o ajuta pe verişoara sa Elisabeta. Această întâlnire este pătrunsă de o explozie de bucurie. E întâlnirea a
două alianțe: cea veche a Elisabetei și cea nouă a Mariei. Dumnezeu vine să ne
viziteze. Maria ne vizitează pe noi, copii săi; ne „conduce în pustiu
acolo unde Dumnezeu ne-a pregătit un loc” ferit de atacurile Celui Rău. Acest
loc este „tabernacolul”, „cortul întâlnirii” asupra căruia s-a aşezat „norul”
lui Dumnezeu (cf. Ex 40,34) și unde
putem sta în prezenţa Domnului pentru a-l adora.
Ridicarea la cer a sfintei
Fecioare Maria este o participare deosebită la învierea lui Cristos şi o
anticipare a învierii celorlalţi creştini. Este bucuria vieţii, a „speranţei
creștine care nu este numai nostalgie a cerului, ci dorinţă vie şi activă de
Dumnezeu, aici, în această lume, dorinţă de Dumnezeu care ne face pelerini
neobosiţi, alimentând în noi curajul şi forţa credinţei, care, în acelaşi timp,
este curaj şi forţă a iubirii!” (Benedict al XVI-lea). Este bucuria Mariei în splendoarea gloriei eterne!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu