În încercări și greutăți, alături de Cristos
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (18 august 2019)
Lecturi: Ieremia
38,4-6.8-10; Evrei 12,1-4; Evanghelia Luca
12,49-53; lecturiOmilie
Venim la liturghie nu pentru a
căuta liniștea înșelătoare, dar pentru a găsi puterea ce ne conduce să
înfruntăm inevitabilele încercări și greutăți [evanghelia]. A trăi altfel atrage
mulți dușmani: este cazul profetul Ieremia din prima lectură. Însă dacă privim
spre Cristos – „începutul şi desăvârşirea credinţei” – vom lua exemplu și nu ne
vom descuraja niciodată [doua lectură].
În lectura întâia luată din cartea lui Ieremia (Ier 38,4-6.8-10) profetul suferă foarte
mult, este persecutat de adversarii săi, acuzat că demoralizează poporul. Chiar
în satul natal, Anatot [6 km nord-est de la Ierusalim], aude amenințări cu moartea: „să nu mai profețești în
numele Domnului, ca să nu mori de mâna noastră!” (Ier 11,21). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu, și, iată că e acuzat
de deprimare. Suferă mult pentru că este fidel misiunii sale. Cade în dizgrația
regelui lui Iuda, Sedecia – o marionetă ce nu e capabil să ia o decizie – care îl predă
în mâna comandanților: „căpeteniile i-au zis regelui: «Să fie dat la moarte
omul acesta, căci el face să cadă mâinile oamenilor de război care au rămas în
cetatea aceasta şi mâinile întregului popor, spunându-le cuvinte ca acestea;
omul acesta nu caută pacea acestui popor, ci răul!»” (v. 4). Este aruncat
într-o groapă din curtea gărzii încercând să-l facă să tacă. Pentru
funcționarii puternici de la curte, orbiți de orgoliu și de interesele
meschine, predica profetului este o trădare, deoarece provoacă descurajarea
apărătorilor și ațâța la predarea în fața
dușmanului. Regele babilonian Nabucodonosor (605-562 î.C.) asediază Ierusalimul în anul 586 î.C. Ieremia
caută să indice calea pe care o sugerează Domnul, pentru salvarea poporului.
Profetul vorbeşte în numele lui Dumnezeu; în el, cuvântul Domnului este un foc
ce nu poate fi oprit. Cuvântul său este incomod, chiar arzător. Au încercat
să-l omoare scufundându-l în mâl într-o fântână seacă. Dar un străin, un
etiopian din casa regelui, îl salvează. Pentru toate acestea, tradiţia creştină
îl consideră pe Ieremia o figură, o imagine a lui Isus cel suferind. Oamenii ce se mișcă
în jurul lui sunt indicii pentru a verifica comportamentul creștinilor de
astăzi. A fost
salvat şi Cristos, căci Tatăl l-a înviat din morţi şi ridicându-l în glorie
pentru fidelitatea şi ascultarea sa până la moartea pe cruce.
Scrisoare către Evrei (Evr 12,1-4) – din a doua lectură – este adresată creștinilor
persecutaţi. Ca și evreii, riscăm să ne descurajăm, dar „să alergăm cu
perseverenţă în lupta care ne stă înainte” (v. 1). Suntem invitați să trăim
după credință, împotriva oricărei tentații de a ne pierde curajul: să fim
statornici, curajoși, vigilenți, hotărâți pentru a nu cădea în aceea teribilă
boală, necredința. Autorul prezintă marile mărturii ale credinţei găsite de-a
lungul întregului Vechi Testament: „avem un astfel de nor de martori care ne
înconjoară” (v. 1). Dar cel mai important lucru pentru noi, creştinii, este să
fixăm privirile noastre spre Cristos: „cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi
desăvârşirea credinţei […] [care] a îndurat crucea” (v. 2). El este martorul
totdeauna prezent. Ne precede pe drumul pe care trebuie să-l urmăm. Cu el,
putem fi siguri că vom ajunge la țintă. Prin ascultarea sa până la moartea pe
cruce, el ne-a obținut victorie asupra forţelor răului. Cristos a biruit
moartea și păcatul. Vedem că lupta împotriva păcatului este totală. Cu Isus
viața noastră a fost consacrată lui Dumnezeu. La martiriul credinței face
aluzia și ultima chemare: „luptând contra păcatului, voi nu v-aţi împotrivit
încă până la sânge” (v. 4). Creștinul trebuie să înfrunte persecuția, dar să nu
se piardă cu totul, pentru că alții, înaintea noastră, au fost fideli până la
moarte. Modelul
fiecărui credincios este Cristos în misterul patimii, morții și învierii sale.
Să ne seducă și pe noi Isus până la mărturisirea cu sângele nostru. Un mesaj de speranţă pentru creştinii persecutaţi din toate timpurile…
În Evanghelia de astăzi după
sfântul Luca (Lc 12,49-57), Isus
spune niște afirmaţii neliniştitoare: „foc am venit să arunc pe pământ şi ce
altceva vreau decât să se aprindă!” (v. 49). Focul presupune violență, pentru
că unde este foc este și căldură, lumină, forță, mișcare – este viață. Este
focul care vine din cer și nu se stinge niciodată; este focul Duhului care face
totul luminos și cald.
Isus vorbește despre pătimirea sa
ca de o „scufundare”: este botezul iubirii ce naște lumina. „Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de
preocupat până se va împlini!” (v. 50). Apele evocă suferința lui Cristos ce
poartă până la capăt fidelitatea sa față de împărăția lui Dumnezeu. Acest botez
este o așteptare nu fără teamă și neliniște. Este ostilitate… dar nu se
împotrivește ca un erou curajos. Îi este frică că va eșua în fidelitatea sa
față de Tatăl și purtarea împărăției. Este asemenea nouă!...
Dar dorința sa este ca focul, pe
care a venit să-l poarte, să se aprindă. Focul face referință la cuvintele
profeților Ieremia [„iată, eu pun cuvintele mele în gura ta ca un foc” (Ier 5,14)], Isaia [„căci, iată, Domnul
va veni cu foc” (Is 66,15) – este
sfârșitul timpului și judecata]… Este darul Duhului Sfânt: Luca prezintă
flacăra focului care se împarte și se pune peste capul fiecărui apostol în
dimineața zilei de Rusalii (Fap 2,3).
Darul Duhului – al purificării și al reînnoirii – este așa de dorit ca rodul
botezului, al scufundării în pătimire!
„Credeţi că am venit să aduc pace
pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare!” (v. 51). De aici, exigența de a ne
poziționa față de Isus și „a diviza”: „de acum înainte, cinci dintr-o casă vor
fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei” (v. 52). Luca
foloseşte termenul [δοκιμάζειν – dokimazein]
„a discerne”, „a examina”, „a interpreta” [„Ipocriților, aspectul pământului și
al cerului știți să-l interpretați; dar de ce nu știți să interpretați timpul
de față?” (Lc 12, 56)]. Este un verb care presupune niște condiţii necesare:
cuvântul ce luminează; capacitate de actualizare; cinstea interioară, marea
disponibilitate faţă de adevăr şi dreptate. Cristos vrea să ne facă să înţelegem
caracterul prezentului, urgenţa hotărârii şi imposibilitatea de a fi neutru
[ori… ori; sau… sau]. Dumnezeu face unitate, nu divide. Diviziunea, în acest
caz, poate să se înțeleagă ca prioritate de iubire într-o ierarhie de valori.
Lui Dumnezeu – izvorul vieții – îi este dat primul loc. Tatălui și mamei, locul
al doilea…
Este un timp de har! Cum să nu-l
recunoști? Dacă treci pe lângă un foc aprins, oare nu-i simți căldura? Cristos
este focul aprins! Isus este apa care țâșnește pentru viața veșnică! Alăturea
de Cristos și de persoana sa, alegerile noastre fug de indiferență și moleșeală…
De ce nu-l recunoști?
Să ne întrebăm: în mine, arde
focul vieții lui Dumnezeu?...
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu