sâmbătă, 2 iunie 2018

† Duminică a 9-a de peste an (B): Adevărata zi de sărbătoare [3 iunie 2018]

Isus vindecă un paralitic (Mc 3,1-6).
Adevărata zi de sărbătoare
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 iunie 2018)
Lecturi: Deuteronom 5,12-15; 2Corinteni 4,6-11; Evanghelia Marcu 2,23-3,6; lecturi

Omilie

În această duminică am ascultat textele biblice care ne invită să reflectăm asupra duminicii și a sărbătorii. Ce rol au sărbătorile în proiectul lui Dumnezeu? Ce semnificație le atribuie Isus? Cum trăim zilele festive? „Sâmbăta este făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). Iată, eliberarea sărbătorilor! Este zi de laudă și bucurie în Domnul pentru orice creștin!

În prima lectură luată cartea Deuteronomului (Dt 5,12-15) este comentată ziua de sâmbătă. „Ţine ziua de sabat ca s-o sfinţeşti aşa cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău!” (v. 12). Pentru evrei sâmbăta e zi de sărbătoare. Temeiul poruncii este pusă în legătură cu eliberarea din sclavia egipteană mai mult decât ziua consacrată Domnului creator care s-a odihnit în ziua a șaptea (din Gen 2,2): „Adu-ţi aminte că ai fost sclav în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână puternică şi cu braţ întins! De aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă” (v. 15). Este celebrarea Dumnezeului eliberator care a eliberat Israelul de sclavia Egiptului, Domnul timpului, Dumnezeu istoriei. Este sărbătoarea bucuriei, a eliberării omului; este ziua poporului eliberat de Dumnezeu; este semnul libertății și al salvării. Israelul trebuie să înceteze cu munca în zi de sâmbătă pentru a-și aminti că au fost eliberați de „munca forțată” din Egipt. Evreii trebuie să elibereze, o dată pe săptămână, de la munca lor servilă pe slujitori, pe sclavi, pe animale, pe străin. Odihna devine, astfel, semnul libertății, al afirmării valorii persoanei, al supremației omului asupra lucrurilor. Odihna sâmbetei cântă odihna libertății, rodul eliberării lui Dumnezeu. Iată o evoluție pe planul social cât și religios foarte importantă, iată răspunsul profund al omului la nevoile sale de zi cu zi. Și dacă nu vom observa porunca zilei de odihnă, mergem spre pericolul serios de a intra în sclavie, acum în secolul al XXI-lea…

În Scrisoarea a doua către Corintieni (2Cor 4,6-11) sfântul Paul descrie situația dramatică și dificilă a celor care, fără încetare, anunță evanghelia. Este apologia lui Paul despre propria sa slujire, despre propriul minister; este mesajul lui pentru popoarele păgâne. „A strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu” (v. 6). Atunci privirea noastră va fi plină de strălucire. Dar „această comoară este în vase de lut” (v. 7). Știe el că aceste elemente sunt slabe pentru a anunța lumii misterul lui Cristos în necazuri, în cumpănă, în persecuții! Apostolul este un om fragil, slab, gata să atingă granița nimicului și a morții. „Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi” (vv. 8-9). Dar în vălul de mizerii strălucește viața și moartea lui Cristos:  „pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus, ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru” (v. 10). Este tezaurul admirabil al Paștelui său de înviat. Cu limitele slăbiciunii umane, apostolul devine sanctuarul prezenței lui Isus care mântuiește lumea trecând prin suferință și moartea sa umană. Este subliniată puterea minunată a predicării evangheliei dar și slăbiciunea extremă a predicatorului. Este gloria şi mizeria: două abisuri care dau ameţeli… Aproape de Cristos găsim forța care ne ține în încercări. Viața credinciosului trebuie să reflecte pe Isus, viața și iubirea sa.

În Evanghelia după Marcu (Mc 2,23-3,6) Isus vindecă un om paralizat în zi de sâmbătă pentru a revela domnia lui Dumnezeu și a conduce omul la adevăratul sens al odihnei: este odihna libertății și a comuniunii cu Domnul. Pentru noi este o adevărată fericire.

Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. Atunci fariseii i-au spus: «Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?»” (vv. 23-24). Este zi de sâmbătă, zi de repaus. Este semnul prin excelență a apartenenței la poporul ales. Discipolii rup spice. Dar fariseii devin roșii. Se scandalizează.

În sinagoga din Cafarnaum „îl urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă ca să-l poată acuza” (v. 2). Vor să-l verifice: dacă Isus respectă legea sau trădează porunca lui Moise. Însă pentru Cristos adevărata întrebare e alta, nu privește observarea Legii, dar ce înseamnă a face binele sau a face răul: „este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” (v. 4). Vrea să spună că Dumnezeu a dat legea pentru a promova persoana umană și nu pentru a o zdrobi. „Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: «Întinde-ţi mâna!» El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat” (v. 5). Omul este în centru. Isus este cel care dă libertate, care „îl eliberează pe om de obsesia observării exterioare, de sclavia legalismului, pentru a-l face să se mişte în spaţiul vieţii, al iubirii, al libertăţii, al darului” (A. Pronzato). În viața sa pământească, chiar în timpul sâmbetei, Cristos a voit să descopere splendoarea iubirii și a libertății sale de Fiu al lui Dumnezeu.

În această lumină, descoperim duminica și sărbătorile ca o întâlnire bucuroasă dintre libertatea noastră și libertatea lui Dumnezeu, dintre viața noastră și viața sa, dintre mizeria, oboseala noastră și puterea sa mântuitoare. Duminica nu va fi numai o abținere de la activitățile noastre zilnice, ci o plinătate a vieții și a bucuriei spre care se îndreptă cele șase zile. Spunea papa Francisc: „Unele societăţi secularizate au pierdut sensul creştin al duminicii luminate de Euharistie. Este păcat acest lucru! În aceste contexte este necesar să se reînvie această conştiinţă, pentru a recupera semnificaţia sărbătorii, semnificaţia bucuriei, a comunităţii parohiale, a solidarităţii, a odihnei care revigorează sufletul şi trupul. Euharistia, duminică după duminică, ne este învăţătoare a tuturor acestor valori” (Audiența generală, 13 decembrie 2017).

Timpul duminicii sau al sărbătorii trebuie să reflecte splendoarea lui Dumnezeu și splendoarea omului, a cosmosului. Sărbătoarea este născută cu omul ca expresie fundamentală de a fi fericit…


[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989].




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu