miercuri, 30 mai 2018

† Trupul și Sângele Domnului (B): Apropiați-vă de Euharistie [joi, 31 mai 2018]

Apropiați-vă de Euharistie
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 10:00 (31 mai 2018)

Lecturi: Exod 24,3-8; Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi


Astăzi celebrăm sărbătoarea Corpus Domini după terminologia latină, adică Trupul și Sângele lui Isus Cristos. Să amintim că cuvântul „trup” nu are semnificația de azi. În lumea Bibliei, nu înseamnă numai corpul fizic, dar toată întreaga persoană. Este o invitație de a reflecta despre Euharistie în viața noastră. Inima omului are nevoie să-l întâlnească pe Dumnezeu. Dumnezeu a venit înaintea lui prin întrupare Cuvântului și prin invitația personală la banchetul euharistic. În lecturile biblice am ascultat cum Domnul a legat strâns o alianță cu oamenii, mai întâi cu poporul ales prin Moise și apoi cu Fiul său Isus Cristos. Este Noua Alianță: jertfa Sfintei Liturghii, adică Euharistia.




În prima lectură luată din Cartea Exodului (Ex 24,3-8) există unele lucruri de surprinzătoare! În primul rând aceste lucruri sunt foarte departe de noi și apoi insistenţa pe sânge: „sângele Alianței”. Vedem poporul evreu adunat înainte lui Moise. Este istoria unui Dumnezeu care face alianță cu poporul său, pelerin în deșertul asprul al Sinaiului. Această alianţă este simbolizată de sângele vărsat pe altar apoi peste mulțime. Altarul este simbolul lui Dumnezeu; în fața lui stă adunat Israelul. „Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: «Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte»” (v. 8). Sângele jertfei este semnul de viață și de legătură familială cu Dumnezeu. Știm că sângele este viață. Fără cunoaşterea exact a rolului său, oamenii au văzut că pierderea sângelui conduce la moarte. În prezent, vedem că sângele dăruit poate salva o viaţa. Sângele este purtător de viață. Este un pact de viață care leagă pe Dumnezeu cu poporul său într-o unică existență de fidelitate și de iubire. De aceea urmează consimțământul poporului: „Tot ceea ce a spus Domnul, vom face şi vom asculta” (v. 7). Dumnezeu și omul au dorința reciprocă de comuniune, de apropiere.

Lectură a doua, luată din Scrisoare către Evrei (Evr 9,11-15), se adresează creştinilor care au rămas fascinați de cultul sacrifical ebraic. Regretau că nu au găsit această splendoare în celebrările creștine. Dar ritul stropirii cu sânge a fost aplicat morţii lui Cristos ca jertfă de răscumpărare. Adevăratul dar al sângelui curs din trupul torturat și răstignit al lui Isus ne face să participăm la însăși viața lui Dumnezeu. Cristos este adevăratul preot și jertfa de pe cruce ce ne-a smuls din ghearele celui răul propunându-ne să trăim în iubirea sa. „Cristos […] a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta sfintelor […] cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (v. 12). Aceasta este adevăratul sacrificiul: cel de pe cruce. La fiecare Liturghie noi asistăm „în mod direct” la momentul în care Isus și-a dat viața sa pentru noi. Este victoria vieții asupra morții, a tuturor relelor și ne-a făcut fii lui Dumnezeu. Ne-a chemat să formăm Biserică sa și noi primim din roadele sale.

În Evanghelia după Marcu (Mc 14,12-16.22-26) Isus ne vorbește despre Cina cea de Taină în seara de Joia Sfântă. Grija cu care a pregătit celebrarea ultimei sărbători a Paştelui dovedeşte că Isus era conştient de importanţa momentului. Citind relatare remarcăm un punct care trece neobservat. Discipolii nu spun: „pentru a mânca Paștele” dar „pentru ca tu să mănânci Paștele”, ca și cum cina pascală ar fi fost Isus singur (cf. J. Compazieu). Pentru evanghelist există o modalitate de a lega cina pascală ebraică de Cristos. În timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: „Luaţi, acesta este trupul meu!” (v. 22). „Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi” (v. 24). Această cină devine aceea a lui Isus: „Este trupul meu… Este sângele meu”. Ritul alianței Vechiului Testament este reluat; dar adevăratul miel pascal ucis şi mâncat este însuși Isus Cristos. Sângele lui a fost vărsat pentru a semna noua alianță al lui Dumnezeu cu noi. Datorită morţii lui Isus, putem acum să ne adresăm Tatălui cu încredere. Suntem păcătoşi, dar îi putem spune lui Dumnezeu: „Fiul tău, Isus Cristos, ţi-a oferit pentru noi această jertfă: primeşte-ne cu îndurare!”.

Să nu uităm, Euharistia este „sacrificiul întregii Biserici”. Aceasta ne este amintit de la ofertoriu. Acest sacrificiu nu este numai al acestei adunări al bisericii prezente. Prin această adunare, toată Biserică a înălțat rugăciunea sa spre Domnul. Și când preotul spune înainte de împărtășanie: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, el se adresează nu numai credincioșilor prezenți ci lumii întregi. În acest mare mister al Euharistiei, există un punct important pe care nu trebuie să-l uităm: știm că în momentul consacrării pâinea și vinul devin trupul şi sângele lui Cristos. Dar mai presus de toate, Domnul vrea ca lumea noastră să fie consacrată. El vrea ca noi înșine să o umplem de această prezență. Acest dar nu este numai rezervat celor adunați în biserică. Este pentru toți. Isus a fost trimis în lume nu pentru a o judeca ci pentru a o salva (cf. J. Compazieu).

Poate aţi auzit de lucrarea Un rabin vorbeşte cu Isus, scrisă de rabinul american Jacob Neusner, căruia papa Benedict al XVI-lea i-a dedicat un capitol important în lucrarea sa Isus din Nazaret. Este impresionant schimbul de idei pe care rabinul, după întâlnirea cu Isus, îl are cu învăţătorul lui la sinagogă. Învăţătorul întreabă: „A lăsat ceva deoparte din Torah acest Isus al tău?” Rabinul a răspuns: „Nimic”. Învăţătorul reia: „Atunci, a adăugat ceva?” Rabinul Jacob a afirmat: „Da, pe sine însuşi”. Isus s-a lăsat pe sine însuși în Euharistie.

Închei cu invitaţia pe care sfântul Ambroziu o adresa credincioşilor săi de la Milano: „Apropiaţi-vă de el şi săturaţi-vă: el este pâine. Apropiaţi-vă de el şi beţi: el este izvor. Apropiaţi-vă de el şi înseninaţi-vă: el este lumină. Apropiaţi-vă de el şi deveniţi liberi: unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea. Apropiaţi-vă de el şi scăpaţi de lanţuri: el este iertarea păcatelor. Vă întrebaţi cine este? Ascultaţi ceea ce spune el însuşi: «Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la mine nu va mai flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată»” (Sf. Ambroziu, Commento al salmo 118/2, Biblioteca Ambrosiana Milano, Città Nuova, 1987, 268-269).

Să facem rugăciunea preotului înainte de împărtăşanie: „eliberează-mă prin acest preasfânt trup şi sânge al tău de toate fărădelegile mele şi de toate relele şi fă să ţin întotdeauna poruncile tale şi nu îngădui să mă despart vreodată de tine!”


[1] Biblia [Catolică], Sapientia, Iași 2013, 135.




[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu