 |
| Cina cea de taină |
Ioan 17,20-26: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a
rugat astfel: 20 "Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceştia, ci
şi pentru cei care vor asculta cuvintele lor şi vor crede în mine: 21
toţi să fie una; după cum tu, Părinte, eşti în mine şi eu în tine, aşa şi ei să
fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Slava pe
care mi-ai dat-o tu eu le-am dat-o lor, ca să fie una precum noi una suntem:
23 eu în ei şi tu în mine. Ei să fie în chip desăvârşit una, ca să
cunoască lumea că tu m-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum m-ai iubit pe
mine. 24 Părinte, vreau ca şi cei pe care mi i-ai dat să fie împreună
cu mine acolo unde sunt eu, ca ei să vadă slava pe care mi-ai dat-o, pentru că
tu m-ai iubit pe mine mai înainte de întemeierea lumii. 25 Părinte
drept, lumea pe tine nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut şi aceştia au
cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut numele tău
şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în
ei".
OMILIE
Înălţându-se la cer, Isus i-a trimis pe apostoli în cetate,
să aştepte coborârea Duhului Sfânt în rugăciune. Ne spune Faptele Apostolilor că „toţi într-un cuget, stăruiau în rugăciune
împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14).
Dar astăzi suntem puşi să-l ascultăm pe Isus în primul rând
cu rugăciunea sa lungă şi minunată, numită rugăciunea
sacerdotală, întrucât ca şi preot al sale, el se adresează
Tatălui.
Anul acesta ascultăm ultima parte a rugăciunii. Isus
lărgeşte rugăciunea sa şi ne include pe noi toţi cei care primim cuvântul
apostolilor şi credem în el. În acea seară, la Cina cea din urmă, Isus s-a
rugat şi pentru noi.
Comunităţile creştine din timpul sfântului Ioan nu erau fără
istorie; delăsarea începea să pună stăpânire pe ele. Dar ceea ce pare să le
reproşeze Ioan cel mai mult este lipsa de unitate, neunirea. Apostolul ne lasă
să înţelegem că există acest pericol al dezbinării, al schismei, în celelalte
scrieri: Apocalips, cap. 2-3 precum
şi în cele trei scrisori.
Atunci apostolul îşi aminteşte cuvintele pe care Isus le-a
pronunţat în seara în care şi-a luat rămas bun de la ucenicii săi, înainte de a
trece din această lume la Tatăl. Îşi aminteşte rugăciunea pe care a făcut-o
Isus, cu voce tare, în faţa lor. Cuvintele îi revin în minte, el le
transcrie...
Ca ei să fie una!
Isus cere aici mai mult decât o unitate intelectuală, acceptarea
adevărului, un bagaj dogmatic comun. Sfântul Francisc şi inchizitorul recitau
aceeaşi formulă din Crez, totuşi, ce diferenţă! Isus vrea altceva decât un grup
care împărtăşeşte aceleaşi idei, care trăieşte într-un ambient cald şi se află
angajat în aceeaşi luptă. El cere ca toţi să fie una precum tu Tată eşti în mine şi eu în tine. Acest „aşa cum” este mai mult decât o
comparaţie morală, este cauză; mai mult decât model, este izvor: „Dumnezeu nu
este „singuraticul care se plictiseşte în spatele stelelor”. În el este o
continuă schimbare un tu şi un eu indicibil un anumit „mai mulţi”. Isus cere ca
acest schimb cu care Tatăl îl iubeşte pe Fiul să fie şi în noi; ca noi să ne
iubim cu iubirea şi în iubirea care vibrează în interiorul lui Dumnezeu. Ei să fie una în noi! Să fie una aşa cum noi
suntem uniţi, eu în ei şi tu în mine. Iată unitatea perfectă!
Noi ne străduim să găsim noi metode de evanghelizare. Isus,
în momentul despărţirii de ucenicii săi, le-o dă pe cea mai eficace:
„Iubiţi-vă! Atunci voi îi veţi atrage pe oameni, ei vor fi curioşi să vă
cunoască, uimiţi, cuceriţi. Un cuptor aprins radiază căldura. O comunitate
unită, caldă este o comunitate care atrage, care cucereşte. Lumea va şti că tu
m-ai trimis să port iubirea ta, va vedea că iubirea cu care m-ai iubit tu
trăieşte în ei.
Un exemplu: Un
cardinal renumit a fost întrebat care este motivul pentru care unele persoane
doresc să devină catolice? La care el a răspuns: “Aceasta nu se datorează faptului
că în Biserica Catolică liturghia ar fi mai frumoasă, nici faptului că Biserica
Catolică ar avea un Drept Canonic clar şi explicit, nici faptului că morala
catolică le-ar fi mai la îndemână, dar cei mai mulţi aleg să devină catolici,
deoarece la un moment dat au întâlnit pe cineva care prin viaţa lui a vorbit
despre Cristos şi au rămas impresionaţi!”
Cel mai convingător mod de a vorbi despre Cristos este
“unitatea”. Din ea se naşte bucuria, pofta de viaţă, curajul de trăi. Şi cine
nu îşi doreşte în viaţă să fie bucuros şi fericit! (Isidor Chinez, Predecile mele).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu