Evanghelistul notează cu uimire că Isus „văzând credinţa lor” l-a vindecat pe paralitic. Miracolul se realiza prin credinţa prietenilor acelui paralitic; o credinţă făcută din iubire, din tenacitate, din perseverenţă şi chiar viclenie. Ajung să desfacă acoperişul casei pentru a-l purta pe prietenul lor la Isus. Iată ce provoacă alianţa dintre ucenicii lui Isus şi cei săraci. Acel grup de prieteni pune în centrul scenei un bolnav, care nu este numai cu trupul dar are şi o inimă. Isus, din partea sa, văzând acea credinţă, văzând acea iubire, vindecă paraliticul în mod deplin, încă mai mult decât se aşteptau. De fapt, îndreptându-se spre acel bolnav, Isus îi spune: „Ţi se iartă păcatele”. Nimeni din cei prezenţi n-au încercat aceasta; în cazul în care voiau vindecarea bolii – şi fariseii numai aceasta aşteptau – nu din iubire faţă de bolnav, dar pentru a discredita pe Isus. Doar profetul din Nazaret, pe lângă trup vede şi inima acelui paralitic, adică nevoia de a fi iertat, de a fi acceptat, de a fi iubit. Şi îi dă sănătatea trupului ca şi a inimii. Putem transforma un pic afirmaţia lui Isus: „nu cu pâine trăieşte săracul, dar şi cu iubire”. Noi credincioşii trebuie şi astăzi a continua ceea ce au făcut acel grup de prieteni. E frumos lucru să spui că creştinii sunt şi astăzi prietenii celor săraci, al celor bolnavi, al celor slabi. Şi de aici începe vindecarea. Evanghelia de fapt afirmă: „văzând credinţa lor” l-a vindecat pe paralitic. (Sursa: mons. V. Paglia; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu