 |
Comoara ascunsă - de James Tissot.
|
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (30 iulie 2017)
Lecturi: 1Regilor 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-46.
Omilie
În această duminică cuvântului Dumnezeu ne invită să cerem
în rugăciune darul de a pătrunde în fiecare realitate, în orice situație a
vieții, mai ales pentru împărăția cerurilor. Cea mai mare comoară este Dumnezeu.
În prima lectură luată de Cartea întâia a Regilor (1Re
3,5-12) găsim începutul regatului lui Solomon, fiul lui David. Încă de
tânăr a fost ales rege ca conducă poporul alianței. Regele merge la Gabaon să
aducă jertfe lui Dumnezeu pe cea mai importantă înălțime (aproximativ 600 de
metri) la vreo 10 km nord-vest de Ierusalim unde există un templu dedicat
profetului Samuel. Domnul i se arătă în vis noaptea. „Cere ce vrei să-ți dau!”
În dialogul său cu Dumnezeu se arată un rege înțelept care știe să ceară daruri
fundamentale pentru a guverna bine poporul. Fragmentul de astăzi arată că nu
și-a înțeles rolul ca pe un privilegiu personal, ci ca pe o slujire pe care
trebuia s-o împlinească în folosul poporului. În rugăciunea pe care i-o
adresează lui Dumnezeu nu-i cere favoruri personale, ci înțelepciunea, adică
facultatea de a-și îndeplini în mod eficace misiunea pentru binele poporului. Este conștiința responsabilității pe care o are regele asupra națiunii:
„Dă slujitorului tău o inima atentă pentru a ști să conducă poporul tău şi să
discearnă între bine şi rău!” (v. 9). Acesta este darul înţelepciunii şi al
discernământului pe care noul rege îl cere de la Domnul: ajutor pentru „a
distinge între bine și rău”. Este conștient că nu e suficient de a sta pe un
tron pentru a guverna poporul! Regele nu poate să ceară de la Domnul decât,
umilit, în genunchi, harul de a fi la înălțimea misiunii încredințate. Astfel
va putea sluji poporul său în dreptate și pace. Dumnezeu, satisfăcut, îi dă și
celelalte binecuvântări materiale și succesul politic.
În relație cu Evanghelia de astăzi este subliniată mai
presus de toate această alegere a lui Solomon care arată că înțelege care este
cel mai important lucru. Ca și regele, toţii suntem invitaţi să descoperim
înțelepciunea lui Dumnezeu, comoara noastră cea adevărată.
Acesta este mesaj pe care apostolul Paul ni-l dă în lectură
a doua luată din Scrisoarea către Romani (Rom 8,28-30) în care se
adresează creştinilor ce se descurajează din cauza dificultăților întâlnite pe
drumul credinței. Apostolul, în puține cuvinte, trasează „planul” lui Dumnezeu
asupra istoriei în toată creația sa pe care voiește s-o salveze și s-o conducă
în Împărăția sa. Paul își imaginează o piramidă ce se ridică spre culmea
gloriei lui Dumnezeu. Apostolul este convins că „noi știm”, „noi cunoaștem”:
„ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu” (v. 28).
Este cunoscut de toți creștinii proverbul rabinic: „când oamenii îl iubesc pe
Dumnezeu, toate contribuie spre binele lor”. Dumnezeu „cunoaște” omenirea cu o
iubire infinită, o „predestinează” pentru un „destin” măreț ‒ acela al
„conformării” după imaginea Fiului ‒ o „cheamă” prin credință, o „justifică”
salvând-o prin harul său și o „conduce” spre „gloria” finală împreună cu
Cristos. Acum suntem pe drumul credinței… Dumnezeu nu încetează să ne
iubească: este comoara noastră cea mai mare.
Evanghelia după Matei (Mt 13,44-46) ne
vorbește despre un tezaur de mare valoare, descoperit întâmplător de un țăran
într-un ogor şi a negustorului care a găsit un mărgăritar după o lungă căutare.
Prin aceste două parabole, Isus vrea să ne descopere că Împărăţia lui Dumnezeu
este comoara noastră adevărată. Putem s-o găsim în mod neaşteptat sau s-o
căutăm cu perseverență, nu importă: ceea ce contează este să-i dăm primul loc
în viaţa noastră.
Să ne oprim puţin la aceste două personaje pe care Domnul ni
le pune în faţă. Un om care munceşte cu ziua la câmp şi un negustor bogat: ei
sunt cei care acţionează, şi totuşi nu ei sunt protagoniştii povestirii.
Adevăraţii eroi sunt mai curând comoara şi perla, care cu prezenţa lor provoacă
acţiunea celor doi oameni. Ţăranul, care probabil nu este bogat, găseşte o
comoară într-o ţarină care nu este a sa. Atunci, cu multă înţelepciune, „o
ascunde, şi cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul
acela” (v. 44). Bijutierul este un negustor bogat care are magazine peste tot
şi căută perle preţioase. Când „găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce,
vinde tot ce are şi-l cumpără” (v. 46). Unul nu este bogat, altul este foarte
bogat, dar amândoi – şi acesta este faptul important – sunt în stare să vândă
tot ce posedă pentru a ajunge să deţină comoara şi perla. Sunt fascinaţi,
captivaţi total de tezaurul peste care au dat. De aceea, în inima lor nu este
nici o părere de rău că trebuie să se despartă de bunurile pe care le deţin. Ei
nu fac nici o jertfă, dimpotrivă, se bucură să renunţe la ele: da, au o valoare
bunurile lor, dar aceasta devine atât de relativă în comparaţie cu valoarea pe
care au descoperit-o! Nu ni se spune în parabolă că „un om a vândut tot ce avea
şi a început să caute comoara ascunsă”. Ni se spune: un om a găsit o comoară şi
de aceea a vândut ce avea ca s-o dobândească. Adică trebuie să găseşti comoara
ca să ai forţa şi bucuria de a vinde totul. Cu alte cuvinte: este nevoie mai
întâi să-l întâlneşti pe Cristos, să-l întâlneşti cu adevărat, în mod personal,
ca un Francisc din Assisi sau o Tereza de Calcutta... Să-l descoperi ca pe
propriul prieten şi salvator… După aceea va fi foarte uşor să renunţi la toate.
Se înţelege astfel de ce spune Isus: „jugul meu este plăcut şi povara mea este
uşoară” (Mt 11,30). În faţa descoperirii Împărăţiei lui Dumnezeu care se
revelează, nu poţi să nu renunţi la toate – şi aceasta chiar cu bucurie – căci
ai în faţă cea mai mare valoare, care te satisface, te împlineşte; eşti un om
fericit peste care a dat un mare noroc. Iată, Evanghelia este exigentă şi
totuşi este atât de plină de umanism!
Astăzi când totul se cumpără şi totul se vinde – chiar şi
persoana umană – ar trebui să ne întrebăm: cine suntem noi? Cine este Împărăția
lui Dumnezeu pentru noi? Să ne confruntăm cu personajele din parabolă… La cât
suntem în stare să renunţăm pentru Cristos?... Dar în parabole mai există nişte
personaje subînţelese: vechiul proprietar al pământului care nu-şi dă seama că
în ogorul său există o comoară şi îl vinde primului care i-l cere; sau bărbatul
ori femeia care avea perla preţioasă şi nu-şi dădea seama de valoarea sa şi o
cedează primului negustor în trecere, poate pentru o colecţie de perle false…
Putem vedea aici un avertisment adresat nouă, oameni ai vechiului continent
european, gata să vindem sub preţ credinţa noastră şi moştenirea noastră
creştină… Sunt doar câteva din provocările cuvântului sacru de astăzi!…
Să ne rugăm împreună cu regele Solomon din prima lectură:
„Doamne, dă-i slujitorului tău o inimă înţeleaptă...” ca să ia o decizie astăzi
în favoarea Împărăţiei tale!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Predica transmisă la „Radio Iași” pe 27 iulie 2008
de pr. Isidor Chinez
în Duminica a XVII-a din timpul de peste an [A].
de pr. Isidor Chinez
în Duminica a XVII-a din timpul de peste an [A].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu